Portretul barbatului ideal: file not found!

Am mai fi asteptat noi cativa ani, cat sa dau in parg dar pe masura ce trecea timpul, mi-am dat seama ca nu era pentru mine.

Sigur ca ma iubea atat de tare incat a incercat sa imi ascunda faptul ca m-a inselat dar in capul meu, nu asta a fost cea mai mare problema. Noi doi voiam lucruri diferite de la viata.

Eu voiam sa-mi termin scoala, sa-mi construiesc o cariera, sa ma salute lumea pe strada si sa las ceva in urma. El avea nevoie de o menajera disponibila 24 de ore, 7 zile pe saptamana cu care sa faca sex ocazional urmat de nastere de prunci vii. Si am zis nu!

Cativa ani mai tarziu, am primit o cerere de la barbatul care cred ca m-a iubit cel mai mult dintre ei toti.
Nu suficient de mult insa ca sa lase bautura si biliardul cu baietii. Era romantic, sfios ca o fata mare si mi-ar fi pus lumea la picioare imediat ce ar fi terminat si sticla asta de vin.

Omul asta era desprins din filmele cu si pentru prosti. Imi scria poezii romantice care aduceau a versuri de manea si venea saptamanal cu cate o garoafa-n mana care imprastia suav parfum de trascau si tescovina. Dar altfel, cuvantul meu era litera de lege. In caz ca va intrebati, el era marele sinucigas. Si am zis nu!

Despre ultima cerere in casatorie inca imi este lehamite sa vorbesc. Parca nici nu mi s-ar fi intamplat mie. El a fost genul de barbat care ar fi vrut sa ma poseda pana cand ma golea de esenta si de vointa. Voia o papusa, nu o femeie.

Eram buna de scos in lume, de laudat la prieteni, de tras in poze si pus pe Facebook dar personalitatea mea trebuia domolita, in cuvintele lui.

Prea sunt temerara, prea sunt guraliva, vorbesc prea urat, nu las capul in jos, nu calc camasile ca mama, nu fac ciorba ca mamaia dar ma iubea, sari-i-ar ochii! Sau cel putin asa zicea.

Vrerea lui era litera de lege si tot Universul trebuia sa conspire ca sa i-o duca la indeplinire. Numai Universul ca altfel el n-ar fi miscat un pai.

Cand ceva mergea bine, din intamplare sau munca altora, atunci era meritul lui. Cand lucrurile mergeau prost si ajungea la fundul sacului, era vina celorlalti, el are o soarta cruda, plangeti-i oameni buni de mila! Si am zis a treia oara nu.

Tot chibzuiesc si cuget ca daca i-ai pune impreuna, din cei trei ar iesi aproape un barbat. Insa anii trec pe langa mine iar eu sunt din ce in ce mai singura.

Incep sa am regrete, poate timpurii, poate din disperare de cauza. Insa drept sa spun, nu cred ca l-am iubit pe vreunul dintre ei.

Adica atunci cand iubesti nu-ti pui intrebari, nu-i asa? Stii exact daca-i da sau daca-i ba. Eu cred ca mi se pare aproape sigur ca e ba. Dar daca mai zic nu o data, raman fata batrana.

sursa foto prima pagina shutterstock print cu flori in mana