Setari Cookie-uri

Cea mai urata despartire!

"Cea mai urata pereche de papuci" am primit-o chiar de revelion 2007-2008.De fapt el era primul meu prieten,in adevaratul sens al cuvantului si primul barbat din viata mea.Eram de un an impreuna si eu nu observasem ca se racise fata de mine.Cu o zi inainte de revelion imi spune ca bunica lui din alta localitate este pe moarte si trebuie sa plece urgent.Foarte naiv din partea mea sa l cred insa eram orbita,chiar l am sunat a doua zi sa l intreb cum se mai simte bunica lui..
Eu am ramas acasa cu parintii si chiar inainte de 12 noaptea primesc un telefon d la o amica care imi spune ca prietenul meu e la o petrecere cu foarte multi cunoscuti de ai nostri..si nu era singur..
Va dati seama cum am primit vestea..12 noaptea m a prins plangand..si timp d kteva saptamani nu mai mancam,nu voiam s ma mai ridic din pat...iar el si a tinut telefonul inchis..
Dupa mult timp ne am intalnit pe strada si si a cerut scuze..chiar a vrut sa ne impacam..
Nu mai am incredere in barbati..
lushaa
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:15
oofff... eu nu am treqt prin asa muulte relatii...dar una a fost chiar nashpa! a fost baiatul kre m a facut sa sufar cel mai mult...la inceput mie nu mi placea d el delooc...ba kiar imi era rushine cu el... si el era inibunit dupa mine...dar....s ua km schimbat rolurile si dupa ceva vreme incepea sa mi placa...asta nu era rau...doar k i am dat papucii km nashpa dupa 1 zi...iar el avea deja alta prietena in perioada knd mie incepuse sa mi placa d el,..asta fiind duppa vreo kteva luni...asa si el vrand sa se razbune...am mai fost impreuna vreo 3 zile si mi a dat el apoi papucii asa exact k mn...suuuuuuuuperr nashpa dar asta e,..am fost trista o vreme...insa mi am dat seama k a facut exact ce am fct eu...si am zis k nu o sa mi mai bat joc de baieti de acum in colo!!! poop p toate redactia...aveti un site super mijto( mai ales k movul e culoara mea preferata):X
loonatik
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:24
Cea mai urata despartire...s-a intamplat cam acum 1 an cand s-a destramat relatia dintre mine si persoana care m-a invatat intr-adevar ce inseamna sa iubesti...eram in apropierea sarbatoririi unui an de relatie...am vrut sa-i fac un cadou special, asa ca am prelucrat 29 de poze cu noi (aceasta era data inceperii relatiei noastre) si le-am pus intr-un album...pe 28 septembrie am iesit in oras, mi-a adus un buchet de trandafiri, i-am dat cadoul (a spus ca e cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodata, am baut vin...toate acestea pentru a sarbatori...nici nu stiu ce...implinirea unui an de relatie sau...sfarsitul acesteia...pentru ca a doua zi s-a intamplat acest lucru...ne-am despartit dintr-o banalitate, dintr-o prostie, dar...asta e...chiar ma gandisem inainte sa-i dau cadoul ca pozele inseamna despartire...si, uite, chiar asta s-a intamplat...am pierdut persoana langa care ma gandeam sa-mi construiesc un viitor...de atunci nu am mai avut nici o relatie pentru ca...nu am reusit sa-mi iau gandul de la el...sper, insa, ca-mi va trece in curand...
Atenutza25
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:24
Totul este perfect, pasiunea si dorinta de a fi impreuna ne indeamna pe amandoi sa uitam de tot si sa ne lasam dusi de val, pentru ca mai apoi sa ne trezim si sa realizam ca totul nu este decat un vis.
am petrecut o noapte extraordinara la bv, cuvinte frumoase, atingeri care ne infiorau...ca mai apoi totul sa se transforme in lacrimi.
Mi-este greu sa realizez si in ziua de azi ca am fost abandonata in cel mai rau mod cu putinta, dar si cel mai dureros. pot spune ca viata mea s-a schimbat totul din momentul in care el m-a abandonat ca pe o carpa.
Sa va spun cum a inceput totul.
Nu sunt o femeie urata sau proasta, dar totusi am fost respinsa de singurul barbat pe care il doresc si il iubesc si totul din cauza faptului ca nu corespund tiparului de femeie perfecta 90-60-90. Asta este singurul lucru pe care mi-l poate reprosa. Cand l-am cunoscut pe el aveam 80 kg, acum am ajuns la 70 si mai vreau sa slabesc 10 kg, numai pentru a-i demonstra ca aspectul fizic este cel mai usor lucru de rezolvat la o persoana, pe cand caracterul nu.
Ne-am cunoscut dintr-o intamplare prin intermediul internetului, amandoi avand cont pe acelasi site. El mi-a lasat un mesaj la care eu i-am raspuns. Asta a fost inceputul. Pot spune ca a fost o intamplare fericita pentru ca asa am descoperit sentimente care nu stiam ca exista. Am vorbit cateva saptamani la telefon, pe messenger, ne-am dat seama ca ne potrivim foarte bine si ca am putea avea o relatie perfecta. Totul a fost frumos pana cand ne-am cunoscut, nu numai virtual. Am petrecut nopti superbe impreuna, pline de pasiune, de dorinta, dar nu a putut sa treaca peste aspectul meu fizic. Repet, nu sunt o femeie urata, chiar atrag privirile multor barbati, in ciuda faptului ca sunt plinuta, formele mele ma fac sa par apetisanta.
Cand a venit momentul sa ne despartim, trebuia sa ma duca la tren. A inventat scuza ca si-a uitat telefonul in masina si s-a dus sa-l ia. Eu l-am asteptat 2 ore in gara, cu ochii plini de lacrimi. Mi-am dat seama ca m-a lasat acolo fara sa-mi spuna un cuvant, fara sa-mi dea un motiv pentru care a facut lucrul acesta. La telefon nu-mi raspundea, cu toate ca insitam sa aflu ce s-a intamplat. Intr-un final am primit un mesaj de la el cu mesajul ".", adica totul s-a terminat inainte de a incepe.
M-a durut ingrozitor sa aflu ca am fost respinsa dintr-un motiv atat de superficial, un defect care poate fi corectat in timp, cu multa vointa.
Am hotarat sa fac aceasta schimbare, marturisesc ca-mi este foarte greu, dar vreau sa-i demonstrez ca pot fi asa cum ma vrea el. Ma iubeste, dar nu poate trece peste acest lucru...Probabil ca atunci cand voi deveni asa cum ma vrea el nu am sa mai pot sa trec eu peste respingerea lui chiar daca il iubesc!
Pot spune ca a fost cea mai urata despartire peste care am fost nevoita sa trec...sedusa si abandonata in gara, fara o explicatie logica. Inca incerc sa-mi dau seama cum poate un barbat pune mai mult accent pe aspectul fizic decat pe ceea ce simte si traieste alaturi de o persoana. Este prima data cand vb de aceasta intamplare petrecuta cu 2 luni in urma, o intamplare care m-a schimbat total.
ana_scumpik
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:33
a fost si-n viata mea un moment greu de suportat,am reintalnit in timp ce eram in divort un fost coleg care era si el in divort(sotia il bagase) si avand o varsta amandoi(peste 40 de ani)am crezut ca gesturile de afectiune sunt ale unui om matur trecut prin greutati,care isi doreste ca si mine o stabilitate dar..Dupa ce i-am cunoscut sora, am petrecut sarbatorile impreuna, ma trezesc cu telefoane de la fosta cu tot felul de jigniri implicit sa-i las barbatul in pace.Am fost socata, n-am inteles in ce fel de joc murdar am intrat mai ales ca nu am intrat niciodata in viata cuiva daca nu era liber( intotdeauna mi-am respectat acest principiu ). L-am contactat sa ma lamuresc dar de las ce a fost nu mi-a explicat nimica, mi-am dat seama ca i-a facut pe plac sotiei, i-a dat numarul de telefon sa se ia de mine. Umilitor si de prost gust acest gest nu credeti? Binenteles ca mai tarziu m-am trezit ca ma cauta sa-si ceara scuze si sa-mi propuna sa fim impreuna pana imi voi gasi si eu pe cineva. Auziti voi ce idiot! Adica ii face pe plac sotiei, se impaca cu ea de dragul copilului( care are peste 20 de ani) dar in schimb vrea sa-mi fie prieten. I-am zis ca nici macar prieteni nu ramanem pentru ca nu merita o persoana ca mine si nu are decat sa traiasca asa cum merita( langa o femeie care il joaca in picioare ) si ca-si merita soarta.
myluna37
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:40
cea mai naspa despartire am trait-o in clasa a10a. eram cu un tip de vreo 2 luni , nu pot sa zic ca eram indragostita de el dar modul in care mi-a dat papucii m-a facut sa ma simt cea mai mare loser-itz din lume: eram la scoala si primesc un sms de la el sa ma intrebe daca e ok sa ne intalnim in fata la connex(singurul din oras pe vremea aceea) la ora 14:15. zis si facut.... ma postez in fata magazinului cel mare si verde, astept...astept.. vad ca nu vine si il sun sa vad de ce intarzie si el ma inreaba:" esti in fata la connex?" eu ii raspund ca da.... si ma intreaba :" ce culoare are panoul din fata ta?" eu ii raspund ca verde.... la care el " ai perfecta dreptata" si imi inchide.... eu am ramas cu o fatza de tampa pt ca pe moment nu am inteles ce legatura avea panoul ala mare si verde cu discutia noastra... noroc ca nu sunt chiar asa de blonda si mi-am dat seama ca "imi luasem verde" !!!!! cand vine vorba de despartire hai ca te astept la "vreau sa ramanem prieteni","nu vreu sa te ranesc dar...","esti prea buna pt mine" dar asta cu indiciile verzi le-a intrecut pe toate...

Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:45
aveam o relatie cu un barbat mai mare ca mine cu 15 ani deja de 2 ani
eram in primul an de facultate in sesiune cand de o vreme el avea cel mai ciudat comportamnt in sensul ca afcea tot ce putea sa ne certam ,ulterior am aflat ca facea acest lucru ca eu sa ma despart de el,el neavand curaj: nu raspundea la tel . cand imi zicea sa-l sun,se imbata incat nu ami puteai vorbii cu el etc
intr-o seara aveam intalnire cu nsite preteni si a ramas ca il sun cand termin ca sa ne vedem,l-am sunat 2 zile intr-una si el nu a raspuns ,motivand in a3-a zi ca era ocupat.
la o spatamana dupa merg la strand cu o pretena aceasi situatie,atunci a rapsuns in a2-a zi ,spunandu-mi ca ii e teama de relatia noastra ,de ce va fi cand parintii vor afla,iar eu ca o proasta incrcam sa-l conving ca nu e asa,ca merita sa luptam pt dragostea noastra
cand s-au casatorit columbenii am vorbit cu el la tel si i-am spus ,el a profitat si a iscat o cearta inchizandumi tel in nas;a 2-a zi il sun si nimic,insist si intr-un final stupoare,imi zice ca nu ami putem fi impreuna si ca sa nu-l mai sun.
am incercat o buna perioada sa-l conving sa ne vedem,sa discutam.apoi dintr-o data nu a mai raspuns la tel.
la vreo 2 saptamani ii dau un bip,ma suna cineva inapoi,la tel o femeie care incepe sa ma ameninte sa-l las in pace ,sa nu-l mai caut ,ca lui ii este rusine de mine,ca nu ma mai vrea,ca ei urmeaza sa se casatoreasca..am inlemnit..am alfat apoi ca el deja se mutase cu respectiva in casa la 2 saptamani dupa ce noi ne-am despartit
a fost un moment groaznic,am plans,am facut greva foamei pana intr-un moment in care am zis ca el nu merita nimic,e cel mai josnic om..pt mine acea despartire parca a fost asa ca la tigani
qtpie85
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:47
Buna!
Nu sunt o foarte buna povestitoare, dar o sa va scriu.
Venise ziua despartirii. Stiam de mult asta si ne priveam in tacere. Urma sa fie simpla, fara cuvinte, fara sfasieri. Sfasierile erau inauntru. Mari cat un crater de vulcan din care tasnesc valuri de lava fierbinte. Totul avea sa se schimbe. Si nu asteptam ca lucrurile sa se intample. Fara lacrimi, fara zambete fortate. Nu mai era nimic de spus. Sa spun “adio” sau ” la revedere”? Mai bine sa tac. Pe noi cuvintele ne-au despartit asa ca acum, in al 13-lea ceas tacerea era prietenul din umbra. Azi vom fi doar doi straini pentru ca de maine vom deveni dusmani. Fiecare il va judeca pe celalalt pentru fiecare clipa irosita, pentru fiecare placere refuzata, pentru fiecare cuvant in plus. Ma gandeam chiar sa-i scriu o scrisoare in care sa pun doar un mare semn de intrebare in loc de cuvinte. Dar stiam ca el nici macar nu o va deschide. Eu i-as fi spus ca vroiam sa-l mai vad o data zambind dar mi-am dat seama ca nu era momentul. La urma urmei, era doar o despartire, iar noi eram doi oameni seriosi care trebuiau sa-si joace rolurile pana la capat.
Spun unii ca e scris in ADN-ul fiecaruia dintre noi ca trebuie sa ne ridicam si sa mergem mai departe. Sa supravietuim asadar. Si nu-i contrazic. Pentru unii mersul mai departe are valoare de axioma. Pentru altii lucrul asta trebuie demonstrat in fiecare zi. Imperativul “ridica-te si mergi!” e greu de infaptuit atunci cand tu nu-ti doresti decat sa opresti timpul in loc. Ti se spune “vei trece si peste asta”. Da, in sinea ta stii ca vei trece dar cum? Nimeni nu-ti poate spune cum vei depasi momentul acela teribil de zbatere, cand nu poti sa te intorci dar nici nu vrei sa mergi mai departe. N-am nevoie de retete ieftine de fericire dar daca toate au un pret as vrea sa stiu cat ma costa un gram de tristete? O ora din viata si gata dupa aceea totul a disparut? Si clipa aceea cand stii ca ai pierdut fara drept de apel cat costa?
Ziua aceea a fost cea mai lunga din viata, imaginile imi reveneau mereu in minte, nu ma puteam concentra la altceva. Singurul mod in care ma puteam descarca era prin lacrimi, plangeam intr-un mod de neoprit, suspinam si nu puteam sa ma opresc din a ma invinui. Imi aminteam si cele mai mici certuri si ma gandeam ca toate s-au adunat, analizam totul cu amanunt. Nu puteam fi impacata cu noua mea postura, nu ma puteam imagina singura de atunci inainte, nicidecum alaturi de altcineva.
Imi este dor de tot ce s-a intamplat intre noi, mi-e dor de clipele frumoase, unice. Inca traiesc cu amintirile, pe care nimeni nu mi le poate lua. Ma tot gandesc daca se mai putea continua, traiesc din ganduri in trecut, nu gasesc puterea sa depasesc momentul, sa-mi pot face ganduri de viitor, sa ma gandesc la mine mai mult. Toata lumea ma sfatuieste, dar nimeni nu se poate pune in pielea mea sa vada intr-adevar ce greu este. Sunt mai pesimista ca niciodata.
Multumesc ca mi-ati citit randurile.
bambucia
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:49
Buna ziua!

Numele meu este flori, si de curand m-am trezit cu un divort,dupa 5 ani de casatorie, ptr ca el a gasit ca nu este facuta casatoria ptr el. Totul ar fi fost bine daca era doar sa mergem la tribunal, dar totul a degenerat intr-o certa foarte urata
cu foarte multe amenintari si batai. Acum dupa prima infatisare la tribunal ne-a dat amanre pana dupa sarbatori, sincer m-a daramat total ptr ca asteptam sa se termine cat mai repede.Imi doresc sa se termine o data sa i-a sfarsit acest cosmar, ca mi se pare ca nu se mai termina niciodata.De ce trebuie sa suferim atat, as fi facut orice ptr el, chiar nu credeam ca v-a ridica mana la mine, ca se va ajunge pana aici, avand in vedere cum a inceput relatia noastra.Toti prietenii ma sustin si imi spun ca am toata viata innainte, ca la 29 de ani nu se sfarseste totul si am sa trec cu usurinta peste, dar cateodata ma cam indoiesc de aces lucru.
sterea
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:53
Cea mai naspa despartire.......S-a intamplat acum multi ani mai exact cam 7 ani.Aveam o relatie foarte frumoasa cu un tip mai mare cu un an dacat mine.Eu cunosteam parintii lui el pe-ai mei.Toate frumoase timp de 2 ani.Se apropia ziua mea.Imi pregatea o surpriza, aflasem de la prietenii comuni .de ziua mea vreau sa-i fac o surpriza frumoasa si merg la el acasa, ca mai bine nu mai mergeam.Il gasesc la poarta cu o tipa se sarutau de mama focului.Am ramas inmarmurita, nu stiiam nici cum sa reactionez.Am plecat fara sa-i spun niimik.Am aflat ulterior ca era cu ea de cca 2 luni.M-au mintit toti.Desi a insistat sa-l iert nu am putut asa ca am renuntat la toti la toti cei care ma mintise-ra atata timp.Mi-a fost foarte greu.
ionymary
Postat pe 10 Noiembrie 2008 11:58
ai dreptate.bn ai facut
andre26
Postat pe 10 Noiembrie 2008 12:00
Am cunoscut-o acum 4 ani si de atunci am trait doar pentru ea.Era motivul pentru care traiam si totusi destinul nu a fost de partea mea.Ne-am cunoscut la un party cand eram amandoi in anul II de facultate,o intalnire destul de stranie deoarece ea fugea de un tip si a gasit refugiu la mine in brate.A fost ceea ce numesc unii "dragoste la prima vedere", am facut schimb de telefoane,chiar am condus-o acasa si atat.A doua zi am sunat-o si am iesit in oras.Asa a inceput cea mai frumoasa relatie din viata mea.Toate au fost bune si frumoase si mergeam spre o casatorie sigura,chiar ii luasem si inelul de logodna.Fiind la facultati separate ea termina cu un an inaintea mea, dar nu ma deranja asta pentru ca am fost obisnuit inca de mic sa imi castig singur existenta si sa incerc sa depind doar de mine.Nu a existat lucru in aceasta lume care sa si-l doreasca si sa nu fac "pe dracu in patru" si sa i-l ofer.Terminand facultatea a reusit sa se angajeze intr-un colectiv dominat de barbati,ceea ce pe mine nu ma deranja.Nu sunt genul care sa fiu gelos dar nici unul care sa fiu indiferent.La cam o luna dupa angajare au inceput problemele in sensul ca nu mai raspundea intotdeauna la telefon,si-l tinea mai mult pe vibratii, si-a schimbat toate parolele de la mess,mail,hi5,etc.Cand intrebam ceva imediat imi spunea ca o controlez,ca nu are spatiu personal si altele.Atunci am inceput sa-mi pun intrebari si sa devin suspicios si ca fiecare om care ar fi in situatia mea am inceput sa "investighez" acest lucru.Ceva din ce faceam eu o deranja si nu stiam ce asa ca mi-am calcat pe inima si am intrebat-o.Era nesigura dar si foarte calma in acelasi timp si asta nu imi convinea.A vrut sa luam o pauza pentru a-si pune ordine in ganduri dar pentru mine aceasta pauza era doar o "predespartire".Nu am fost de acord si nu a vrut sa ne despartim de tot.A mai mers aproximativ o luna de zile cand am plecat din oras pana la parintii mei in alt judet si atunci m-a sunat si mi-a spus ca intre noi nu mai poate fi nimik si ca vrea sa ne despartim.Am ramas ca la fotograf dar in momentul acela nu stiam daca mai are rost sa incerc sa ma umilesc in fata ei sau nu .Am trecut peste mandria de barbat si revenind in oras am plecat glont la ea cu speranta ca pot sa repar ceea ce ea a stricat.Singurele motive care le-am auzit de la ea erau de genul ca nu mai poate sta cu mine, ca nu sunt genul cu care se vede maritata,ca nu ma mai iubeste ca inainte,etc.Atunci m-am prins ca deja exinta un alt "el"la mijloc si am intrebat-o dar am primit exact raspunsul la care ma asteptam,nu.In ziua in care trebuia sa implinim 4 ani de cand suntem impreuna stateam la ea in fata blocului cu un buchet de trandafiri in mana sa vina de la servici mare mi-a fost mirarea cand s-a dat jos dintr-o masina foare vesela, cu un trandafir in mana.Cand m-a vazut s-a schimbat de parca vazuse pe cineva mort.Atunci am primit raspunsul adevarat: s-a indragostit de un coleg de servici care avea masina si ii putea oferi mult mai mult decat puteam eu si capac peste pupaza a scos inelul de logodna de pe deget si mi l-a pus in palma de parca era o bomboana.In clipa aceea nu mai stiam cine eram si sau ce vreau de la viata,m-a distrus .Am plecat cu lacrimi in ochi si am plans o noapte de parca murise mama.Pentru mine fiecare lucru pe care il vedeam sau il faceam imi amintea de ea si de asta imi este foarte greu sa o uit.Au trecut mai bine de 2 luni ,ceea ce a fost mai greu a trecut dar tot mai suspin la unele lucruri care imi amintesc de ea.Singurul lucru care m-a deranjat cel mai mult a fost ca nu avut curajul sa-mi spuna ca are pe altul si m-a dus cu vorba atata timp si m-a lasat in ziua aniversarii noastre.Cum mai poti iubi in situatia in care esti parasit asa?
georgegh23
Postat pe 10 Noiembrie 2008 12:05
Dragele mele...
Sunt sigura ca fiecare dintre noi a trait o experienta care a lasat urme adanci in sufletul nostru si pe care ne-o dorim sa nu se fi intamplat sau cel putin s-o fi uitat-o...
Au trecut 2 ani de la despartirea dureroasa de ceea ce credeam a fi iubirea vietii mele...in timp am realizat ca poate n-a fost decat o obsesie bolnavicioasa...o dorinta imensa de a iubi si a fi iubita.
Totul s-a intamplat prin 2003, cand eram bobocel la facultate. L-am vazut intamplator intr-o duminica insorita de toamna. Intamplarea a facut sa avem prieteni comuni care ne-au facut cunostinta la o saptamana dupa ce l-am vazut intaia oara...am aflat ca era din Republica Moldova si dupa ce am discutat ore in sir am realizat ca fiecare reprezenta pentru celalalt ceea ce isi dorise de multa vreme. La cateva zile ne-am mutat impreuna, avand ca "animal de companie" pe colegul lui de camera cu care am avut multe peripetii:D. Timpul trece si eram din ce in ce mai indragostiti unul de altul si vredeam ca nu se va termina niciodata...
Anul urmator ne-am mutat impreuna doar noi doi, dar lucrurile n-au mai fost la fel...desi ne iubeam, el cerea din ce in ce mai mult de la mine insa nu voia sa ofere nimic in schimb. Si zilele treceau, iar eu sufeream din cauza nepasarii lui...Desi imi repeta mereu ca ma iubeste, faptele sale aratau contrariul. Deoarece plecam in week-end-uri acasa, el isi gasea tot felul de prieteni cu care sa isi petreaca timpul liber...la putin timp apoi mi-a marturisit de fapt ca avusese o aventura, ca ii pare tare rau si ca nu se va mai intampla.
Desi mi-a fost greu l-am iertat deoarece il iubeam foarte mult insa lucrurile nu au mai fost la fel. Si certurile continuau...dar totusi nu ne puteam desparti (din orgoliu, din obisnuinta...sau poate din iubire?!)
In cele din urma am hotarat sa luam o pauza si daca unuia dintre noi ii va fi dor de celalalt si va simti ca nu poate trai fara el, il va cauta pe celalalt.
Dar soarta avea altceva pregatit pentru noi...ceva la care nu m-as fi gandit vreodata sa mi se intample.
In acest timp cat am stat despartiti, un prieten comun( o sa-l numesc V.) a inceput sa se apropie treptat de mine, vazand ca sufar foarte mult dupa EL( sub pretextul de a ma ajuta, desigur). Si-am inceput sa avem discutii lungi deoarece m-a facut sa cred ca si el era un suflet ranit si ratacit ca si mine...Mai tarziu am inteles de fapt ca scopul lui era cu totul altul.
Se purta extrem de atent cu mine pana intr-o zi cand mi-a marturisit ca tine la mine si ca ar vrea sa ii fiu partenera...
Nu pot nega ca m-am simtit flatat fiindca dupa ce m-am simtit neglijata atat timp, cineva ma dorea. Insa a trebuit sa-l refuz deoarece eu inca il iubeam pe EL...A parut ca intelege pe moment insa in timp se observa o schimbare in comportamentul lui...era din ce in ce mai rece si distant. Am hotarat sa nu ne mai intalnim la cafeaua zilnica si discutiile( savuroase de altfel) si deoarece se apropia aniversarea celor 3 ani de cand il cunosteam pe EL, m-am decis sa il caut si sa ii propun sa ne impacam deoarece am realizat ca nu pot trai fara EL. L-am sunat si am avut o intalnire placuta, in care ne-am marturisit cat de mult ne-a fost dor de NOI...insa amandoi am inteles ca nu vom putea fi niciodata impreuna deoarece suntem prea orgoliosi (doi tauri), iar EL isi dorea mai mult...mult mai multe lucruri pe care eu nu i le puteam oferi atunci.
Ne-am despartit a doua zi cu lacrimi in ochi...lasand totusi o portita...o speranta ca unul din noi se va schimba.
Cateva saptamani mai tarziu o prietena imi spune ca l-a vazut pe EL cu prietenul nostru comun, V...in masina. Din curiozitate l-am sunat pe Vlad sa-l intreb de situatia asta ciudata..stiind ca imi spunea mereu ca nu ma merita, ca e un om fara suflet etc.
Iar raspunsul lui m-a daramat...Imi spune ca de fapt nu m-a placut niciodata ca iubita, cel putin, eu fiind doar calea de a ajunge la EL. Bineanteles ca am amutit de uimire!
Apoi il sun pe EL si imi spune ca V. i-a povestit totul despre mine...ca de fapt eu m-am daruit lui V. timp in care il amageam ca vreau sa ne impacam...I-am spus ce mi-a zis la telefon si ce imi spunea despre EL insa mi-a zis ca nu ma crede...ca versiunea lui Vlad e mai credibila.
Eram distrusa...incercam sa-l fac sa inteleaga ca totul e o inscenare, ca de fapt V. asteapta altceva de la EL...Dar refuza sa ma asculte!
Dupa ce am insistat zile in sir imi spune sa ne intalnim in apartamentul lui pentru ca vrea sa stam de vorba, ca nu poate trai fara mine, ca vrea sa ne impacam. Accept bineinteles deoarece voiam sa ma linistesc, sa inteleg ce se intampla...si mai ales sa il am iarasi langa mine.
Ajung la EL in apartament...totul era frumos aranjat iar atmosfera era romantica...lumanari, parfumuri, muzica buna. Adoram aceasta atmosfera deoarece obisnuiam sa facem asta adeseori. Fara prea multe discutii mi-a marturisit ca ii fusese dor de mine, ca nu poate trai fara mine si ca vrea sa fiu sotia lui...Am fost uluita de tot ce mi se intampla si un sentiment de liniste si de iubire imi strapungea tot corpul. Am acceptat fara sa ma gandesc!Era tot ce imi dorisem vreodata...
Dupa aceasta imi propune sa facem o baie cu multa spuma,asa cum obisnuiam sa facem, ca sa sarbatorim, timp in care eu ma voi face comoda...Zis si facut. Dupa doua minute insa iese din baie total schimbat si merge in camera cealalta...La intoarcere il aduce si pe V. care era in camera celalata si a asteptat momentul propice pentru a veni si a ma umili...Si imi povestesc cum planuisera asta in detaliu ca o razbunare pentru faptul ca eu l-am preferat pe V. in locul lui pentru o perioada de timp, pentru ca m-am destainuit lui V. si nu lui!
Normal ca mi-am pierdut mintile...nu-mi venea sa cred ca a putut face asa ceva! Continua apoi si-mi spune ca de fapt EL de cand se stie are o atractie si catre barbati si ca acum are o relatie cu V...
Mi se parea ireal...voiam sa plec cat mai repede de acolo insa EL imi luase hainele si nu voia sa ma lase sa plec pana nu isi dusese razbunarea la capat. Am inceput sa plang fara sa ma pot stapani, timp in care amandoi ma ironizau.
Dupa ceva timp in care EL imi spunea ca nu ma mai iubeste, ca nu m-ar fi luat de sotie niciodata...o senzatie de moleseala imi cuprinde corpul si sunt pe cale de a imi pierde cunostinta...atunci ei inteleg ca nu ma mai pot retine deoarece au depasit limita. Imi inapoiaza hainele si apoi imi deschide usa si imi ureaza ironic "tot binele din lume"...
Abia reusesc sa ajung in camera mea, imi impachetez cateva lucruri si iau primul tren spre Bucuresti la fratele meu...Pentru a ma linisti si a uita de toate. Au urmat apoi zile intregi de chin si plans, de telefoane din partea ambilor deoarece se simteau vinovati pentru ce imi facuse, insa am decis sa-l las in trecut...Desi sufletul meu era sfaramat in bucati.
In prezent, EL locuieste cu prietenul lui in Bucuresti de aproape un an...Un australian milionar care, dupa cum spune EL, ii ofera tot ce si-a dorit vreodata...
Din cand in cand ma cauta, sa se asigure ca nu l-am uitat...sa ma intrebe daca m-am casatorit, sa-mi aminteasca cat de buna e situatia lui actuala.
V. si-a gasit un job in Italia si imi mai trimite un e-mail deseori..
Desi a fost o experienta traumatizanta pe care din pacate nu o voi uita niciodata...mi-a fost de mare ajutor, deoarece m-a facut sa inteleg ca acordam prea multa incredere oamenilor, si ca ar trebui sa fiu mai rezervata...
Din pacate, nu m-am mai putut apropia de cineva foarte mult de atunci insa nu-mi pierd speranta ca intr-o zi Dumnezeu imi va oferi linistea si iubirea de care avem nevoie fiecare din noi...
P.S. Imi pare rau daca povestioara mea a fost cam lunga...insa trebuia sa ma fac inteleasa:)
Bafta multa toturor!
not2angelique
Postat pe 10 Noiembrie 2008 12:34
Am fost casatorita aproape un an de zile, timp in care am trecut de la fericire la o durere absoluta.
Pe scurt, m-am casatorit in luna decembrie 2006, cu un barbat care avea acceasi pregatire profesionala ca si mine, mai precis era avocat, civilizat, ba chiar as putea spune cu maniere, educat, cultsi care pretindea ca ma iubeste.
Asa am crezut si eu insa s-a dovedit ca nimic nu era adevarat pentru ca a devenit in cel mai scurt timp o bestie.
In luna iunie 2007, la aproximativ o luna de zile dupa cununia religioasa, era in prima zi de concediu la mare si am primit un telefon prin care ma anuntau ca mama mea a murit electrocutata.
A fost cea mai mare tragedie din viata mea, iar durerea in suflet o port zi astazi. Dupa ce am inmormantat-o pe mama mea si am ajuns acasa, sotul meu a vrut sa ma omoare spunand ca nu mai trebuie sa traiesc nici eu, ca trebuie sa ma duc langa mama mea care i-a stricat concediul si m-a batut pana a obosit si s-a culcat. Am fost atat de mult lovita incat mi-a spart nasul, si tot capul meu era plin de rani iar corpul la fel.
Nu am primit bataie niciodata nici de la parinti si nici de la nimeni.
Acele clipe si ce au urmat a fost un cosmar pe care nu il doresc nimanui.
Imi doream sa mor, sa nu mai traiesc pentru ca, in acele clipe de durere profunda pentru mine , cand mama nu mai exista, as fi vrut ca Dumnezeu sa ma ia si pe mine. Dar, se pare ca Dumnezeu nu a vrut asa.
Dupa aceasta bataie, sotul meu a inceput hartuirea, ca ma iubeste, ca nu poate trai fara mine si ca se va duce la psiholog ca i-a luat cineva mintile, astfel ca, de frica lui si pentru faptul ca nu exista nici un fel de protectie a legii, care sa-i interzica sa se mai apropie de mine am fost nevoita sa fug pur si simplu din tara, dar nu atunci ci dupa un incident din care m-a salvat, Dumnezeu si Politia.
La inceputul lunii septembrie 2007, avand o discutie cu el, eram in masina, la volanul masinii, a inceput sa ma loveasca in cap si sa ma traga de par, spre planfonul masinii , sa-mi spuna ca am uraste si ca vrea sa ma omoare . Desi tipam si masina a luat-o in toate directiile nu a intervenit nimeni. Nu stiu, cum Dumnezeu m-a salvat pentru ca, la un moment dat am reusit sa opresc masina, sa fug si sa anunt politia care a venit de indata, l-au dat jos din masina si asa am scapat de sotul meu, care din iubitul meu a devenit calaul meu.
Am abandonat profesia si toata munca mea, pentru ca nu mai puteam face fata hartuirii, si am plecat in America.
In luna martie 2008 am revenit in tara decisa sa schimb sistemul judiciar dupa modelul american privind protectia si ordinul de interdicitie in astfel de situatii, insa cu placuta surprindere am aflat ca deja s-a promovat un proiect de lege privind protejarea victimelor agresiunii in familie, luat dupa modelul america.
Sper ca aceste modificari legislative sa fie adoptate cat mai repede
transdermal
Postat pe 10 Noiembrie 2008 12:56
salutare!
denny_2008
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:05
Bine ca nu ati oficializat relatia .Atat timp cat nu sunt copii la mijloc totul se rezolva.O sa o uiti, o sa fie greu , dar crede-ma nu te merita.
Curaj si nu-ti mai alege prietena singur, mai intreaba , ia relatii despre cea cu care vei porni in viata.Parerea obiectiva a celorlati conteaza!

O zi frumoasa!

icaxx
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:09
cea mai urata despartire din viata mea pana la acest moment a fost de primul meu prieten. asta a fost cam acum 2 ani. acest prim prieten l-am avut la 21 de ani. am asteptat atat pt k am avut prostul principiu k exista o jumatate pentru fiecare si ca nu are rost sa pierd timpul in relatii aiurea cand as putea sa construiesc ceva alaturi de persoana care trebuie. prostii de fata naiva fara experienta de viata. tipul acesta a insistat sa vb vreo jumatate de an si eu, din obisnuinta (pt k mai ieseam din cand in cand) si de gura mamei am acceptat sa fim impreuna. la scurt timp dupa ce am inceput aceasta relatie, m-am trezit cu parintii lui la mine ca sa ne logodim si sa stabilim nunta. eu eram la facultate si nu eram dispusa sa ma marit inca, asa k am amanat nunta peste 2 ani, cand urma sa dau licenta. toate au fost bune si frumoase: eu nu eram chiar asa de multumita, dar lipsa experientei m-a facut sa cred ca asa trebuie sa fie o relatie. la ce ma refer cand spuneam k nu eram multumita ar fi urmatoarele aspecte: nu aveam ce sa vorbim, daca il intrebam cum a fost la serviciu, imi spunea ca la fel ca in fiecare zi; daca l-am intrebat daca a citit vreo carte, mi-a zis k nu; in cursul saptamanii nu ii pretindeam sa ne vedem in fiecare zi, dar as fi vrut k week-end-ul sa mi-l dedice mie. dar nu era asa. in weekend avea alte treburi de facut cum ar fi sa tot spele un jaf de masina si tot asa. despartirea noastra a survenit cu putin timp inainte de cununia civila, si ii multumesc din suflet Bunului Dumnezeu pt asta. am vorbit cu o profesoara de la universitate sa dau un examen in avans pt k initial a fost programat pe la mijlocul verii si nu prea mai ai chef de invatat. intamplarea a facut k la acea data, acest prieten al meu sa stabileasca o iesire la munte cu colegii lui de serviciu (cu colegii mei de la facultate nici nu se punea pb sa iesim). eu le-am zis k merg si eu, dar dupa examen. initial examenul era programat pe la ora 12. intamplarea a facut k examenul sa se amana pe la ora 16 si sa nu pot merge deloc. el s-a dus linistit fara mine, iar duminica, in momentul intoarcerii, il vad cu o alta domnisoara prin oras. culmea nesimtirii a constat in faptul k tot el ma intreaba pe mine ce-i cu mine prin oras duminica seara. vazand care e situatia, si pentru ca mie nu imi place mahalaua, i-am spus k nu il retin si sa se intoarca linistit la tipa cu care era. dupa asta ne-am mai intalnit k sa-i inapoiez inelul de logodna, pe care nu a vrut sa il ia: cica sa ma mai gandesc, k sunt o proasta si k pierd un baiat asa de "extra" cum e el si asa mai departe. au mai fost si alte cuvinte grele, care si azi, la atata timp ink ma mai deranjeaza. ideea e k, desi a fost un moment oribil pentru mine, care a dus la o imbolnavire serioasa a mea si la momente de ura care ma macinau teribil, timpul le-a vindecat pe toate. cel mai interesant moment din viata mea a fost cand m-a cautat dupa aceea si s-a umilit enorm k sa il iert si eu am spus NU. e o senzatie extraordinara!chiar si acum mai insista, dar pt mine el nu mai este decat o fantoma a trecutului.si trebuie sa recunosc k am reusit sa trec peste toate cu ajutorul altcuiva, care momentan este iubitul meu si nici nu stie cat de mult apreciez k este si a fost langa mine in momentele grele ale vietii (ale scurtei mele existente, ca greul de abia de acum vine). spun k nu stie pt k cuvintele nu pot exprima o asa de mare recunostinta, poate daca nu era el, azi nu mai eram nici eu. din toate se invata si pana la urma cel mai mare rau care ti se intampla se dovedeste sa fie un mare bine.
adrienutzame
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:13
Eram impreuna de mai bine de 1 an. O relatie frumoasa, bazata pe incredere( asa ziceam eu), prietenie si respect. Asta pana intr-o zi cand au inceput sa se schimbe toate lucrurile frumoase...il vedeam din ce in ce mai rar, telefoanele erau mereu pe silent si nu mai aveam voie sa ma ating de ele, le lua cu el si cand se ducea la toaleta. Nici prin cap nu imi trecea k ar putea sa ma insele, aveam prea multa incredere in el. Traiam cu impresia ca eu sunt de vina, si ca din cauza mea se intampla tot. Lucru sustinut si de el de altfel. Ieseam mai rar in oras, uneori nu-l vedeam cate 3-4 zile. La telefon nu raspundea deoarece nu il auzea, sau il uitase acasa . Intr-o zi s-a gandit el ca ar vrea o pauza deoarece nu mai poate continua asa, ma iubeste , nu vrea sa se desparta de mine, dar are nevoie timp. Ok...i-am oferit ceea ce a dorit. Am suferit, bineinteles, am plans, m-am calmat si mi-am vazut de ale mele...aveam de invatat, mai aveam 2 luni pana la bac.
Intr-o zi am plecat la plaja cu niste amici si surpriza...baiatul meu era acolo, cu colegii lui de munca si cu noua achizitie ( care de fapt era mai veche , am aflat eu). Atunci s-a gandit el sa imi spuna ca relatia noastra nu mai duce nicaieri si ca mai bine ne despartim, ca el are pe cineva acum, dar sa nu imi fac probleme k asta nu s-a intamplat de mult (pt el 4 luni nu insemna cine stie ce )
Pentru mine era sfarsitul lumii..simteam ca nu mai pot face nimic fara el, dar incet incet am inceput sa aflu adevarul: era cu ea de 4 luni, toti prietenii mei stiau dar nu puteau sa imi spuna, nu vroiau sa imi faca rau...Ea stia de mine si nu o deranja acest lucru, atata timp cat era in centrul atentiei. Incet incet, afland mereu cate ceva nou, dragostea s-a transformat in indiferenta.
El s-a intors la mine, a vrut sa ne impacam spunandu-mi ca eu nu trebuia sa aflu niciodata de aceasta relatie a lui, ca el se despartea de ea si se intorcea la mine si totul era ok. Foarte comic tipul….
A tot incercat san e impacam, ia ea, vazand ca pierde teren a invaocat o sarcina..reala sau nu, numai ea stie. Asta a fost picatura care a umplut paharul, nu am mai vrut sa aud de el.
Adevarul este ca am suferit foarte mult, deoarece il iubeam enorm, dar poate a fost mai bine asa, decat sa traiesc in minciuna. Timpul a vindecat toate ranile in cazul meu.
Anutza69
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:13
Totul a inceput in urma cu 2 ani si jumatate. Era o zi frumoasa de vara, cu prietenul meu, o relatie la inceput de drum si am primit un telefon de la un barbat care intra si el ca si mine pe chat. Mi-a zis ca ii place cum arat si s-ar bucura f mult daca as accepta sa mai vorbim din cand in cand, ca este om de afaceri. El era in inchisoare, dupa spusele lui de cateva luni pt inselaciune. Bineinteles ca am inceput sa rad cu prietenul meu. Vazand ca a continuat sa ma sune. am inceput sa vorbim, in sinea mea ma bucuram ca faceam minute pe telefon, dar in cateva zile mi-am dat seama ca pentru prietenul meu nu mai simteam nimic si ca indragostisem de acest barbat. Am rupt relatia si am inceput o "relatie " prin telefon, daca se poate spune asa. Ma simteam fericita vorbind cu el, ardeam de nerabdare sa vorbim, motiv pt care stateam la tel sicateva ore pana noaptea tarziu. Prietenii mei spuneau ca am innebunit ca m-am indragostit de un puscarias, dar nimic nu ma mai interesa. Parca eram oarba. Verisoara mea s-a imbolnavit de cancer si avea nevoie urgenta de un transplant, asa ca el a intervenit spunandu-mi ca are prieteni in Olanda care pot aranja un transplant acolo. A vorbit si cu ea la tel (ea a murit anul acesta) si i-a spus ca totul se va rezolva , doar ca trebuie sa dea pentru transplant un avans de 500 de euro. Asa a trecut aproape un an de zile. Mi-a cerut dosarul ei medical, mi-a dat un nr. de fax la care sa-l trimit, zicand ca nr. e de la una din firmele lui. Am trimis dosarul si cam la o jumatate de ora am primit un tel de la o doamna, care mi-a spus ca este mama lui. Doamna mi-a zis ca de fapt tot ce mi-a povestit el pana acum sunt minciuni, ca de fapr el nu are nici o firma, ca este recidivist, mi-a dat un site pe care se puteau vedea toate procesele de la toate instantele din tara. Am intrat pe acel site si am descoperit ca de fapt primise o pedeapsa de 6 ani cu executare, ca era recidivist, ca avea sotie si copil, dar era in divort. Am simtit ca mor in acel moment, l-am sunat in speranta ca as putea gasi o explicatie logica, de ce a fost nevoie de atata bataie de joc pt nimic. Mi-a spus ca acei oameni ii vor raul fiind invidiosi pe situatia sa materiala. Cand i-am pomenit de site mi-a spus ca am innebunit. Din acea zi i-am spus sa nu ma mai caute, sa considere ca, pt el, eu am murit. M-a amenintat ca se sinucide daca il parasesc si eram pe punctul de a ceda la insistentele lui, dar am avut taria de a spune intr-un final NU. Dupa un an de zile am aflat cum este sa isi bata cineva joc de sentimentele tale dar si de sanatatea unei persoane nevinovate. A fost cea mai trista experienta din viata mea si nu o voi uita niciodata.

Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:32
Buna!Hmm...cei mai frumosi papucei primiti vreodata... S-a intamplat acum aproximativ 3 ani, cand aveam 15 ani. L-am cunoscut pe el in discoteca; sincer nu mi-a atras absolut deloc atentia insa el nu ma scapa din priviri,era mereu cu ochii pe mine pana cand l-am observat.Ce va pot spune despre el?Cred ca singurul lucru pe kre mi-l mai amintesc acum despre el e faptul k atnci avea 22 de ani.A inceput sa ma caute din ce in ce mai des iar eu am ajuns sa-l accept langa mine.Era pentru prima data cand aveam un iubit atat de mare(la ani ma refer),pentru mine era ceva deosebit.Ne intelegeam foarte bine, imi jura ca ma iubeste si ca sunt totul pentru el.Timp de o luna a fost totul perfect,dar apoi eu a trebuit sa plec pe o perioada de o luna.Vorbeam la telefon,zicea k ii e dor de mine,k viata lui fara mine nu are sens.La intorcere am avut cea mai "frumoasa" surpriza.Toata lumea imi spunea ca s-a insurat doar ca eu nu puteam sa cred,imi era imposibil sa ma gandesc ca el m-a mintit atata timp...Un prieten comun mi-a zis k a fost la nunta lui si a dansat cu mireasa si imi spunea ca era foarte fericit mirele.In acel moment am simtit atata durere, furie...sufletul imi fusese distrus.Singurul lucru pe care mi-l doream era doar sa vorbesc cu el,sa-l vad cu sotia lui si sa ma conving ca este adevarat ca se insurase.Pentru a afla am decis sa merg in discoteca unde ne-am intalnit prima data, unde el era dj.Acolo l-am gasit, era cu sotia.M-am dus la el sa-i cer o explicatie iar el ne-a facut cunostinta: eu, ca fiind verisoara lui si ea ca sotia lui.In acel moment am vrut sa dispar din fata lor, sa nu-l mai vad dar nu, am vrut sa lamurim situatia.L-am intrebat: "De ce?" iar el mi-a raspuns: "Voi fi tata!"Totul se naruise in jurul meu...sufletul imi era bucati-bucatele...un mizerabil mi-a distrus copilaria...amintirea primei iubiri!A trebuit sa depasesc situatia si am reusit cu timpul dar va ramane pentru totdeauna in sufletul meu aceasta iubire mizerabila...
bughitza
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:32
Draga Angelique, am citit povestea ta.
E dureros ce spui. Am inteles ca El , de fapt, isi dorea prea mult lucruri materiale si a renuntatla iubirea ta pentru ele. Se mai intampla in viata, ce sa faci.Pe El, l-as mai intelege, e slab la lucruri materiale si influente. Dar pe Vlad,l-as ucide. Si-a batutjoc si de tine, si de El. Pe amandoi, v-a manipulat si mintit. Ce porc
Crezi ca se simte vinovat?Cu asa un suflet, eu nu as crede.
Daca l-ai iertat,esti deja o sfanta.Pentru cat d emul te-a tradat si cum te-a umilit, cand puteai sa lesini acolo in casa,si doar pentru ca tot el, s-a legat de tine, si te-a sedus, te-a mintit.
Esti femeie, si meritam resect, pentru multe lucruri bune care femeile le aduc in viata, pentru ca nasc copii si cresc copii, pt ca ajungem sotii, mame si bunici. Si fiecare barbat a trebui sa gandeasca, sa respecte femeia, pentru ca e mai sensibila. i are si nevoie de consolare, de un suflet sa o inteleaga. Si daca e SLABA SI GRESESTE, DAR NU AI FACUT NIMIC DIN RAZBUNARE, DIN PERVERSITATE.
La noi in Romania, exista un mare deficit de respect pentru femeie.
Sa le fie rusine la barbati, ca habar nu au sa le ajute, sa le respecte. Doar profita de ele, le pun la munca, le mint, si alte lucruri urate. Fetelor, meritam respect.
griangi32
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:34
De la: transdermal, la data 2008-11-10 12:56:35Am fost casatorita aproape un an de zile, timp in care am trecut de la fericire la o durere absoluta.
Pe scurt, m-am casatorit in luna decembrie 2006, cu un barbat care avea acceasi pregatire profesionala ca si mine, mai precis era avocat, civilizat, ba chiar as putea spune cu maniere, educat, cultsi care pretindea ca ma iubeste.
Asa am crezut si eu insa s-a dovedit ca nimic nu era adevarat pentru ca a devenit in cel mai scurt timp o bestie.
In luna iunie 2007, la aproximativ o luna de zile dupa cununia religioasa, era in prima zi de concediu la mare si am primit un telefon prin care ma anuntau ca mama mea a murit electrocutata.
A fost cea mai mare tragedie din viata mea, iar durerea in suflet o port zi astazi. Dupa ce am inmormantat-o pe mama mea si am ajuns acasa, sotul meu a vrut sa ma omoare spunand ca nu mai trebuie sa traiesc nici eu, ca trebuie sa ma duc langa mama mea care i-a stricat concediul si m-a batut pana a obosit si s-a culcat. Am fost atat de mult lovita incat mi-a spart nasul, si tot capul meu era plin de rani iar corpul la fel.
Nu am primit bataie niciodata nici de la parinti si nici de la nimeni.
Acele clipe si ce au urmat a fost un cosmar pe care nu il doresc nimanui.
Imi doream sa mor, sa nu mai traiesc pentru ca, in acele clipe de durere profunda pentru mine , cand mama nu mai exista, as fi vrut ca Dumnezeu sa ma ia si pe mine. Dar, se pare ca Dumnezeu nu a vrut asa.
Dupa aceasta bataie, sotul meu a inceput hartuirea, ca ma iubeste, ca nu poate trai fara mine si ca se va duce la psiholog ca i-a luat cineva mintile, astfel ca, de frica lui si pentru faptul ca nu exista nici un fel de protectie a legii, care sa-i interzica sa se mai apropie de mine am fost nevoita sa fug pur si simplu din tara, dar nu atunci ci dupa un incident din care m-a salvat, Dumnezeu si Politia.
La inceputul lunii septembrie 2007, avand o discutie cu el, eram in masina, la volanul masinii, a inceput sa ma loveasca in cap si sa ma traga de par, spre planfonul masinii , sa-mi spuna ca am uraste si ca vrea sa ma omoare . Desi tipam si masina a luat-o in toate directiile nu a intervenit nimeni. Nu stiu, cum Dumnezeu m-a salvat pentru ca, la un moment dat am reusit sa opresc masina, sa fug si sa anunt politia care a venit de indata, l-au dat jos din masina si asa am scapat de sotul meu, care din iubitul meu a devenit calaul meu.
Am abandonat profesia si toata munca mea, pentru ca nu mai puteam face fata hartuirii, si am plecat in America.
In luna martie 2008 am revenit in tara decisa sa schimb sistemul judiciar dupa modelul american privind protectia si ordinul de interdicitie in astfel de situatii, insa cu placuta surprindere am aflat ca deja s-a promovat un proiect de lege privind protejarea victimelor agresiunii in familie, luat dupa modelul america.
Sper ca aceste modificari legislative sa fie adoptate cat mai repede
rusu_irina
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:34
nu sunt nici prima nici ultima persoana care trece prin asa ceva insa simt nevoia si vreau sa ma descarc...

Totul a inceput acum 3 ani..dupa ce am iesit dintr-o relatie urata, plina de violenta si certuri, l-am intalnit pe el. A fost bine si frumos si in fiecare zi eram parca mai indragostiti ca inainte.Nici unul din noi nu avea incredere in celalalt sau intr-o relatie ..dar incet incet toate probl s-au rezolvat.Pe cat de perfecta era relatia, pe atatea dezamagiri am suferit.

Prima, de ziua mea, cu toate ca aveam planuri impreuna, nu mi-a rasp la tel, apoi intr-un final, mi-a rasp o voce de fata si m-a amenintat sa nu il mai caut ca ea este adevarata lui prietena. La 1 sapt mi-a spus o scuza jalnica, dar l-am iertat, am zis macar eu sa fac sa fie bine in relatia noastra. Si de aici au urmat altele: pentru 1 luna de zile a disparut din oras, presupunandu-se a fi plecat cu munca. Pe mine nu m-a anuntat, am aflat din intamplare de la o prietena. Cand s-a intors l-am iertat din nou si atunci mi-a maturisit ca ma iubeste.

Iar eram in al 9lea cer , si cum deja sunt obisnuita, am mai primit un soc, la 3 luni dupa aceasta intamplare, mi-a marturisit ca ma inselase.Am trecut si peste asta..au urmat 2 ani frumosi si oarecum linistiti, oarecum pt ca am trecut prin 2 avorturi, timp in care el n-a fost niciodata langa mine, pe langa certuri si zile importante cand el n-a fost acolo...

In urma cu 4 luni m-a cerut de sotie, am acceptat cu conditia sa se schimbe. Insa nu a facut acest lucru. Din 2 in 2 sapt el pleca in afara cu munca, iar acum 1 luna cand a venit in tara am mers la o plimbare la locul nostru. Amandoi aveam ceva de spus celuilalt. Eu eram iarasi insarcinata, el, traia in afara cu altcineva de 1 an de zile si mi-a spus ca Dumnezeu in sfarsit la pedepsit pt tot ce mi-a gresit.Doctorii i-au descoperit o tumoare la gat si era cancer.

Atunci m-a ranit cu 2 lucruri..cealalta si faptul ca avea sa moare si putin ii pasa de copilul nostru.Mi-a zis "sa-l dau afara" , ca el nu m-a iubit niciodata si am fost doar un capriciu pntru el, nimic din ce am trait impreuna nu a fost real doar a vrut sa isi demonstreze singur ca poate sa faca ce vrea din mine. Dupa aceste cuvinte s-a urcat in masina si m-a lasat acolo.

Ieri a fost innmormantarea, am fost , am plans si simteam ca mor de durere..Cum a putut sa fie atat de indiferent si rece cu mine ??? De fiecare data imi promitea ca va fi acolo cand o sa am nevoie de el, m-a facut sa am incredere in el. ca garanteaza ca nu o sa regret, dar de fiecare data m-a lasat balta...

Il iubesc si il urasc din tot sufletul!!! Am incercat din rasputeri sa fie bine, dar tot regret..Imi vin in minte toate clipele frumoase care le-am petrecut impreuna si il detest ca nu s-a tinut niciodata de cuvant, i-am oferit tot dar nici macar o data nu a incercat sa faca ceva sa schimbe. Acum realizez ca m-am chinuit singura atata timp cu toate ca speranta moare ultima...

Sunt inca tanara si am toata viata inainte, dar simt nu nu ne-am luat ramas buna asa cum trebuia..inca mai sunt lucruri de spus..dar la fel ca intotdeuana ..el nu e langa mine sa le auda..
caracalcaractitza
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:44
Totul a inceput intr-o frumoasa noapte de primavara. Ea privea pe geam la peisajul trist care se arata la fereastra de la etajul unu dintr-un bloc din Bucuresti.
Isi dorea sa dea timpul inapoi, sa simta iar acei fiori. Si-l amintea pe el: inalt, saten, cu ochi mari si caprui. Isi amintea zambetul lui si cuvintele lui: Te iubesc!
A pierdut totul intr-o clipa si de atunci n-a mai avut liniste.
Sunt clipe in care stia ca-l va iubi toata viata!

***

- Buna ziua! Numele meu este Mihai!
- Buna! Eu sunt Maria.
Asa a inceput fericirea si tristetea ei. Bucuria si nelinistea.
Ea era in clasa a XII-a la liceu. Se pregatea intens pentru bacalaureat si pentru admiterea la facultate. Avea vise marete. Vroia sa devina avocata si niciodata nu a lasat pe nimeni sa o abata de la drumul ei. Pana acum! De cand a trecut prima oara prin fata tribunalului si-a zis : Eu aici voi lucra!
N-a iubit niciodata, vroia sa stie cum e sa fie indragostita dar mereu i-a fost frica de o relatie. Avea in jurul ei prietene care sufereau din cauza iubirii si ea si-a promis ca nu a trece niciodata prin asta.

L-a lasat sa se apropie de eaincet-incet. Plimbari lungi in parc, intalniri pe ascuns, mici imbratisari in salile de cinema. Deodata a simtit ca viata nu-i mai apartine. Ca tot ce isi promisese a disparut intr-o clipa. N-o mai interesa nimic, nu-si mai amintea de visele ei. Vroia doar sa fie cu el.
El era mai mic decat ea. Era idealist, iubea cu pasiune si ii promitea pana si luna de pe cer. Ea i-a patruns in suflet si l-a facut sa iubeasca cum nu mai iubise pana atunci.

Prima lor escapada la munte a fost, pentru ei, un vis devenit realitate.
- Am reusit puiule! Am reusit!
Ea i-a zambit plina de iubire; nu-i venea sa creada ca il putea iubi atat de tare.
S-a cuibarit in bratele sale si s-a lasat purtata de iubire.

...............................................
La munte a fost si prima lor aniversare! Au hotarat sa o sarbatoreasca cum se cuvinte (doamne!). Au cumparat amandoi toate cele pentru un gratar si mai mult, au cumparat si un tort pe care l-au taiat amandoi.
Seara in camera o astepta pe pat un superb buchet de trandafiri albi, sampanie si toata gama Little Black Dress.
- Te-am admirat toata seara! Esti incredibil de frumoasa!
Era primul om care o vedea frumoasa....nu monstrul pe care il vedea ea in oglinda. Cu el totul era perfect. Era fericita...prea fericita!

A dat bacalaureatul pe care l-a luat cu 8,93 (dintr-un esec la matematica toate notele ei de peste 9 au dus la media asta). La facultate nu a intrat! A ales la intamplare o facultate particulara, sectia "Comunicare sociala si relatii publice".

El era in continuare alaturi de ea. Deja stiau cum ii va chema pe copii lor. Cum putea fi omul asta asa? Era perfect......IL VEDEA PERFECT!

Dupa admiterea ratata la facultate si inscrierea la una particulara, dupa primul semestru, dupa primele certuri ea a inceput sa se gandeasca la tot ce se intamplase.
Era copil si visa la ceva ce nu depindea de o persoana. Crescuse si realizase ca nu isi mai controleaza viata. Ca iubeste. Si inca cum iubeste.
El se schimba pe zi ce trece. Inca o iubea doar ca nu i.o arata asa des ca inainte. Discutau, lamureau problemele si incepea iar o continuua luna de miere.
Isi trimiteau documente si mail-uri in care isi spuneau gandurile cele mai ascunse "mi-ai spus ca iti plac lucrurile mici si simple.....asa mic si simplu cum sunt promit ca te voi iubi toata viata", " nu conteaza nimic pentru mine conteaza ca din viitorul tau sa fac si eu parte". astea sunt cateva randuri din toate lucrurile frumoase pe care i le spunea.
dimineata se trezea cu cate un sms care o facea sa zburde toata ziua. gandul ca seara avea sa il vada si sa il imbratiseze o facea sa se simta in Rai. lua examene, mergea la serviciu, se intelegea bine cu toata lumea. nu indraznea sa se intrebe de ce i s-a dat atata fericire.

zambetul lui, seara de seara, o facea sa se simta iubita, fericita, ocrotita. nu banuia niciodata sfarsitul. nimeni nu il banuia.

deja familiile lor le vedeau un viitor impreuna. ea se intelegea bine cu familia lui si el cu a ei. mama ei il astepta mereu cu prajiturile lui preferate iar mama lui o imbratisa pe ea de cate ori avea ocazia.

isi petreceau timpul mergand prin parcuri unde se bateau cu zapada iarna si se dadeau in leagan vara, unde se sarutau minute intregi rezemati de copacii infloriti primavara si unde alergau pe covorul de frunze toamna. mergeau la cinematograf si stateau imbratisati tot filmul. mergeau la petreceri si nici macar acolo, inconjurati de prieteni, nu puteau sa se dezlipeasca unul de celalalt. cand erau in colturi diferite ale camerei isi cautau privirile care spuneau " nici cateva minute nu pot sta fara sa iti simt respiratia".....

.....................

E greu acum cand priveste in urma.
E greu sa realizeze ce s-a intamplat. Dar si mai greu ii e sa priveasca inainte.
Nu stie cum. Asta nu a invatat-o nimeni. El a invatat-o sa iubeasca, sa fie fericita, sa fie frumoasa, sa fie desteapta, sa reuseasca in ce-si propune...sa sa sa sa.....dar nu a invatat-o cum sa traiasca singura, cum sa traiasca cu tristete in suflet, cum sa il uite.

Ii trec zilele gandindu-se la el. Orice ii aminteste de el. Pana si aerul miroase a el.

Se intoarce in trecut.

- Iubita mea...esti tot ce am mai bun in viata asta!

Si cade. Cade intr-o prapastie fara fund. Intr-o prapastie fara cale de intoarcere. Nu stie ce sa faca. Nu stie cum sa faca. Nu intelege si nu accepta nici acum, dupa ce au trecut 3 ani.

Poate va intrebati ce au patit. Poate va intrebati ce i-a despartit. Ca ei pareau sa se iubeasca. Cu forta. Cu putere. Cu sufletul.

..........................................

Obisnuiau sa mearga impreuna in Diverta. Petreceau ore intregi cautand carti, citind pasaje. Iubeau magazinul acela. Era un lucru pe care rar il au oamenii in comun.

Se simteau uniti de lucrul care acum lipseste cand ea paseste pragul magazinului Diverta. Nimic nu mai straluceste...nimic nu o mai atrage.

O data cand mergea spre magazin isi aminteste de data cand dupa vizita acolo au plecat la magazinul de argint. I-a ales un inel si i-a spus:

- Vrei sa fii sotia mea? te iubesc enorm!

Ea a luat-o ca pe o gluma. Dar i-a zis "Da, oricand. Nu-mi imaginez viata fara tine".
Stiau amandoi ca acest lucru nu era posibil atunci. Dar visau. Si ce frumos si inocent visau. Nici el nu isi imagina viata fara ea. Ea isi dadea seama de asta dupa felul in care o privea, dupa mofturile pe care i le facea, dupa felul in care ii tine mana intr-a lui.

- De ce suspini, iubire?
- Simt ca nu merit atata fericire. Ca te voi pierde candva si incercam sa-mi imaginez viata fara tine. Si nu pot.
- Nici nu ai cum. Nu exista. Te voi iubi pana cand inima nu-mi va mai bate.
- Promiti?
- Promit, iubita mea!

Poate parea banal. Poate parea copilaresc. Dar nu era. Sau poate asa e iubirea.

Oare de ce se schimba omul cu trecerea timpului? De ce nu poate ramane asa? De ce devine vulnerabil si influentabil in fata vitii si a oamenilor din jurul lui?
....................................

Vacanta de vara si-au planuit-o separat intr-o moment de prostie. El pleca la mare cu ai lui si ea in Franta cu niste prietene.
El a plecat inaintea ei si urma sa se intoarca in ziua in care ea pleca. Deci nu se vedeau timp de o luna.

Cand a plecat, el o bombarda cu mesaje "Te iubesc. Nu stiu cum voi rezista o luna fara tine", "Ne-am vazut de dimineata si deja mi-e dor de tine. Oare cum voi trece peste luna asta, iubire?"

Ea era in al noualea cer. Il iubea cu disperare, cu nebunie, cu profunzime. Ii era greu fara el. Zilele treceau greu si aerul era irespirabil.
Cand a plecat ea in Franta si-au trimis mesaje mai rar fiind mai costisitoare. El ii trimitea "Ce faci iubire? Hai acasa mai repede te rog......abia astept sa te strang in brate". "Ce faci iubire? M-ai uitat? Nu mi-ai dat un semn de 2 zile".

Ea a venit acasa.....l-a sunat si s-au intalnit. S-au tinut in brate 10 minute fara ca unul dintre ei sa scoata vreun sunet. S-au sarutat plangand. O luna fusese prea mult pentru ei.

Si-au petrecut ziua aceea impreuna desi ea era ingrozitor de obosita dupa un drum din Franta (cu autocarul). Aceasta oboseala a facut sa i se prelungeasca fericirea cu inca o zi. Nu au iesit cu prietenii in acea seara. Ea s-a culcat devreme. A doua zi au fost la film unde au stat imbratisati, unde s-au sarutat cu patima, unde si-au reflectat iubirea unul in ochii celuilalt.

Seara, un prieten i-a spus " Te-a inselat. Ai grija."

Cuvintele astea i-au smuls inima din piept. De ce? De ce? De ce?
Ce l-a impins sa faca asta? Ea i-a pus mereu "Daca intalnesti pe altcineva, spune-mi...nu-ti bate joc. N-as putea suporta".

El i-a motivat prin: "Mi-era dor de tine si am facut asta sa treaca timpul mai repede".

As vrea sa fi gasit un final mai frumos povestii asteia. Poate unele dintre voi va spune "Pentru atat lucru a renuntat la tot ce a trait si la cel pe care il iubea?" Initial nu a vrut sa renunte, i-a mai dat o sansa dar nu s-a mai putut. Disparuse increderea. Dar nu si iubirea.

Iubirea e prezenta si acum dupa aproape 4 ani. Il vede cel putin de 2 ori pe saptamana deoarece stau in acelasi bloc. Il vede si cu ea. Stie ca in momentul asta e in bratele ei si se gandeste cum il poate alunga din gand si din suflet.

E trista. Nimic nu mai are sns pentru ea desi nu arata asta niciodata.
Ii e dor de el. Plange si acum seara de seara. Si se gandeste "de ce?"


SFARSIT!
anutza1985
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:48
Nu stiu daca este neaparat cea mai urata despartire, dar stiu cu siguranta ca este cea mai dureroasa. Si nu s-a intamplat o data ci, de doua ori si de aceeasi persoana.
A fost colegul meu timp de o vara, venise pentru un summer champain. Era atat de dulce, cu o privire de ingeras, un visator. Si m-am indragostit de acea aparenta. In esenta lucrurile s-au dovedit a fi altfel. Era atat de atent, venea in fiecare seara sa ma duca acasa, parea a fi acea persoana care ar face orice pentru cel de langa el. Toate bune si frumoase. A venit toamna, si-a luat concediu trei saptamani, concediu pe care si l-a programat fara ca macar sa ma intrebe daca una din acele trei saptamani nu vreau sa mergem doar noi doi undeva, departe de lume. Insa nu a fost asa. A plecat cu un prieten pe care il cunoscuse in acea vara prin Europa. Primele zile nu stiam nimic de el, si in toate aceste saptamani nu am vorbit decat f putin si doar pe telefonul prietenului sau. I-am spus la un moment dat ce are de gand, daca nu vrea sa-l mai caut macar sa imi spuna si mie, sa nu ma mai chinuie. Mi-a raspuns ca nu este deloc asa, insa nu a avut cum sa ma sune. Cred ca atunci am inceput sa tin la el si sa-l iubesc. Imi era foarte dor de el. Inainte sa plece mi-a spus ca nu este un capat de lume ca nu ne vedem trei saptamani. Pana la urma oricand se poate intampla sa faca asta.
Dupa ce s-a intors ne vedeam aproape in fiecare week-end. Am trait clipe minunate, unice alaturi de el. Este atat de nedreapta viata. Insa niciodata nu mi-a aratat ca tine la mine. Era minunat doar pentru ca eu il vedeam astfel, nu pentru ca era asa in realitate. Realitatea insa avea sa fie alta. A venit Craciunul. El a plecat in Austria cu niste prieteni. A venit anul nou, m-am simtit cum nu se poate mai singura, desi am fost impreuna. A fost cel mai urat Revelion din viata mea.
Vreo doua week-end-rui dupa am fost la munte, a fost frumos, insa aveau sa fie ultimele clipe frumoase petrecute impreuna. Trebuia apoi sa venim la munte pe 3 februarie, intrucat era ziua unei prietene de-a lui. Eu nu am putut veni intrucat aveam de sustinut un examen. Asa ca Fat-Frumos al meu ca sa nu se simta singur si-a invitat colegii, si nu stiu cum s-a facut ca doar o colega de-a lui de acolo a putut sa ajunga la munte. Aveam sa aflu asta mult timp dupa. Nici macar nu a avut bunul simt sa imi spuna asta. Seara in care a plecat la munte ne-am certat pentu ca imi spune ca trebuie sa ia niste colege de-ale amicei sale! De fapt el fusese sa o astepte pe ea. Ce fiinte mizerabile pot fi oamenii!
L-am sunat in acea seara si a doua zi de nenumarate ori insa nu mi-a raspuns decat a doua zi dupa lungi insistente. Nici nu a avut bunul simt sa-i spuna ca nu a facut-o intentionat. A spus sec ca si-a lasat telefonul in bucatarie si ca i-am disperat colegii de cate ori a sunat telefonul. Nu a fost in stare sa imi spuna el ca nu mai vrea sa fim impreuna, ci a trebuit sa il intreb eu ce vrea de la aceasta relatie. Mi-a spus ca nu simte ceea ce ar trebui sa simta pentru mine si ca ar fi mai bine sa ne despartim. De atunci a inceput un numar nesfarsit de zile lipsite de sens, plangeam intruna, pe strada, la munca, acasa, pana adormeam. Ma trezeam dimineata cu ochii umflati de plans si incepeam iar. Nu intelegeam ce am facut, de ce imi face una ca asta! Mi-a spus doar ca nu vede un viitor impreuna cu mine si ca imi face un bine si nu un rau asa cum sustin. Era totul pentru mine. Am facut foate mult pentru ca sa ne vedem. Faceam 3 ore jumatate cu microbuzul doar ca sa stau cu el 2-3 ore pentru ca a doua zi de dimineata trebuia sa fiu la munca!
Dar asta nu avea sa fie nimic. Nu puteam sa inteleg de ce ma mai suna atata timp cat nu mai eram impreuna. Doar ca sa ne culcam si atat. Avea sa imi spuna si asta. A venit iar vara. A venit la mare. Si-a petrecut o parte din concediu cu mine. Credeam ca totul s-a schimbat, ca o sa fie altfel, sau cel putin speram sa fie altfel. Au fost clipe minunate, cuvinte frumoase, nopti albe, sarutari pe care nu voi putea sa le uit nicicand. Parca a fost un vis. Ma apasa atat de mult aceste cuvinte, aceste ganduri, imi dau lacrimile, dar trebuie sa fiu tare, unele persoane nu merita, nu merita nici macar o lacrima.
A doua ruptura si de aceasta data definitiva, avea sa se intample inainte de ziua mea cu o saptamana. L-am sunat sa vad ce face si daca vrea sa ne intalnim in acel week-end. Mi-a raspuns ca nu stie ce o sa faca, ca ar vrea sa mearga acasa, ca nu a mai fost demult. Insa nu a mers niciunde. Cine stie probabil ca avea alte lucruri mai importante de facut! Mi-a spus ca nu stie daca este bine sa ne mai vedem, ca printre altele el a mai iesit si cu altcineva, tot asa doar pentru sex. M-au durut ingrozitor cuvinetele lui, ma dor si acum. Cu alte cuvinte noi ne-am intalnit in toata aceasta perioada doar pentru asta! Am inceput sa tip in telefon ca nu pot sa cred cum poate sa isi bata joc de mine in halul acesta, cum a putut sa imi dea sperante cand stia foarte bine ce are de gand, cum poate sa faca asta cand stia foarte bine ce simt pentru el. A raspuns ca stiam foarte bine cum stateau lucrurile. Am inceput sa plang si l-am intrebat daca macar de ziua mea poate sa faca efortul sa ne vedem. Imi era foarte dor de el. Mi-a spus ca da. Insa nu s-a intamplat deloc asa. Intrucat avea nu stiu ce vizita de piata trebuia sa lucreze si in week-end. M-a sunat de doua ori in acea zi sa-mi zica la multi ani si ca trebuie sa fiu egoista, sa ma gandesc doar la mine. Cum as fi putut? Binenteles ca nu am facut altceva decat sa plang. Am simtit aceeasi durere ca si cea din urma cu cateva luni, insa acum mult mai dureros, durere care insa m-a facut sa vad cum este el cu adevarat: iubitor de tot ceea ce este frumos, nestatornic si incapabil de a se mai putea implica sentimental, incapabil de a se atasa de cineva atata timp cat nu este sigur ca va ramane cu acea persoana, doar pentru ca a trecut prin ceea ce trec eu, ca ma intelge perfect, insa nu poate face nimic pentru mine! Si nu m-a mai sunat de atunci. L-am sunat eu o data sau de doua ori intrucat imi era dor sa-l aud. Se simtea insa indiferenta, nepasarea in glasul lui. Ii trimisesem mesaj si i-am spus ca e foarte frumos sa nu ti se raspunda la telefon, fapt ce dovedeste lipsa lui totala de bun simt,lucru pentru care mi-a multumit ironic.
Ma doare sufletul ingrozitor, insa nu mai vreau sa mai plang, il iubesc si il urasc in acelasi timp pentru ca nu pot sa il uit, mi-a intrat atat de mult in suflet, incat, cred ca daca mi-ar spune sa ma intorc la el nu as ezita nicio clipa,dar stiu ca asta nu se va intampla nicicand!
Dureros e faptul ca acel zambet pe care l-am crezut al meu, va fi acum al alcuiva, acele imbratisari tandre nu vor mai fi ale mele, totul a fost doar un vis frumos, vis care era doar in imaginatia mea, am vazut doar aparenta , iar nu esenta sufletului sau.
Cred insa, ca toate lucrurile urate care ni se petrec nu sunt intamplatoare, au loc doar pentru a face loc celor frumoase, celor cu adevarat frumoase.

krinut
Postat pe 10 Noiembrie 2008 13:57
eu am sa va povestesc pe scurt cel mai urat moment din viata mea:
acum 4 ani in urma m-am indragostit lulea, la prima vedere de un barbat mai in vartsa decat mine; este barbatul pe care il iubesc si in momentul de fata si nu am sa-l uit niciodata. Dragostea noastra a dat rodul unui baietel, care va implini 2 anisori pe data de 09.12.2008. Acest baietel nu si-a vazut tatal, pentru ca el a plecat din tara si m-a lasat pe mine cu copilul in burta fara sa imi spuna nimic. El este cu familia lui, iar eu cu familia mea in tara. Nu am vrut niciodata ca el sa se desparta de familia lui, pentru ca eu cand l-am cunoscut avea familie, iar eu vorbeam cu prezentul meu sot de 10 ani.
lory_adnana
Postat pe 10 Noiembrie 2008 14:33
ia uite-le mah pe kudicele noastre vrednice ce isi povestesc dramele pt premiu

Postat pe 10 Noiembrie 2008 14:42
sa va povestec eu cea mai urata despartire...hmmm sa imi aduc aminte..aveam o relatie cu directorul firmei unde lucra tata...desi era director avea doar 23 de ani..ma suna zilnik mesaje peste mesaje cand intro zi imi marturiseste ca ma insel cu o fosta prietena care era maritata si colac peste pupaza are o fetita cu ea insa sotul ei crede ca e a lui..am spus oky si am trecut peste am ramas cu el insa dupa un timp lam simtit cam rece nu prea ma suna nu mai vb cum vb noi inainte si inro zi cand eram la likeu il sun si surpirza imi raspunde o fata ca ce treaba am cu sotul ei hmmm mam gandit ca este o gluma insa dupa ce am inchis telefonul am sunat din nou si intrun final mia raspuns el..eu cerandui o explicatie el razand imi spune ca ce nu am inteles cine e fata respectiva?eu incercam sa inteleg insa degeaba dupa care imi spune ca este secretara...si lam intrebat pana la urma cine e ea si mia raspuns ca sotia lui si zic bine si eu cine sunt la care el foarte calm...iubita mea...hmmm dupa cateva zile ma sunat aceiasi femeie insa pe nr mamei mele sa ii las sotul in pace ca sunt casatoriti de 8 luni etc etc..nu stiam de ce sufeream mai mult fiindca am fost mintita fiindca tineam la el sau pt faptul ca am fost "amanta" fara voia mea..?colac peste pupaza la 2 zile tata a fost dat afara..deci cred ca a fost cea mai urata despartire nu as dori la nimeni sa treaca prin asa ceva
elutza
Postat pe 10 Noiembrie 2008 14:58
ei bine eu am avut parte de o despartire urata, ce promitea chiar sechele. se intampla in urma cu aproape un an. tocmai ma despartisem de sfantul andrei(culmea, chiar pe prietenul meu il chema andrei..si nu, nu eu am 'initiat" despartirea). cum sunt un rac incurabil imi place sa sufar mult. ei bine, asta faceam. problema a fost ca apoi, dupa o luna de zile, el sa se cupleze cu o colega de clasa(mentionez ca atunci aveam 16 ani eu si el 18). devenisem foarte frustrata la gandul ca el a dat cu piciorul unei relatii de 1 an si 4 luni pentru o "oarecare" ce, pe deasupra, mai arata si urat.
asa ca, ce ne'a dus pe noi gandul(pentru ca si el a gandit'o destul de mult): el este cu ea si noi ne mai intalnim..ocazional(adica sambetele dupa ce ne intorceam din club). toate bune si frumoase, sa zicem, pana cand..intr'o seara..dupa mai mult de o luna cat a tinut 'aventura" noastra, am plecat amandoi din club, ametiti..si am mers la el acasa.
parintii lui erau plecati asa ca puteam sa stam toata seara impreuna.
numai ca..deodata..baiatului i s'a trezit o idee: ce ar fi daca am face noi sex?..initial ma busise rasul gandindu'ma ca glumeste(si mai ales ca eu eram virgina..si el stia asta FOARTE bine)..dar nu a fost asa. incepuse sa traga de mine..sa ma roage..ca mai apoi sa ajunga sa tipe la mine, sa ma loveasca, sa ma impinga in pat..si sa isi faca toata treaba.
ce pot sa spun, imi amintesc cum apoi am fugit la prietena mea acasa..iar a doua zi cautam ca disperata o farmacie deschisa(era duminiza..si mai cautam si bani ca nu prea aveam)pentru pastila de a doua zi..si lucrul acesta nu l'am putut povestii nimanui 3 luni de zile. stiu si ca a fost o mare prostie din partea mea sa accept sa mergem la el acasa..dar ma gandeam ca o sa fie totul ca inainte..cand mergeam, dormeam, vorbeam, ne uitam la filme etc. mai ales ca el niciodata nu tipase la mine pana atunci si nici nu se purtase vreodata urat.
asta este, se pare ca nu cunosti niciodata bine o persoana..mai ales atunci cand acea persoana mai e si bauta..
ce regret cel mai mult este modul in care mi'am pierdut virginitatea. totusi, aveam nevoie de ultima picatura din pahar pentru a realiza cum este lumea,m'am maturizat si am intalnit persoana potrivita care sa ma faca sa uit de toate si care sa ma iubeasca neconditionat.
o zi buna! si multumesc oentru ca m'ati ascultat! :)
Evelina_Veve
Postat pe 10 Noiembrie 2008 15:13
Prima despartire a fost si cea mai urata pentru mine. El a fost prima mea iubire, barbatul pentru care as fi facut orice, dar care nu m-a luat in serios. Eram impreuna de cateva saptamani si se apropia Valentine's Day. A sosit Ziua Indragostitilor, dar eu de 2 zile nu mai stiam nimic de el. Am mers cu prietenele la un concert si ce sa vad? Era si el acolo cu un prieten si cu prietena acestuia. Ne-am vazut, ne-am salutat si m-a chemat afara sa vorbim. In loc de cadou am primit doar o pereche de papuci, alaturi de niste pretexte fara niciun sens. Cica sunt prea mica pentru el, etc. Eram cu 4 ani mai tanara, e drept, dar nu cred ca diferenta de varsta conteaza asa de mult intr-o relatie. In fine, mi-a parut foarte rau pentru ca am considerat si consider ca nu mi-a acordat suficient timp, ca sa ma cunoasca mai bine (abia am fost cateva saptamani impreuna si ne-am intalnit doar de cateva ori). Imi pare rau ca nu mi-a dat o sansa sa-i arat cine sunt si cat de mult tin la el. Vreau sa mai mentionez ca ne-am mai intalnit intamplator cam la un an de la despartire si parea intr-adevar bucuros ca ma vede si am vazut in ochii lui ca regreta ca m-a lasat... Vreau sa cred ca, in adancul sufletului lui, a tinut si el la mine putin, in felul lui. Oricum, eu nu-l voi uita niciodata...
brigitte_k22
Postat pe 10 Noiembrie 2008 15:19

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Castiga mixuri cu gust bogat de la Doncafe 450 De la: concursKudika 8 Mai 2012 15:15
Baneasa Shopping City iti ofera 2 vouchere in valoare de 450 Euro la clinica Acibadem din Turcia! 227 De la: stelanegut 11 Septembrie 2011 19:55
Castiga o rochie SenseLimitedEdition! 343 De la: concursKudika 5 Ianuarie 2015 20:39
Concurs Oralfarm 347 De la: concursKudika 8 Octombrie 2009 17:33
Baneasa Shopping City are pentru tine un super concurs! 196 De la: concursKudika 14 Mai 2012 11:21