Despre libertate , libertati sau despre adevaratele noastre nevoi

De la: Tristan, la data 2010-01-12 16:22:05De când se scrie istoria, noi, oamenii, nu facem altceva decât sã ne legãm libertatea. Trãim într-un permanent proces de înrobire: cu lanþuri imense ºi grele de valori materiale, cu parâme groase, de obligaþii ºi responsabilitãþi, cu funii mai trainice sau mai slabe de dragoste, cu sfori, fire, sârme sau alte fibre de tot felul de banalitãþi. Orice material care se lasã tras în fuioare ºi care se preteazã la legat sau la înnodat e acceptabil. Operaþia nu se terminã niciodatã.
Libertatea, ca ºi sufletul nostru, e în miezul unui nod gordian, miez pe care îl zãrim din când în când, dacã lanterna atenþiei e bine focalizatã pe esenþialul din noi.
Înrobirea începe chiar din copilãrie, când presiunea socialã ne învaþã cã unele lucruri sunt aºa „de când e lumea”, iar altele nu se fac, cã „ce ar zice lumea?” Nu ºtiu cum gândeaþi voi, dar eu vedeam întotdeauna lumea ca pe o babã ºtirbã, urâtã, care nu putea scoate o vorbã bunã ºi care-i critica pe toþi. Ca fizionomie, mi-o imaginam ca pe ceva asemãnãtor cu vrãjitoarea din povestea lui Hansel ºi Gretel, de care ne temeam cu toþii, de la mic la mare, ºi care avea mult, mult timp sã ne urmãreascã. Aºa trebuia sã fie, cã în rest toþi oamenii din universul meu de copil erau la lucru, la cozi sau la ºedinþe de partid.
Mai târziu, ºcoala instaleazã în noi alte valori ºi valenþe, ºi ne ajutã sã ne construim un sistem etic propriu, punându-ne la dispoziþie alte funii, alte lanþuri ºi cãtuºe, pe care ajungem sã le folosim de bunã voie.
…ºi aºa intrãm în viaþã, cu pieptul bengos, proaspãt absolvenþi de licee, ºcoli vocaþionale sau facultãþi, când toþi ne laudã cã suntem, în sfârºit, oameni pe picioarele noastre (de parcã pânã acum am fi fost o generaþie fãrã picioare, buni doar pentru scaune cu rotile), dar nimeni nu ne încurajeazã sã ne bucurãm de independenþã, sã mai scãpãm de ceva lanþuri, sã fim noi înºine. Dimpotrivã, þi se recomandã sã devii om la casa ta, sã-þi legalizezi iubirile prin semnãtura ofiþerului stãrii civile ºi binecuvântarea bisericii, cã doar ce o sã spunã lumea. Unora, nevestele le mai toarnã, de îndatã, vreo doi plozi (lanþ de oþel inoxidabil Krupp, Made in Germany, Lifelong guarantee), ca sã aibã bunicile cu ce se lãuda, cã deh!, aºa se cade. Uite-aºa, ai mai fãcut niºte noduri temeinice în jurul libertãþii personale.
Apoi începi sã iubeºti cãtuºele confortului. Mai cumperi un apartament (lanþ de ancorã, mãrime ‚Titanic’) sau o maºinã în rate (ºnur de plastic de mare rezistenþã, care poate tracta un camion European Drinks, încãrcat pânã sub pleoape), mai faci un împrumut de la prieteni sã mergi la mare (sfoarã de cânepã bine rãsucitã).
Viaþa se scurge minunat, cãci totul e sub control. Uneori, mai ai zvâcniri din amorþeala asta, dar îþi trece, cã tot nu ai ce face. Împãrtãºeºti senzaþia de libertate a unui nou nãscut bine înfãºat în primul lui scutec, cu o singurã parte mobilã - globii oculari. ªi… aºtepþi o schimbare beneficã, nu ºtii ce, … nu ºtii dacã vine sau nu, … dar aºtepþi.
Cine dracu’ îmi schimbã ºi mie scutecul ãsta ud?
Într-o zi, când te bãrbiereºti dimineaþa, îþi dai seama cã nu mai recunoºti faþa din oglindã. Din obiºnuinþã, te porþi cu ea ca frizerul cu scalpul tãu, o datã la opt sãptãmâni - spãlat, tuns, uscat ºi thank you very much. Faci un serviciu unui strãin. Mergi la birou, lucrezi ceva, mai cauþi ceva pe internet, asculþi sfaturile gospodãreºti ale prietenilor, adicã ce sã faci sau sã nu faci. Totul e comme il faut în universul tãu, pânã când te loveºti de o poezie sau de o poveste cu fluturi, care taie în sufletul tãu mai abitir decât o razã laser. Au! senzaþie necunoscutã! Mai trãieºti … În clipa aceea, auzi la radio idioata reclamã de la Cosmorom, cu tipa care dicteazã telefonic o listã de cumpãrãturi, prioritarã fiind achiziþionarea imediatã a unei cartele telefonice de 10 dolari, unui soþ ce pare total handicapat mintal. ªi se frânge ceva în tine.
Atunci îþi aminteºti de legenda despre Alexandru Macedon, primul om care a înþeles cã imensul nod din templul din Gordium era de fapt o oglindã a libertãþii sufletului.
Fugi repede în celãlalt compartiment al inimii, unde ai pus, cu mulþi ani în urmã, cutia deschisã a Pandorei. Speranþa zace într-o mlaºtinã de prejudecãþi. Noroc cã mai sunt ceva vrejuri de curaj, cât de cât uscate.
Hei!!! Are cineva un chibrit?