De ce ”dieta” atrage și mai mult pofta de dulce și mâncare nesănătoasă?

Cuvântul ”dietă”, atât de des promovat și, paradoxal, demonizat, este un declanșator subconștient, un simbol al restricției și al pierderii libertății, care activează în creier exact acele mecanisme ce te împing spre tot ce ar trebui să eviți.

Ce nu ți se spune în reclame sau în programele de ”slăbit garantat” este că intenția de a ține dietă se poate transforma, chiar și fără să-ți dai seama, în sursa problemelor de care încerci să scapi. Cercetări recente în neuroștiință, psihologie comportamentală și nutriție arată că ideea de interdicție, mai ales când este asociată cu regimul alimentar, stimulează centrul recompensei din creier și amplifică dorința pentru alimente hipercalorice, în special dulciuri.

Dintr-o dată, gândul la ciocolată, covrigi, pizza sau înghețată devine obsedant. Parcă nu te puteai controla mai bine înainte de a începe dieta? Cum e posibil ca, în loc să îți scadă pofta de mâncare, ea să crească vertiginos tocmai când decizi să faci o schimbare în bine?

Cum reacționează creierul când ”NU ai voie”?

În esență, cuvântul ”dietă” nu mai este perceput de creierul tău doar ca plan alimentar, ci devine simbol al privării, al interdicției și al autocontrolului forțat. De fiecare dată când îți spui ”sunt la dietă” îți trimiți, fără să vrei, mesajul că ”de azi nu mai ai voie să mănânci ce-ți place”. Iar această frază activează instantaneu o reacție naturală de opoziție și de dorință intensificată.

Din perspectiva neurologică, totul are legătură cu dopamina (neurotransmițător implicat în sistemul de recompensă al creierului). Ori de câte ori îți interzici ceva, acel lucru capătă o valoare și mai mare în ochii tăi; efectul este similar cu ce se întâmplă atunci când ți se spune să nu te gândești la un elefant roz: tocmai asta faci. Creierul nu funcționează bine în termenii negativi ai interdicției pentru că el nu procesează ”nu” în manieră logică, ci se concentrează tocmai pe obiectul interzis. Așadar, când spui ”nu mai mănânc dulciuri” sau ”nu mai aleg prajituri cu livrare la birou” creierul tău preia esențialul: ”dulciuri” și de aici începe războiul interior.

Reacția este agravată de epocile în care hrana era rară, iar creierul uman a fost programat să reacționeze la lipsuri prin intensificarea dorinței și a căutării alimentelor bogate în energie – în special cele dulci sau grase. Deși astăzi le avem din abundență, software-ul mental n-a fost actualizat, așa că organismul intră în alertă și declanșează nevoia de a face provizii.

Efectul paradoxal al autocontrolului

Un alt aspect ignorat este legat de ceea ce psihologii numesc ”oboseala decizională”. În fiecare zi, iei sute de micro-decizii ce îți consumă energia mentală, iar dacă peste toate acestea mai adaugi și decizia constantă de a te abține de la anumite alimente, creierul tău cedează.

Într-un studiu celebru realizat de Roy Baumeister s-a demonstrat că persoanele care trebuiau să evite să mănânce fursecuri proaspăt coapte, aveau ulterior o capacitate mult mai redusă de a rezolva sarcini cognitive dificile. De ce? Pentru că își epuizaseră voința doar prin efortul de a se abține. Acest lucru ne arată că dieta nu este doar o luptă cu mâncarea, ci și o luptă cu propriile tale resurse mentale. Iar atunci când voința e slăbită, cedezi mai ușor tentațiilor – în special celor dulci, care oferă un boost rapid de dopamină și un sentiment temporar de alinare.

Acest mecanism creează un cerc vicios: cu cât îți impui mai multe restricții, cu atât îți consumi mai repede energia mentală și cu atât devine mai probabil să cazi pradă păcatului alimentar pe care încercai să-l eviți. Este un fenomen demonstrat științific și nu are nimic de-a face cu lipsa de caracter. E biologie.

Reducerea restricțiilor conduce la mai puține pofte

Dieta inversată presupune creșterea treptată a caloriilor consumate zilnic după o perioadă de dietă restrictivă, pentru a stabiliza metabolismul și a reduce stresul mental legat de alimentație. Ce este fascinant e că mulți sportivi care urmează această strategie descoperă că odată ce li se ”permite” să mănânce mai mult, pofta de dulce scade semnificativ.

De ce se întâmplă asta? Pentru că nu mai există acea presiune mentală a interdicției. Faptul că știi că poți mânca o prăjitură dacă vrei reduce nevoia imperioasă de a o consuma compulsiv. E similar cu ceea ce trăiesc copiii: dacă le spui că nu au voie să atingă o jucărie, fix pe aceea o vor dori. Dar dacă știu că o pot accesa oricând, interesul lor scade. Mintea adultă nu este atât de diferită.

Această strategie arată că soluția nu este să lupți mai tare cu poftele, ci să le înțelegi, să creezi un spațiu mental în care ele să nu mai aibă putere asupra ta. Și primul pas spre asta este să elimini din vocabularul tău cuvântul ”dietă” și tot bagajul emoțional pe care îl poartă.

---