De ce să porți pantaloni și salopete scurte în iarna asta

Cum adică de ce să porți pantaloni scurți și salopete scurte în iarna asta? Uhmmm, pentru că sunt super-sexy, ajunge? Pentru că sunt la modă, ajunge? Pentru că designerii le-au propus cu straturi călduroase, care să te ajute în acest demers este suficient?

Deși suntem în plin sezon rece, în plină iarnă, iată că mă trezesc eu cu modele de salopete scurte pentru iarna asta. Și cu sugestii de hot pants, când vântul bate și zăpada se depune! Asta vrei să spui, așa-i? Așa am zis și eu când am văzut că designerii au propus pantaloni scurți și salopete scurte în iarna asta!

Jump the Jumpsuit: Salopeta scurtă în stil retro e numai bună acum!

Și totuși, creatorii marilor case de modă au propus multe modele de pantaloni și salopete scurte în iarna asta! Uneori cu pielea la vedere și completate de paltoane groase din stofă, dar de cele mai multe ori alături de layere și jachete, redingote, paltoane, pardesiuri, șaluri, tricotaje groase, ciorapi, șosete și dresuri la vedere!

Totul întru căldurică și confort, chiar și atunci când ne permitem astfel de sexoșenii! Dar să lăsăm introducerile și să intrăm în subiect. Te invit să descoperi cum porți pantalonii scurți în iarna asta și cum porți salopetele cu hot pants, tot acum!

Pantaloni scurți și salopete scurte: uite cum le porți în iarna aceasta!

Încep cu un prim exemplu de hot pants cu piele la vedere. Mă refer la felul în care Saint Laurent a propus pantaloni scurți din paiete cu layere de tricouri și palton-redingotă, în pătrățele, alături de botine cu platformă înaltă. Într-un alt registru, ușor mai sobru, te poți inspira de la Ricostru!

Iată cum porți pantaloni scurți în iarna asta, dacă alegi influențele victoriene: hot pants din piele, ghete cu calapod bărbătesc și pelerină victoriană!

pantaloni scurți pentru acest sezon

Alege pantaloni scurți pentru acest sezon

Pentru abordări ceva mai simplu de purtat casual, ziua, mergi pe selecțiile de hot pants Saint Laurent, combinați cu tricotaje, jachete din piele cu umerii mari, croite larg, a la anii 80, pălării Fedora și ghete!

După cum vezi, dacă vorbim despre hot pants, tendința este să mergi pe sofisticat, elegant, senzual, mai degrabă prețios decât casual! Cam aceeași tendință se aplică dacă vorbim despre pantaloni și salopete scurte în iarna asta!

Creatorii de modă au mers pe texturi prețioase, ”de seară”, pe materiale strălucitoare sau bogate, luxoase, nu neapărat ostentative, însă, fără doar și poate, curajoase. Să vedem, așadar, ce modele de salopete scurte pentru iarna asta au defilat pe podium!

Salopete scurte tip pantaloni scurți: combină layere călduroase pentru a purta haine ”de vară” în plină iarnă sau mergi pe ”piele la vedere”!

Practic, dacă vorbim despre pantaloni scurți și salopete scurte în iarna asta, vorbim despre ținute în straturi. Altfel nu am avea cum! Așa că îți spun din start cum porți pantalonii scurți în iarna asta dar și salopetele tip hot pants: alături de paltoane groase, adesea lungi, midi mai maxi, alături de bocanci și cizme, adesea cu ciorapi.

Totuși, menționez că în prezentările creatorilor de modă salopetele scurte au fost lăsate în toată splendoarea lor, nefiind completate neapărat de haine groase.

Tot ca idee generală, trebuie să spun că cel mai frecvent am văzut salopete scurte din texturi prețioase, elegante, sofisticate.

salopete scurte pentru iarna asta

Vezi salopete scurte pentru iarna asta

Iată, deci, cele mai sexy modele de salopete scurte pentru iarna asta:

  • Salopeta metalică futuristă semnată Jeremy Scott, asortată cu bustieră, ciorapi și pantofi sport.
  • Salopeta scurtă din catifea, cu drapaje și mânecă lungă, asortată cu stiletto și ochelari de soare a lui Balenciaga.
  • Salopeta din catifea, super scurtă, stil sarafan, purtată cu curea pe talie, dresuri cu buline, pantofi cu toc și bluză cu mâneci bufante, victoriene, propusă de Philosophy.
  • Salopeta a la anii 80, cu mâneci lungi, umerii exagerați și decolteu până în talie, din paiete cu pattern floral, purtată cu ciorapi și bocanci cu platformă a lui Saint Laurent.

După cum vezi, pe catwalk au fost câteva sugestii importante de modele de salopete scurte pentru iarna asta. Fie că au fost mai casual, fie că au fost prețioase, un lucru e clar: dacă vrei să fii șic, le vei purta!

Și asta pentru că, dacă acum câțiva ani să porți astfel de piese era semn că mergi la un eveniment special, acum le poți etala cu curaj și asumare și ziua! Poartă deci pantaloni scurți și salopete scurte în iarna asta și lasă-te admirată și observată!

Sursa foto front page – Unsplash

Pantalonii scurti din piele sunt cool: cum ii porti

Vizionare placuta

Ti-a placut?

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului De ce să porți pantaloni și salopete scurte în iarna asta.