Invatam din filme ca gloantele inamicului nu ii nimeresc pe ai nostri si ca, aproape intotdeauna, se face dreptate. Invatam ca masinile zboara peste prapastii si ca, atunci cand aterizeaza inapoi pe pamant, pot sa porneasca mai departe, cu viteza maxima.
Iubirile nu sunt nici ele, nici la fel de spectaculoase, nici la fel de trainice cum sunt cele din filme. Indragostitii de pe micul ecran fac dragoste de seara pana dimineata, si niciodata, in acest interval, nu li se strica frizura, iar machiajul nu se urneste din ovalul pleoapei. Cererile in casatorie sunt spectaculoase si romantice, nuntile au, toate, flori de lamaita, iar copiii se nasc durdulii, curati si zambitori, ca si cum ar avea 6 luni, nu 6 clipe atunci cand sunt luati din pantecul mamei.
Si, totusi, ne uitam, cu fidelitate, cu bucurie, cu emotie, la filme. Fugim de oriunde sa prindem serialul preferat, iar serile, desi ni se inchid ochii de somn, ne ciupim sa nu adormim inainte de The End. De fapt, inainte de Happy End. Pentru ca, in felul acesta, nadajduim ca vom visa frumos si ca ne vom trezi a doua zi cu sperante proaspete in suflet. Ca s-o luam de la capat, crezand ca viata bate filmul.