Blog Kudic: Metamorfoze feminine

Sursa: blogul Laviniei

S-a intamplat din nou, o noua pana de curent ne lasa fara idei, dar poate ca asta ii inspira pe unii, exoticul unei nopti petrecute in stilul secolului al XIX-lea. Era noapte, norocul meu ca sunt o romantica intarziata si am o colectie de lumanari pe care am putut conta. Atunci, bezna mofluza si iritanta a fost strapunsa de prima scanteie de cuart. Dar odata cu vapaia, lumanarea se topea ca un adevarat martir. Dar, ca in fata unui ateu, credinta nu reuseste sa alunge intunericul din suflet, odata cu incendierea luminii, pentru asta e nevoie de vointa.

Insa martirul meu isi va da sufletul, asa ca in bezna tulburatoare, am luat candelabrul in mana stanga si inima in dinti si mi-am facut curaj sa urc la mansarda, in camera cu obiecte vechi, unde stiam ca trebuia sa fie o ladita cu lumanari. Pasesc cu grija, ca pe un taram minat, pe treptele scartainde din mahon ce duc catre odaia strabunicii mele, odaie de care mama mea avusese atata grija; dar toate aceste generatii de femei frumoase, de vita nobila, din care ma trag si eu, sunt pentru mine nu doar ramurile arborelui meu genetic, ci cele fara de care rafinamentul si eleganta feminina ar fi avut o alta dimensiune; acum, ceea ce pentru ele era ordinar: agrafe aramii, evantaie, umbrelute, crinoline, manusi din dantela, palarii pline de fantezie sau rochii din casmir, batiste brodate cu fir de borangic, fiole cu esente de parfum bulgaresc, pieptene din os, portrete in rame pirogravate, toc cu penita si cerneala, colier cu nestemate, pudriere pastelate, cercei cu perle; astazi, le numim “vintage”-uri. Ma aflu aici dupa mult timp, asa ca asez lumanarea intr-o firida, pe peretii demult zugraviti, umbra lumanarii se prelinge ca o silueta anorexica, oglinda o reflecta pe fata mea si ma imbatraneste precoce, ingreunandu-mi cearcanele, creionandu-mi trasaturile.

Din ochii mei fericiti a mai ramas doar o vapaie crispata in oceanul fierbinte, la vederea Capsulei Timpului in care am intrat. Parul meu e imbacsit de reflexe triste, pe pat se intind fire lungi imbatate in visinata de acum jumatate de veac, miroase a parfum fermentat. In oglinda din budoar imi observ obrazul plin de letargie: a obosit de atatea zambete fortate. De lobul urechii mi-am atarnat o pereche de cercei turcoaz primiti din generatie in generatie, si mama i-a purtat in ziua nuntii si bunica si strabunica mea, dar eu nu i-am purtat in ziua nuntii mele, poate pentru ca nu m-am casatorit niciodata, nici cand am fost tanara frumoasa, care emana vitalitatea unui copil, un copil napastuit de soarta, dar fericit ca cineva il iubeste.

---