Povestea vietii mele: De ce sunt singura?

Momentul adevarului

Nu am putut sa traiesc cu secretul asta. Sexul cu C. era inca ok, si totusi nu am putut sa ma abtin. Nici macar nu pot da vina pe alcool! Nici macar nu pot da vina pe forta lui R., de care nu duce lipsa, dar nici nu abuzeaza. Vreau sa pot da vina pe ceva, numai ca singura vinovata sunt eu. De data asta. Asa ca am plecat, m-am mutat inapoi la mama. Pentru ca la 2 luni dupa aceea, sa ma mut din nou cu C. si sa pretindem ca suntem fericiti.

Simt ca nu ma va ierta niciodata.

Nu il condamn.

Cu R. nu am mai vorbit, e drept. Si ii simt lipsa. Nu doar fizic, ci si ca prieten. Prietenele s-au cam saturat de toata drama. Mama nu vrea sa ma asculte, ea zice mereu ca daca ne-am despartit o data ar trebui sa intelegem mesajul Domnului si sa nu mai incercam sa reparam caruta cu trei roti. Cu fratii mei nu pot discuta despre asta, iar lui tati... nu ii pot spune, pentru ca i-ar vana prin oras si i-ar face terci pe amandoi.

Cand nu ai cu cine sa vorbesti, totul se intuneca. Cand nu ai cu cine sa vorbesti despre ce te macina, nici soarele nu vrea sa mai iasa. Iar, daca iese, trebuie sa iti iei ochelarii, sa nu ti se vada ochii inrositi de plans.

De ce sunt singura? Vreau sa mi se intoarca prietenele si sa le simt aici. Doar pentru ca iesim in fiecare sambata seara in oras toate nu ma mai face sa le simt prietenele mele. Da, radem, glumim, ne pozam si e frumos. Dar cand ajung acasa ma simt ca si cum toate astea nu s-au intamplat niciodata.

Vreau sa aiba din nou incredere C. in mine, desi stiu ca l-am dezamagit si ca ii e greu sa stea cu mine asa. Nu stiu ce as fi facut daca as fi fost in locul lui. Vreau... vreau sa il iubesc iar ca la 17 ani, cand nu imi pasa de nimeni si de nimic.

Vreau sa imi pot gasi pacea si sa treaca macar o noapte in care sa nu adorm plangand si intrebandu-ma... Incotro ma indrept?

Iuliana, 25.

Sursa foto prima pagina: Shutterstock.com