Setari Cookie-uri

17 obiceiuri care îți blochează fericirea

Fericirea este o stare care se află în permanență în interiorul nostru, însă o lăsăm din ce în ce mai rar să iasă la suprafață. Mai mult, am adoptat o sumedenie de obiceiuri care o împiedică și ele să strălucească, printre acestea numărându-se încercarea de a fi perfecte și trăirea în trecut.

Obiceiuri care blocheaza fericirea

Sursa Foto: Shutterstock/ By Jesadaphorn

8. Ești înconjurată de persoane greșite

Fericirea este în mâinile tale, dar dacă accepți în cercul tău de prieteni oameni care te încarcă negativ, atunci asumă-ți că ești nefericită. Nu ai ce căuta lângă oameni care critică și judecă, oameni care se plâng încontinuu și sunt pesimiști, oameni care te descurajează și scot din tine ce este mai rău. Ține-i aproape pe cei alături de care poți visa, cu care poți râde din nimic, care îți dau aripi și de la care ai ce învăța.

9. Păstrezi gânduri negative

Gândurile negative sunt parte din noi, dar asta nu înseamnă că le poți lăsa să își facă de cap când vor ele. Atunci când suntem bântuite de un gând negativ trebuie să luptăm cu toate armele împotriva lui: dăm play la o piesă, deschidem o discuție cu un cunoscut, urmărim un videoclip... orice ne-ar putea distrage atenția. Dar imediat, căci gândul ăla o să ne facă rău dacă-l lăsăm în voia lui.

Citește și:

10. Îți negi calitățile

Asta pentru că nu te iubești, principalul motiv pentru care în acest moment ești nefericită. Nu știi să primești un compliment, ai impresia că toți care îți adresează cuvinte frumoase au interes ascuns, iar tu nu faci altceva decât să îți spui în fiecare zi că nu îți stă bine părul, că te-ai îngrășat și că hainele nu stau bine pe tine, ba mai mult, că nu ești bună de nimic. Cineva se va supăra rău de tot pe tine pentru cp nu îți accepți și fructific darurile și calitățile cu care ai fost înzestrată, așa că schimbă-ți rapid atitudinea!

11. Nu spui ce gândești

Când acumulezi prea multe gânduri, păreri, întrebări și idei, și le ții în tine până când ajung să te copleșească, acumulezi și frustrare. Asta înseamnă că nu te îndrepți în direcția bună. Nu îți face inimă rea după ce te-ai certat cu o persoană și consideri că mai sunt lucruri de clarificat între voi, spune tot ce ai de spus și abia atunci te vei putea liniști. Dacă vezi că este o nedreptate la locul de muncă și te privește, deschide gura și clarifică situația.

Citește și:

12. Eși mereu ocupată

Este ok să fii tot timpul ocupată atunci când ai nevoie să îți fie distrasă atenția ca să nu pici într-o pasă proastă, dar în momentul în care te supraaglomerezi și nu ai timp de tine, de familie, de prieteni și de celelalte pasiuni, se instalează nefericirea. Eu pentru ce muncesc? Eu pentru ce mă agit? Degeaba câștig atâția bani dacă nu am timă să îi cheltui.

13. Trăiești pe pilot automat

Fugi de monotonie! Fugi de rutină! Fii liberă! Încearcă să introduci în fiecare zi o activitate nouă, indiferent cât de mică. Oamenii împliniți și fericiți nu sunt și nu gândesc pe pilot automat, așa că acționează!

14. Te compari mereu cu ceilalți

"Cu toții suferim și ne simțim inferiori. Este o situație cât se poate de ciudată. Nimeni nu este inferior sau superior, pentru că fiecare individ este unic. Nu se pot face comparații. Ești doar tu însuți și nu poți fi altcineva. Și nu este nevoie să fii altcineva." [Meditații pentru oamenii ocupați - OSHO] Singura persoană cu care trebuie să te compari ești tu... cea care ai fost ieri.

Citește și:

15. Ești închisă la minte

Asta înseamnă să îți tai singură craca de sub picioare, să îți impui singură limite, să îți pui bariere. Stop! De ce să faci asta? Nu înțeleg. D-asta suntem nefericite și viața ni se pare anostă, pentru că nici măcar nu vrem să o descoperim, nu vrem să îi acordăm o șansă. Nu ne bucurăm nici măcar de lucrurile simple, d-apăi să sărim cu parașuta. Pentru că am ales să nu mă gândesc de două ori înainte, am avut parte de două dintre cele mai frumoase și palpitante experiențe de până acum: prima și singura mea plimbare cu motocicleta a durat cinci ore (eu am stat în spate), m-am dat cu skijet-ul.

16. Citești presa

Presa și Facebook-ul, dacă mă întrebi pe mine. Mulți spun că nu au televizor în casă, că nu s-au mai mutat la o emisiune sau o porție de știri de cine știe câți ani, în schimb sunt la curent cu tot ce se întâmplă datorită rețelelor de socializare și diferitelor site-uri. Prefer să mă uit la un desen animat.

Citește și:

17. Ai așteptări mari

În viață, cel mai bine este să nu ai așteptări. Nici de la ceilalți, nici de la tine. În ceea ce te privește, mai bine descoperă-te așa cum ești, dă tot ce ai mai bun din tine de fiecare dată, însă nu te aștepta să îți iasă totul perfect. Cât despre ceilalți... iubește-i pe toți, vezi frumosul în ei, dar nu îi pune pe un rang înalt și te aștepta să facă minuni. Iar atunci când ajungi pe cineva, fă-o pentru că așa simți, nu ca să îți întoarcă cineva fapta.

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/ By Areebarbar

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.