Setari Cookie-uri

Loverboy in competitie la Sarajevo

"Loverboy" a intrat in competitia Festivalului International de Film de la Sarajevo, fiind singurul titlu romanesc la categoria principala a celui mai important festival de film din Sud-Estul Europei.

“Loverboy” aduce in atentia publicului povestea unui adolescent care seduce fete pentru a le pasa unei retele de prostitutie. Intrat in acest joc al seductiei, Luca (George Pistereanu) se indragosteste de Veli (Ada Condeescu), una dintre potentialele sale victime. Prima dragoste se dovedeste a fi primejdioasa pentru ambii tineri si cei doi trebuie sa ia decizii ce le va schimba viitorul.

“Cand esti LOVERBOY ti se poate intampla sa traiesti o poveste de dragoste atat de intensa incat simti nevoia sa o distrugi si cu cat iti doresti mai mult sa nu existe, cu atat devine mai puternica si mai intensa” a declarat Catalin Mitulescu, regizorul filmului.

Filmul regizat de catre Catalin Mitulescu a avut premiera mondiala la Festivalul de Film de la Cannes din acest an, la categoria “Un Certain Regard”, unde a fost lansat in 2006 si “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. Premiera in Romania al celui mai recent film semnat de regizorul Catalin Mitulescu va avea loc in aceasta toamna.
Citește și:

Kudika
28 Iulie 2011
Echipa Kudika