Setari Cookie-uri

Pantalonii ampli cu imprimeu în dungi sculptează silueta

Doamnelor, este vara dungilor! Nu am de ce să ocolesc acest subiect: se poartă dungile și încă în toate felurile, peste tot! De la accesorii precum genți sau pantofi, până la eșarfe, bijuterii, îmbrăcăminte și chiar în machiaj! Da, da, se poartă, de exemplu manichiura cu dungi! Iar prezența acestui imprimeu nu poate decât să ne bucure! Căci dungile sunt perfecte pentru a masca micile imperfecțiuni ale siluetei și pentru a alungi proporțiile. Cu atât mai mult dacă vorbim despre pantalonii ampli cu imprimeu în dungi, o piesă-cheie a verii.

Pantalonii ampli cu imprimeu în dungi sunt printre preferații mei în vara aceasta. Sunt vaporoși, realizați din materiale fine, răcoroase, care curg în falduri feminine. Sunt ideali pentru zilele fierbinți, deci. Dar sunt și suficient de feminini și interesanți încât să fie purtați la petreceri ori evenimente sau cocktailuri, mai ales dacă sunt croiți din mătase ori satin!

Oricum, indiferent ce modele de pantaloni lungi cu dungi vei alege în vara aceasta, te vei bucura de efectul lor de sculptare a siluetei.

Imprimeul cu dungi este, de altfel, ”talentat” în a remodela silueta. Cu atât mai mult dacă vorbim despre dungile verticale! Oh, dar motivele în dungi ale acestei veri sunt mai deștepte! Se îmbină în jocuri în toate sensurile – verticale, orizontale, oblice, sinuoase, curbe sau zigzag – pentru a crea minunatul efect de păcălire a ochiului.

Citește și:

Dungile acestei veri sunt de diferite culori și de diferite mărimi iar asta sporește efectul de sculptare a siluetei și de mascare a defectelor. Cu atât mai mult dacă vorbim de materiale fluide, ce curg, ce dansează, ce creează un efect cinetic, de ”spargere” a formelor, când ești în mișcare. Pe asta au și mizat creatorii de modă când au croit pantaloni Palazzo cu motive în dungi ori pantaloni midi în dungi!

pantaloni largi cu dungi tip Palazzo Vezi mai multe modele

Pantaloni ampli cu imprimeu în dungi pentru a alungi silueta

Pantalonii ampli cu imprimeu în dungi colorate ”candy„ au fost preferații lui Philip Lim, Carolina Herrera sau Zero + Maria Cornejo. Candy stripes se referă la dungile acelea colorate ce altădată decorau bomboanele pentru copii, trebuie să le știi! Ei bine, aceste dungi sunt la mare căutare în vara aceasta! Extra pont: combinația de alb-roșu la imprimeul cu dungi este și mai relevantă pentru printul copilăresc ”candy stripes”.

Citește și:

Inspiră-te de la Tadashi Shoji, Monse ori Jason Wu, pentru a descoperi cum pantalonii ampli cu imprimeu în dungi sau rochiile lungi și midi, realizate din materiale fluide și care mixează sensurile dungilor, sculptează corpul. Același efect sculptural îl au și pantalonii ampli cu imprimeu în dungi alb-negru, atât de urban-șic în vara asta! Ei se poartă cu dungi subțiri de cămașă masculină, sau cu modele de dungi de costum ori pur și simplu de orice fel de dungi!

Extra pont: dacă îi combini cu buline sau alte printuri florale ori geometrice, fie alb-negru sau colorate, obții un look tare simpatic și de vară!

Dacă nu sunt în tonuri de bomboane sau de alb-roșu, adică de bomboane de Crăciun, atunci modelele de pantaloni lungi cu dungi sunt în toate tonurile curcubeului. Designeri precum Philospohy, Libertine sau Dolce & Gabbana au creat astfel de modele de pantaloni și rochii cu dungi în toate culorile spectrului cromatic. Fie că au fost croiți până la gleznă, sau în stil culottes lungi, fie că au fost croiți amplu, flu-flu, pantalonii cu imprimeu în dungi ai acestei veri au același efect sculptural.

Citește și:

Cu atât mai mult dacă alegi pantaloni Palazzo cu motive în dungi! Aceștia, realizați din materiale fine, fluide, fie că au joc de dungi sau într-un singur sens, se așază în mers așa încât vor ascunde defectele siluetei și vor alungi proporțiile. Cu atât mai mult dacă îi porți cu încălțăminte cu toc sau platformă înaltă!

Jurnalul unei shopaholice, pantalonii ampli cu imprimeu în dungi, pantaloni lungi cu dungi, pantaloni Palazzo cu motive în dungi

Pantaloni ampli cu dungi AICI

Pantaloni Palazzo cu motive în dungi colorate, indiferent de ținută

Cum spuneam, pantalonii ampli cu imprimeu în dungi colorate sunt piesă-cheie de vară. Cu dungi ”cartoon” – dungi colorate cu chenar negru și intercalate cu alb – cu model oblic și în multe culori, cu dungi de diferite dimensiuni, în toate nuanțele curcubeului, cu dungi navy, verticale, alb-bleumarin, sau cu dungi în tonuri acide a la anii 80 și 90, pantalonii lungi cu dungi ai verii sunt piese vestimentare destinate să atragă atenția. Și asta e bine, mai ales că mixul de dungi, alături de croiala amplă și materialele vaporoase folosite alungesc silueta și te fac să pari mai slabă!

Citește și:

Îi poți purta cu topuri uni, albe sau colorate, cu cămăși albe, clasice, cu cămăși sau bluze vaporoase, înnodate, cu tricouri colorate sau amuzante, cu bluze cu volane, cu topuri cu imprimeuri tot în dungi, cu buline sau cu alte pattern-uri colorate ori alb-negru (flori cu dungi arată senzațional, de exemplu!), îți poți asorta cu bluze în tonuri neon, cu blazere sau sacouri cu umeri mari, de inspirația androgină-retro a la anii 90, îi poți purta urban sau la mare, în concediu cu bustiere sau maiouri!

Îi poți asorta cu pantofi sport albi, espadrile dungate, sandale cu curele multe, balerini și mocasini cu calapod bărbătesc, pantofi Oxford, sandale fine, cu curele Boho, cu aplicații sau nu, sandale cu tocul înalt, stiletto colorați sau metalici, pumps ori chiar bocanci! Pantalonii ampli cu imprimeu în dungi sunt super-versatili!

Citește și:

Jurnalul unei shopaholice, pantalonii ampli cu imprimeu în dungi, pantaloni lungi cu dungi, pantaloni Palazzo cu motive în dungi

Vezi mai multe modele

În plus, indiferent cum alegi să porți pantalonii largi și ampli cu imprimeu în dungi, efectul de subțiere a siluetei este garantat!

Pentru un plus de zveltețe și pentru o alură feminină, poartă pantaloni Palazzo cu motive în dungi cu tocuri înalte. Pentru un look relaxat, effortless, de vară, alege pantaloni lungi cu dungi, completați de tonuri acide sau imprimeuri încărcate!

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.