S-ar putea spune că rugăciunea nu se învață, căci rugăciunea vine din suflet.Într-adevăr, uneori cel mai bine, dar și cel mai ușor pentru noi, este să purtăm o discuție simplă cu Dumnezeu, o discuție ca cea pe care o purtăm cu cel mai bun prieten. Însă rugăciunea este mai mult de atât. Dacă crezi că ceea ce Îi ceri lui Dumnezeu prin rugăciune se va împlini, atunci chiar așa va fi, indiferent de locul în care te aflai atunci când I-ai cerut.

Păr hidratat, sănătos și ușor de pieptănat? Se poate!

Credinciosul adevărat știe că rugăciunea adevărată este mai mult decât niște cuvinte scrise într-o carte. Știe de ce trebuie să ai ținută și postură adecvate, știe de ce este important să îți faci semnul Crucii și știe ce înseamnă să plângi și simți bucurie în timpul rugăciunii. Omul credincios și smerit este recunoscător în fiecare zi pentru minunile care i se arată în urma rugăciunii.

Cum trebuie sa ne rugam

Sursa Foto: Shutterstock/ By Billion Photos

Cum trebuie să ne rugăm

Când te rogi Domnului caută cu ochii cei lăuntrici înăuntrul tău, asupra sufletului tău. Domnul este acolo, în gândurile și în mișcările inimii tale, la fel ca în afara ta și peste tot locul. Aproape de tine este El, în gura și în inima ta, nu doar în ceruri sau în adânc.

Când facem semnul crucii, cu trei degete punem capătul sus al crucii pe frunte închipuindu-L pe Tatăl, Care este înțelegerea (Rațiunea) nezidită, pe cel de jos pe pântece, închipuindu-L pe Fiul, Cel născut mai înainte de toți vecii din pântecele Tatălui, și partea cea de-a curmezișul pe umeri închipuindu-L pe Duhul Sfânt, Care e brațul sau puterea Domnului, sau mâna Domnului, precum s-a spus: A fost peste mine mâna Domnului (Iez. 3, 22), adică Dushul Sfânt.

Când spunem rugăciunea Tatăl nostru trebuie să o spunem cu deosebită și limpede înțelegere și însuflețire, și anume trebuie: să culegem înțelesul adânc al fiecărui cuvânt și al fiecărei îmbinări de cuvinte, să dorim din tot sufletul și din toată inima ceea ce cerem, să avem râvnă, străduință pentru a împlini ceea ce vrea Dumnezeu de la noi prin această rugăciune și să împlinim asta cu fapta.

Străduie-te să ajungi la simplitatea copilărească în purtarea cu oamenii și în rugăciunea către Dumnezeu. Simplitatea reprezintă cel mai mare bine și vrednicie a omului. Dumnezeu este cu desăvârșire simplu, fiindcă este cu desăvârșire duhovnicesc, cu desăvârșire bun. Fie ca nici sufletul tău să nu se împartă între bine și rău.

Când te rogi, ia aminte cu tărie la cuvintele rugăciunii, simte-le cu inima. Nu despărți de ele mintea ta prin nici un fel de gânduri. Când te rogi în timpul slujbelor, al săvârșirii Tainelor și rugăciunilor pentru felurite împrejurări, spijină-te cu tărie pe înseși cuvintele rugăciunilor bisericești, crezând că nici măcar un cuvânt nu este pus acolo în deșert, că fiecare are puterea sa, că în fiecare cuvânt este Însuși Domnul Cel în Trei Ipostasuri, Care pretutindeni este și toate le plinește. “Toată întristarea voastră vărsați-o către Domnul, că Acela se îngrijește pentru voi.” (I Ptr. 5, 7)

Dacă ceri ceva de la Dumnezeu, să crezi cu tărie că așa va fi, că se va face cum ai cerut tu, dacă va fi pe placul lui Dumnezeu; dacă citești cuvântul lui Dumnezeu, să crezi că ceea ce se spune în el a fost, este și va fi, s-a săvârșit, se săvârșește și se va săvârși. Așa să și vorbești, așa să citești, așa să te rogi. Mare lucru este cuvântul! Mare lucru este sufletul gânditor, cuvântător și lucrător, chip și asemănare a Treimii Celei atotputernice.

Nu crede trupului tău, ce te aminință că va slăbi în timpul rugăciunii – să știi că minte. Cum vei începe să te rogi, vei vedea că trupul va deveni robul tă ascultător. Rugăciunea îl va și înviora. Adu-ți aminte totdeauna că trupul este mincinos.

Nu face la rugăciune placul trupului lenevos – nu te grăbi: trupul, plictisit și apăsat de lucrarea sfântă, se grăbește să termine cât mai repede ca să se odihnească ori să se apuce de lucruri lumești.

Când în timpul rugăciunii pun stăpânire pe inima ta trândăvia și tânjeala, să știi că asta vine de la diavolul, care în tot chipul se străduie să te împiedice de la rugăciune.

Întărește-te, îmbărbătează-te și prin aducerea aminte de Dumnezeu alungă simțămintele ucigătoare.

6 cărți care ajută la vindecarea spirituală
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: