Cand dragostea si naivitatea te pot duce pe marginea prapastiei!

Sau pentru fiul meu?

Cum l-as fi putut eu creste in liniste si armonie cand eu plangeam mereu?

Totul era studiat. Imi taiase aripile ca sa nu mai pot fugi de acolo. Daca voiam sa incep vreun nou proiect imi spunea ca nu voi fi in stare sa il termin, ca nu e bun si imi dadea tot felul de motive ca sa nu ma lase sa fac nimic. Daca voiam sa ma angajez in alta parte imi spunea ca nu e bine, ca voi munci pentru altii si sigur “se va da seful la mine”. Daca ii ceream bani, imi spunea ca eu nu aduc bani in casa decat prea putini si nu uita sa imi reproseze asta de fiecare data.

Am vrut sa dau la o a doua facultate si nu m-a lasat pe motiv ca nu voi avea timp sa ma ocup de toate. Apoi anul urmator am dat la master fara sa mai tin cont de parerea lui, dar mi-a pus bete in roate in continuu. Sa nu pot plati, sa nu pot invata pentru admitere etc…insa eu mi-am vazut de treburile mele pentru ca deja incepusem sa il ignor. Si am intrat la masterul pe care mi-l doream.

In “lume” era foarte atent si dragastos cu mine si cu copilul, insa acasa nici nu statea cu noi. Nu il interesa nimic altceva decat persoana lui. Nu conta daca eram obosita, daca aveam si alte treburi, daca imi doream sa fac altceva. Dorintele mele nu contau!

Nevoile mele nu erau treaba lui.

Sunt multe astfel de intamplari insa daca incercam sa scriu macar jumatate probabil ca acest articol ar fi batut recordul in lungime. Asa ca iti voi mai dezvalui o parte din ele pe pacurs.

Ce m-a pus pe ganduri foarte tare (in afara de starea aproape permanenta de nefericire), era faptul ca eu acceptam si ii permiteam sa imi strice viata, mie si copilului meu, sa ma indeparteze de visurile si scopurile mele. Pai cate vieti aveam? Sa imi permit luxul sa il las pe el sa mi-o strice pe aceasta? Chiar daca mai aveam zece, tot aceeasi era decizia. Merit mult mai mult de atat. Stiu care imi e potentialul, stiu ceea ce pot sa ofer si atunci clar nu ma voi multumi cu putin.

Am luat inteleapta decizie de a pune capat acestul lung sir de nemultumiri si neplaceri. Desi nu a fost deloc usor. Dar asta e deja alta discutie: despre cum sa faci sa iti infrunti teama, sa nu iti pese de gura lumii, despre cum sa iesi din zona ta de confort si despre scuze, vesnicele scuze care ne tin din drumul nostru spre succes si implinire.

In incheiere te-as ruga sa inveti din aceasta poveste. Daca se intampla sa treci printr-o experienta neplacuta in casnicie sau in cuplu nu te complace in situatie! Nu accepta prea multe! Nu face compromisuri la nesfarsit... mai ales daca nu ai pentru cine.