Setari Cookie-uri

Jurnal de sex: Trista tandrete a amantei

Deschide jurnalul de sex al lui Noemi. Daca ai curaj.

Valentina a ales intotdeauna bine cu capul si prost cu inima. Si-a vazut de scoala, si-a vazut de serviciu, a muncit cu carca iar acum are un salariu frumusel. In ceea ce priveste dragostea, ata a tras-o intotdeauna in directia gresita. Isi gasea cate un barbat cat mai ranit, cat mai inaccesibil emotional, cat mai ursuz, mofluz, botos si capricios. Zbarnaia pe langa el cu dragoste de mama si pasiune de amanta pana cand il punea pe picioare, il facea om si apoi, ca orice pui, zbura din cuib de plangea Valentina dupa cate un zburatacit d-asta de se invinetea la fata. De ce, Noemi? De ce, ma, asa, zi tu! Cum sa plece si sa ma lase dupa ce l-am facut om?! Eh, aia era. L-ai facut tu om, nu s-a facut singur. L-ai castrat cu atata bunatate si cu atata pricepere. Nu avea nevoie de o relatie echilibrata ca un parteneriat, ci de una in care sa se simta cocos, ii tot spuneam eu. Dar cuvintele mele cadeau pe urechi surde.

Citește și:

Povestea asta s-a repetat pana mai acum cateva luni bune cand Valentina mea a venit la cafeaua trimestriala proaspata ca o zambila deschisa sub soare cu dinti in dimineti de martie si alte asemenea clisee, intelegeti metafora.

- Draga mea, m-am indragostit. Il iubesc!

Mi-e rau, zic in gand. Sa vezi pledoarie, plans, jale si bocet. Trag aer in piept si ma pregatesc sa o imbarbatez. Ea, in loc sa planga in barba, incepe sa imi insire o serie de calitati de zici ca se intalnise cu Fat-Frumos cel mai frumos, dotat, destept, potent.

- Draga mea, si sa-l vezi cat e de atent si de tandru si de romantic si de pasional si de cult si de minunea minunilor din ostrovul florilor.

Hopa, zic, s-a tacanit Valentina. I-a ajuns, a plesnit coarda, a luat-o pe aratura. Valentina mea a continuat pe acelasi ton. Si de chipes si de stilish si de sensibil, de mi se infundasera urechile de atatea si de-uri. Un singur cusur avea minunatia asta de barbat. Cusur fatal. Era insurat fedeles. Valentina mea, in culmea indragostelilor, mi-a povestit lucrul asta printre dinti, cu acelasi sentiment pasional cu care mi-ar fi spus ca si-a rupt o unghie. Chipurile nimic nu putea sta intre ei si iubirea lor adevarata, singura,unica, mareata. In afara de nevasta pe care, desigur, minunatul domn urma sa o paraseasca. Gata, sigur, intr-o luna, baga divort c-o iubeste pe Valentina de si-ar calca singur camasa, doar s-o stie pe ea fericita. O sa va scutesc de sirul de clisee pline de vitriol pe care i le-a spus Fat-Infidel Valentinei. Vi le imaginati. Nevasta nu il mai iubeste. Nu mai face asta, nu mai face ailalta care i se cuvin mariei sale barbatul pentru simplul fapt ca respira si exista in spatiul conjungal.

Citește și:

Cert e ca Valentina, in naivitatea ei, chiar l-a crezut pe omul asta. S-a agatat de fiecare cuvant al lui, de fiecare gest pe care cel mai probabil el l-a premeditat si si-a pus toate sperantele in el. Valentina l-a iubit. De asta se poate face vinovata si daca e de infierat pentru asta, sa infiereze doar cine n-a iubit. La fel de bine am putea spune despre ea cu dispret ca e proasta. De ce ar fi proasta? Ca l-a iubit? Sa dea cu piatra doar cine s-a trezit de dimineata si si-a zis gata, de astazi nu mai iubesc, si i-a iesit. Sa nu spuneti ca e de moravuri usor dupa prejudecati si sisteme strambe de valori.

Spuneti despre Valentina ca a iubit cum putini dintre noi au curajul sa iubeasca. Eu n-as mai avea curajul ei. N-as putea sa imi crosetez intreaga existenta in jurul unui barbat in care n-as putea avea incredere. Finalul este asa cum va imaginati toti. Fat-Insurat a ramas spasit acasa, Valentina a ramas plangand de iubire si cu inima franta de minciuni in urma lui. Ati vazut vreodata cum arata ochii unui om fara inima? Sunt salbatici. Rataciti. Ai Valentinei inca sunt asa.

Citește și:

Foto interior si prima pagina kiuikson/ Shutterstock

Vizionare placuta


Noemi crede că textele savuroase sunt scrise nud în miez de noapte, cu stiloul pe hârtie și țigară în colțul gurii iar cele mai crude adevăruri sunt spuse în glume și...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.