Scrisoare de inima albastra: Te iubesc dar nu mai pot!

Dragul meu iubit,

Esti un bou si mi-ai frant inima. Este cel mai sincer lucru pe care ti l-am spus in ultimul an. Atunci cand te-am cunoscut, pareai barbatul ideal. Erai spontan si romantic, atent, grijuliu, pasional, ambitios si aveai maniere desavarsite. Acesta este barbatul de care m-am indragostit eu.

Apoi mi-am dat seama ca asta era doar gardul vopsit si ti-ai etalat arsenalul de Casanova asa cum isi etaleaza paunul coada. Daca tu ai fost paun, eu am fost pupaza pentru ca m-am lasat atrasa de tot ce straluceste.

foto shutterstock cearta in cuplu

Daca as fi ghicit ca te vei transforma complet, ti-as fi urat sa te duci acolo unde se duc cocorii cand se duc. Poftim, ca sa termin cu metafora zooida.

Imi aduc aminte cand m-ai dus prima data in casa parintilor tai. Radeai de mine ca tremuram de emotie si imi indreptam obsesiv fiecare cuta de pe rochia pentru care slabisem 3 kilograme ca sa ma cuprinda.

Stiam ca mama ta o adora pe fosta iubita, o diva inchipuita care arata ca decupata din revista asa ca eu trebuia sa ma ridic la inaltimea asteptarilor. Dar era o femeie de plastic, asa imi spuneai. Era o femeie care nu avea sentimente adevarate, stia doar sa le mimeze asa cum mima si orgasmul.

Mi-ai zis ca ma iubesti si te-am crezut. Te-ai mutat in casa mea pentru ca voiai sa fii aproape de mine mereu si te-am crezut. Dar n-am crezut niciodata ca o sa-mi atarni de gat. Abia atunci am descoperit cu stupoare ca esti la fel de neintarcat ca atunci cand erai un prunc.

In ciuda imaginii tale de barbat care le poate face pe toate, am descoperit cu stupoare ca ai nevoie de o armata de oameni care sa stea drepti in fata chiar si atunci cand te dai jos din pat. Sportul tau preferat a fost, fara indoiala, autocompatimirea si pe cuvant ca erai campion. Tot universul complota impotriva ta dar nu ti-ai fi luat soarte in mainile tale.