Setari Cookie-uri

suferinta

Buna,

Poate ma ajutati si pe mine cumva. Am fost impreuna cu un baiat de 28 de ani, eu avand 24, timp de un an jumatate, timp in care nu as putea spune ca a fost cea mai roz relatie. Ne-am despartit de 2 ori pana acum si de fiecare data el s-a intors la mine.

Prima oara mi-a fost foarte greu pt ca nu mai trecusem niciodata prin asta, iar dupa ce ne-am impacat nu a fost mai bine, el continua sa minta s.a.m.d. A doua oara am trecut mai usor. Am iesit mai mult in oras, am mai cunoscut oameni si refuzam sa mai vb cu el sau sa-l vad. Pana la urma el a venit la mine si am fost coplesita de sentimente cand l-am vazut. Asta s-a intamplat in decembrie.

Dupa aceasta impacare, ne-am inteles foarte bine, il vedeam fericit, eram fericita, stateam tot timpul impreuna in afara serviciului. Insa, dupa ce s-a intors din concediu de la tara (unde stau parintii lui), acum o saptamana, mi-a spus ca nu stie ce vrea de la viata, de la el, ca ar vrea sa isi doreasca sa se insoare cu mine (eu nu am vorbit niciodata cu el despre asta), ca el nu si-a trait viata. El a facut o scoala militara, apoi a avut o relatie de 5 ani cu cineva si dupa 3 luni ce s-a despartit de fata aia ne-am cunoscut noi. Si mi-a spus ca vrea sa ne despartim, fara alta explicatie. Eu il iubesc mult pe baiatul asta, chiar daca am suferit mult pana acum din cauza lui, insa m-a maturizat mult si si-a pus amprenta asupra mea.

Acum se poarta foarte rece, dar tot vorbeste cu mine si incearca sa ma faca sa trec peste Aseara am iesit cu niste prieteni in club, dar nu m-am putut abtine sa nu ma duc la el apoi si ma intreba de ce m-am dus la el. El stie ca eu il iubesc si ca ma gandesc mult la el.

Probabil trebuie sa-i las putin timp sa se gandeasca la viata lui, insa eu nu vreau sa-l pierd. Sufar mult, plang mereu, nu ma pot controla.

Ce credeti ca ar trebui sa fac ca sa nu il pierd si sa fie bine pt noi mult timp de-acum incolo si sa se simta si el implinit cu mine?

Paula

paulamaria
Postat pe 20 Martie 2010 13:45
Dragoste cu sila nu se face. Daca el vrea sa-si traiasca viata, ca nu a reusit multe pina acum, de ce nu si-o traieste impreuna cu tine, ati putea experimenta impreuna tot ce vrea el sa cunoasca nou. Daca a hotarit sa faca asta singur, fara tine, inseamna ca nu te iubeste suficient de mult. Incearca sa-l cuceresti din nou, prin altceva, fii o enigma pentru el si poate din nou va dori sa te cunoasca.
Inga77
Postat pe 20 Martie 2010 15:09
Cred ca parintii au avut o contributie, in decizia lui.eL Nui decis ce vrea de la viata.Stie doar sa se simpta bine o vreme dupa care, lasa totul si pleaca, nepasindu-i, ca cealantya persoana ca sufera.E greu dar iti va trece.Ar fo bine sa nul mai cauti deloc.Asfel vei putea sal uiti cumva.Daca el nu te iubeste tu de ce mai tragi de el?Sia batut joc de tine.Incearca sa gasresti pe alcineva.O iubire se uita cu alta noua.
kudika098645
Postat pe 20 Martie 2010 15:19
Parintii? La 28 de ani? Daca la virsta asta parintii mai au asupra lui o inflienta atit de mare... no way, lasa-l c-o sa-ti fie mai bine fara el
Inga77
Postat pe 20 Martie 2010 16:16
Nu stiu daca au avut parintii neaparat o contributie, insa ceva l-a determinat sa se gandeasca la toate astea si sa fie asa drastic. Ma gandesc si eu ca nu ma iubeste suficient, dar imi este atat de greu. In momentele cand raman eu cu mine simt ca innebunesc. Plang ca nebuna si imi vine sa-l strig.

Mai stiu ca nu-l pot forta si ca ar fi mai bine sa-l uit. Dar nu pot sa nu ma gandesc la el. Probabil ca sunt dependenta :( .

Si nu pot sa-mi explic cum poate sa nu ma vrea. Ca nu am gresit cu nimic.
paulamaria
Postat pe 20 Martie 2010 17:27
De la: paulamaria, la data 2010-03-20 17:27:23Nu stiu daca au avut parintii neaparat o contributie, insa ceva l-a determinat sa se gandeasca la toate astea si sa fie asa drastic. Ma gandesc si eu ca nu ma iubeste suficient, dar imi este atat de greu. In momentele cand raman eu cu mine simt ca innebunesc. Plang ca nebuna si imi vine sa-l strig.

Mai stiu ca nu-l pot forta si ca ar fi mai bine sa-l uit. Dar nu pot sa nu ma gandesc la el. Probabil ca sunt dependenta :( .

Si nu pot sa-mi explic cum poate sa nu ma vrea. Ca nu am gresit cu nimic.

uneori si prea multa iubire strica.nu ai ce face.asta e viata...
ella13
Postat pe 20 Martie 2010 20:01
De la: ella13, la data 2010-03-20 20:01:37

EROARE!!!....iubirea nu strica niciodata...doar daca e confundata cu altceva
vocea_inimii
Postat pe 20 Martie 2010 20:12
De la: vocea_inimii, la data 2010-03-20 20:12:27

cu ce ai putea sa o confunzi?
ella13
Postat pe 20 Martie 2010 20:14
De la: ella13, la data 2010-03-20 20:14:25

gelozia?
vocea_inimii
Postat pe 20 Martie 2010 20:22
De la: vocea_inimii, la data 2010-03-20 20:22:29
De la: ella13, la data 2010-03-20 20:14:25
De la: vocea_inimii, la data 2010-03-20 20:12:27
De la: ella13, la data 2010-03-20 20:01:37
De la: paulamaria, la data 2010-03-20 17:27:23Nu stiu daca au avut parintii neaparat o contributie, insa ceva l-a determinat sa se gandeasca la toate astea si sa fie asa drastic. Ma gandesc si eu ca nu ma iubeste suficient, dar imi este atat de greu. In momentele cand raman eu cu mine simt ca innebunesc. Plang ca nebuna si imi vine sa-l strig.

Mai stiu ca nu-l pot forta si ca ar fi mai bine sa-l uit. Dar nu pot sa nu ma gandesc la el. Probabil ca sunt dependenta :( .

Si nu pot sa-mi explic cum poate sa nu ma vrea. Ca nu am gresit cu nimic.

uneori si prea multa iubire strica.nu ai ce face.asta e viata...

EROARE!!!....iubirea nu strica niciodata...doar daca e confundata cu altceva

cu ce ai putea sa o confunzi?

gelozia?

in cazul ei,da...
ella13
Postat pe 20 Martie 2010 20:30
nu inteleg ce vreti sa spuneti... eu sunt geloasa? confund iubirea cu gelozia?
paulamaria
Postat pe 20 Martie 2010 22:19
Si eu am trecut printr-o poveste asemanatoare cu a ta.
Daca numele lui incepe cu "M" inseamna ca e aceiasi perosana (pare stilul lui) .
LASA-L!!!!!!!!
Risti ca mai tarziu sa suferi mult mai mult. Nu-l poti obliga sa te iubeasca.
Daca tu insisti sa ramana, s-ar putea sa o faca din mila si pana la urma tot la despartire o sa ajungeti.
Capul sus, viata merge inainte cu sau fara "el"!
kudika070809
Postat pe 22 Martie 2010 13:34
ai grija ca nu cumva iubirea ta pt el sa se transforme in obsesie, in rest cel mai bine e sa te indepartezi de el si sa-l uiti
yumy
Postat pe 22 Martie 2010 13:51
Cam greu... Rational gandind stiu ca e cel mai bine sa-l uit, insa eu acum nu prea gandesc rational.
De duminica pana acum, am dormit in fiecare seara impreuna, insa el acelasi lucru spune, de fapt mai rau "ca nu vrea sa fie cu mine".... ma amagesc degeaba, insa tare mi-e frica de momentele cand voi ramane eu cu mine.... pt ca nu am cu cine vorbi... nu am cu cine iesi...

Ma gandeam ca poate sunt eu o persoana naspa, daca nici macar prieteni nu am, cum sa ma vrea el...
paulamaria
Postat pe 24 Martie 2010 22:40

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Credeti ca merita sa mai sufar? 104 De la: claudyuu 6 Octombrie 2009 10:13
5 ani de relatie sau distrus din cauza mea si regret enorm !!! 24 De la: Stroia_Paul_1 10 Martie 2016 17:49
hy 12 De la: MaraDonna 23 Octombrie 2009 17:15
urmare la subiectul MAI E CEVA DE FACUT? 23 De la: Barbie30 30 Octombrie 2010 12:04
si la mine un posibil divort 32 De la: ela_angel 30 Septembrie 2010 21:12