Pe scurt, situatia se prezinta astfel: Miss Daisy este o vaduva la o varsta venerabila, admirabila din multe puncte de vedere... mai putin ca soferita. Cand distruge o masina abia scoasa de pe linia de asamblare, fiul ei, Boolie, ii vara pe gat un sofer. In vremurile acelea de granita intre rasism tacit si Martin Luther King, soferii erau negri si nu aveau pretentii la un job mai bun. Relatia dintre tipicara Miss Daisy si soferul ei indatoritor Hoke se leaga cu greu, dar pe parcursul a mai mult de 20 de ani petrecuti cot la cot in masina, sentimentul de inegalitate se estompeaza si cei doi ajung sa se aprecieze reciproc. In primul rand, sa va asigur ca limba vorbita de actori este romana – desi, intr-adevar, din cele 200 de piese montate pe scena Teatrului Evreiesc, unele au fost jucate in idis – pentru ca realizarea regizorului Claudiu Goga este de asa natura incat merita expusa in fata unui public cat mai mare. Fara doar si poate, piesa este mai lenta decat filmul, si poate intr-o cheie mai serioasa, insa cele doua registre in sine nu suporta comparatie: dramaturgia pune alte accente decat cinematografia. Ca element comun de interes al regizorului de teatru si de film, calitatea dialogului nu are seaman, motiv pentru care atat piesa cat si scenariul adaptat au primit cele mai importante premii din domeniile lor respective, Pulitzerul si Oscarul. Dar, sa ne concentram pe original – lansat in varianta romaneasca pe 6 octombrie si promitand o prezenta de succes si lunga durata pe scena Teatrului Evreiesc. Piesa a fost poate pusa in scena la acest teatru mai putin cunoscut, continuatorul primului teatru profesionist de limba idis din lume infiintat la Iasi, in ideea ca publicul va vibra pe aceasi lungime de unda cu micile comentarii legate de antisemitism, ierarhie sociala si segregare rasiala. Privita dintr-un unghi mai larg, dupa cum afirma regizorul, “dincolo de o poveste poetica si comica despre prietenie si toleranta, ‘Driving Miss Daisy’ este, pe de o parte, un eseu (pe alocuri crud) despre ceea ce Tolstoi numea ‘marea surpriza a vietii’ – batranetea, iar, pe de alta parte, o meditatie asupra calatoriei noastre prin viata, o calatorie dificila si imprevizibila pana la capat pentru ca, nu-i asa?, viata e cea care nu are limite, nu moartea”.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: