Setari Cookie-uri

Sa stii ce vrei

Dam pretutindeni peste indemnul de a ne formula clar dorintele. De la marturisirea de pe canapeaua psihologului pana la ingenuncherea din fata icoanei, de la negocierea de la serviciu si pana la discutia lamuritoare cu sotul, se pare ca sortii de izbanda ar fi de partea noastra daca am sti clar ce ne dorim, de fapt.

Incercarea cea grea este, insa, tocmai aceasta: sa pricepem mai intai noi ce ne dorim de la viata si de la cei din jur si, dupa ce ne-am lamurit in ce directie vrem sa mergem, nimeni si nimic nu ne va mai putea sta in cale. Dar, de cele mai multe ori, optiunile nu se lasa descoperite atat de lesne pe cat ne-am dori.

Ajungem uneori sa facem o profesie care nu e nici pe departe cea visata in adolescenta, dar care ni s-a ivit in cale si ni s-a parut o buna solutie provizorie. Provizoratul s-a prelungit, insa, la infinit, iar noi am renuntat sa ne mai formulam raspicat dorinta de odinioara. Foarte adesea ne complacem intr-o relatie care ne-a salvat de la singuratate, dar care e departe de idealul iubirii asteptate candva. Ne scaldam compromisul in albia poetica a versurilor “aceasta mintita iubire, oricum, e mai mult ca nimic”, si ni se face teama sa o luam de la capat, asa cum, in adancul inimii stim ca ar trebui.

Renuntam sa le mai cerem copiilor sa ne asculte sfaturile, si nici parintilor nu reusim aproape niciodata sa le spunem cum am vrea sa se poarte cu noi, acum, ca ne-am marit. Si toate acestea nu pentru ca oamenii din jurul nostru nu pot fi convinsi sa ne accepte idealurile, ci pentru ca noi nu stim sa ne spunem, mai intai noua insine si abia dupa aceea celorlalti, cum vrem sa fie viata noastra. Ar fi minunat sa suflam in puful papadiei si sa stim ce sa ne punem in gand. Sa vedem steaua cazatoare si sa nu ne fie greu sa alegem dorinta cea mai de pret, intr-o fractiune de clipa. Sa suflam in tort si sa stim la ce sa ne gandim, inainte sa se stinga flacara…

Sa stii ce vrei e cheia unei vieti curate si simple, traite cu demnitate. Sa stii ce vrei e idealul catre care s-ar cuveni sa tindem cu totii, dar, de foarte multe, ori, nu avem atata curaj sau, poate, atata putere…

Sursa: Coffeechat.ro, un articol de Alice Nastase Buciuta
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
5 Octombrie 2011
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.