Expozitia cuprinde lucrari diversificate tematic avand ca scop atat o reimprospatare imagistica a artistilor, pe de o parte, cat si o provocare spre descoperire si meditatie adresata iubitorilor de arta. Artistii invitati sunt: Ana Maria Marhan, Andreea Mierlea, David Croitor, Doru Deliu, Eduard Sandu, Elena Bissinger, Gina Baranovschi, Mariana Oros si Nynna Vizireanu. Expozantii sunt toti membri ai Retelei artistice, retea ce isi propune sa promoveze valorile artistice din tara si de peste granite. Dincolo de facilitarea intalnirii on-line intre artisti diversi, dorim ca aceasta emulatie artistica sa se concretizeze in expozitii si evenimente gazduite de Atelierul de Creatie Sultana. Ana Maria Marhan, conferentiar universitar (specializarea: psihologie), se afla la debutul sau artistic. In prezent studiaza pictura cu artistul Constantin Sultana in cadrul Atelierului de Creatie Sultana. (Detalii) Andreea Mierlea este absolventa a Scolii de arte Octav Enigarescu din Targoviste, clasa de Arta Moderna a profesorului Mihai Serbanescu. A participat la numeroase expozitii de grup si a avut anul acesta, in august, o expozitie personala de pictura si grafica in Targoviste. (Detalii) David Croitor a urmat studii libere de pictura cu artistul Dimitrie Loghin, in Suceava. A participat la numeroase expozitii de grup si a avut numeroase expozitii personale. Valentin Ciuca in volumul “Exercitii de fidelitate” scrie despre David Croitor ca “are convingerea ca trebuie sa comunice lumii sentimentul de incredere ca viata are un sens si ca arta, deasemenea, poate conferi existentei frumusetea de care are mereu nevoie. El a facut din daruire un fel de a fi si din alchimia culorilor o estetica. Are in substanta afectiva atata sensibilitate incat mi-l imaginez creand cuprins de frisoanele unei marturisiri unde adevarurile fiintei interioare caracterizeaza pe multi dintre semeni.” (Detalii) Doru Deliu a absolvit Academa de Arta din Bucuresti, specializarea grafica. A avut deja 3 expozitii personale si a participat la numeroase expozitii de grup. Expune trei peisaje din Venetia.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: