Citeam la un tip interesant, usor celebru, ocupat cu moda in viata de zi cu zi, citeam la el pe facebook un status azi. “Romanii toarna copii pe banda rulanta”. Mi-a ramas in minte, ca nu-i un singur om. E o categorie. Am sa-l privesc cu suspiciune de azi inainte. E ceva in felul omului de a fi, ce-l determina sa devina parinte. Si e ceva in felul omului de a nu fi, care-l determina sa traiasca intr-un tip de egoism bizar si obositor, de la un anumit moment incolo.
Vezi in felul lor de a trai placerea de a fi ei. Dragostea e renuntarea la tine. Definitia dragostei ar trebui asta sa fie: a-i face celuilalt loc. Oamenii sunt foarte instalati in ei. Nu doar instalati, cat chiar labartati in ei. Asta-mi aduce aminte de un film care se si numea bine, “Selfless”. Unui miliardar pe moarte i se spune despre cladirile si imperiu pe care-l lasa in urma, cum lumea povesteste ca va continua sa traiasca prin ele. Ca te fac nemuritor. “Cu cateva zile inainte de moarte, te simti nemuritor?”, este intrebat acesta usor ironic. Ma uit la cei din jur, copiii ii schimba. E greu sa fii un tip cumplit cu un copil jucandu-se langa tine. Copiii curata ceva in noi. Si vine aici in discutie reversul medaliei. Stiu. Momentul acela cand parintele e scos coherent din minti de copil. Momentul, daca vreti sa-l decupam, nu ma contrazice. Ma confirma. Copiii curata ceva in noi. Cred ca Dumnezeu a lasat lucrurile asa. Copiii cred ca mostenesc ceea ce nu am rezolvat in felul nostru gresit de a fi. E o forma de a ne remedia obligatoriu. Ceea ce n-am corectat la noi, va trebui sa corectam la copii. Cu dragoste.
Foto prima pagina: Evgeny Atamanenko, Shutterstock
Spune-ti parerea!