Dragile mele, dragii mei, pana acum socot ca ma cunoasteti macar un strop si stiti ca nu-s dama cu ifose. Zic lucrurilor pe nume, imi asum pacatele pe care le-am savurat din plin si invat din greseli pe care le tot repet atunci cand au potential de pacat. Mi-ar placea sa cred ca sunt floricica unica intr-un camp de scaieti dar adevarul este ca toti si toate facem asta. Unii dintre noi sunt mai lipsiti de ipocrizie decat altii si isi insusesc adevarurile neplacute. Adica am comis-o, platesc pentru ea dar ce amintire grozava!

Păr hidratat, sănătos și ușor de pieptănat? Se poate!

Pe de cealalta parte, sunt oamenii, cavaleri de Vax si duduci delicate care tin de aparente cu dintii si pana cand li se smulg unghiile din carne. Poate sa fie lasitate, poate sa fie orgoliu. Mai putin importa in acest moment substratul psihologic si nici nu este intentia povestii de astazi sa faca analize pe text la minciunile pe care ni le servim reciproc. Astazi este vorba de infidelitate. Nu a mea. Nu ca nu am fost. Am fost infidela. Am fost inselata. Am fost amanta. Am gustat inselatoria din toate farfuriile si as fi ipocrita sa spun ca nu mi-a placut in cel putin 2 din 3 cazuri.

Astazi va voi spune povestea „Valentinei”. Pe Valentina o stiu de cand ne-am paruit frateste in parc, pe la vreo 10 ani si am constatat ca suntem vecine de strada. De la paruiala la prietenie a fost doar un pas si chiar daca timpul si-a spus cuvantul, macar de cateva ori pe an beam o cafea regulamentara si ne destainuiam regulamentar.

Valentina a ales intotdeauna bine cu capul si prost cu inima. Si-a vazut de scoala, si-a vazut de serviciu, a muncit cu carca iar acum are un salariu frumusel. In ceea ce priveste dragostea, ata a tras-o intotdeauna in directia gresita. Isi gasea cate un barbat cat mai ranit, cat mai inaccesibil emotional, cat mai ursuz, mofluz, botos si capricios. Zbarnaia pe langa el cu dragoste de mama si pasiune de amanta pana cand il punea pe picioare, il facea om si apoi, ca orice pui, zbura din cuib de plangea Valentina dupa cate un zburatacit d-asta de se invinetea la fata. De ce, Noemi? De ce, ma, asa, zi tu! Cum sa plece si sa ma lase dupa ce l-am facut om?! Eh, aia era. L-ai facut tu om, nu s-a facut singur. L-ai castrat cu atata bunatate si cu atata pricepere. Nu avea nevoie de o relatie echilibrata ca un parteneriat, ci de una in care sa se simta cocos, ii tot spuneam eu. Dar cuvintele mele cadeau pe urechi surde.

Top 3 cele mai frumoase povesti de dragoste din istorie
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: