Alege rochii de vară cu șliț pe picior pentru un look sexy, de zi sau de seară

Dacă vrei să cucerești această vară, nu ai nevoie de prea multe. Ai nevoie să arăți ceva piele, pe unde trebuie. Nici prea multă, nici prea puțină. Intră în scenă modelele de rochii de vară cu șliț pe picior și ai exact ce îți trebuie: o piesă vestimentară ce cucerește privirile, fie că vorbim despre purtarea ei ziua, fie seara.

Cel mai des, în prezentările sezonului, șlițul rochiilor a fost adânc, până sus pe picior, uneori a depășit zona șoldurilor (mai ales dacă pe dedesubt s-au asortat pantaloni scurți, dar nu numai). În ceea ce privește poziționarea, creatorii de modă au preferat tăietura pe lateral, pe un picior, sau pe amândouă, dar nu de puține ori s-au întâlnit și rochii cu despicătură pe partea frontală, pe mijloc sau pe spatele fustelor ori rochiilor.

Se pare că designerii au fost îndrăgostiți de Angelina și apariția sa de acum câțiva ani de la Oscaruri, când și-a etalat picioarele pe Covorul Roșu. Atât de îndrăgostiți încât au replicat asta în multe rochii cu șliț adânc. Și dacă moda dictează, noi ne repliem. Și căutăm astăzi cele mai frumoase rochii de vară cu șliț pe picior. De zi, de seară, de plajă, de ceremonie sau de ocazie, alege-ți și tu preferatele din aceste rochii sexy cu șliț pe picior!

Rochii de vară cu șliț: alege-le pe cele vaporoase, fluide, maxi, oversize sau cu talia accentuată

La Altuzarra am văzut rochii de vară cu șliț pe picior, din texturi metalice, paiete, cu un vibe Punk. Pe aceeași tentă a mers și Prabal Gurung, cu rochii sexy cu sliț pe picior și alte decupaje, bine plasate. La Carolina Herrera am întâlnit rochii midi cu șliț până la coapse, completate de imprimeu cu buline. Și tot cu buline am găsit rochii de vară cu șliț pe picior la Jason Wu (cu bretele și decupaj pe abdomen) ori Jacquemus (cu despicătură pe centrul fustei și top transparent).

La Proezna Schouler am primit un boost de energie retro, a la anii 20, cu rochii cu șliț pe mijlocul feței, cu aplicații lucioase și muuuulte pene de struț. La Carolina Herrera am găsit și rochia cu șliț asimetric, parte peste parte la rochii colorate, iar la Lanvin despicătura, alături de mânecile bufante, au spus o poveste retro, inspirată din anii 80 și 90, decorând o rochie-furou. La Vionnet, de exemplu, poți vedea cum arată și cele mai ”goale” rochii sexy cu șliț pe picior. Și spun asta pentru că designerul casei de modă a ales două despicături pe fiecare picior, cu adâncime până la talie. Wow!

Dacă observi puțin trendurile, vei vedea că pe lângă aceste decupaje și tăieturi fabuloase și revelatoare, designerii au mai făcut o pasiune și pentru materialele fluide, eterice, vaporoase, care se mișcă o dată cu corpul purtătoarei. Ori acest detaliu face ca modelele de rochii cu șliț adânc să fie și mai senzuale și feminine!

Jurnalul unei shopaholice, rochii de vară cu șliț pe picior, rochii cu șliț adânc, rochii sexy cu șliț pe picior

Rochii de vară cu șliț pe picior: modele de zi

Rochii cu șliț adânc pe picior pentru ținutele de seară: fie cu un singur șliț, fie cu două

Desigur, feminitatea este completată de sex-appeal! Și ce modalitate de a-ți arăta formele, păstrând în același timp misterul și delicatețea ta, dacă nu purtând aceste rochii de vară cu șliț pe picior, atât de captivante?!

Ai de ales variante cu un șliț pe picior, așa cum am văzut la Givenchy, la rochii-tunică, largi, fluide, cu inserții de dantelă și rochii sexy cu șliț pe picior, pardon, pe ambele picioare, așa cum a propus Ashish, de exemplu într-o rochie superbă din dantelă-macrame, cu inserții lucioase și cu decolteu la fel de adânc ca și despicăturile de pe fustă.

Rochii sexy cu șliț pe picior și cu imprimeu colorat: de purtat ziua, cu despicătură pe lateral sau pe mijlocul feței

Rochia cu fantă laterală a cunoscut valențe mai colorate la Peter Pilotto, de exemplu, unde am regăsit-o din mătase imprimată floral și umerii la vedere, dar și la Temperley London, unde mi-au fugit ochii pe paiete multicolore, purtate cu sandale cu baretă de panglică.

Pentru extra inspirație, pentru a înțelege acest sezon și cum se poartă rochii cu șliț adânc, te invit să cauți și colecția Ralph & Russo. Acolo vei vedea rochia-cămașă, cu mâneci bufante, cu imprimeu floral pe toată suprafața (atât de romantic și de feminin!), din organza lucioasă, cu talia marcată și cu fantă pe mijlocul fustei, până în talie. Este cu adevărat o apariție această rochie!

Nu este nimic mai senzual decât o rochie cu șliț adânc pe picior și mâneci lungi, bufante

Și spune asumat acest lucru, îndrăgostită fiind de linia propusă de Prabal Gurung, atât de romantică și de feminină, și atât de curajoasă, totuși. O linie retro, reinterpretată pentru femeia actuală, a prezentului.

Designerul a propus și rochii de vară cu șliț pe picior, și cu mâneci lungi, bufante, aproape victoriene. Totul este completat de falduri fluide, eterice, de imprimeu floral pe toată suprafța rochiei și de decolteu pe gât.

Jurnalul unei shopaholice, rochii de vară cu șliț pe picior, rochii cu șliț adânc, rochii sexy cu șliț pe picior

Rochii sexy cu șliț pe picior: modele de ocazie

Pantaloni scurți și rochii transparente cu despicături adânci purtate pe deasupra

Este probabil unul dintre trendurile majore ale verii acesteia. Să porți transparențe, voaluri, dantele, tulle-uri prin care se întrevede pielea. Și mai există o noutate, cel puțin când vine vorba de rochii cu șliț adânc pe picior, realizate din falduri transparente: să adaugi acel ”mister” despre care vorbeam cu o pereche de pantaloni scurți, senzuale, eventual cu talia înaltă sau din materiale prețioase, la rândul lor. Deși, fie vorba între noi și cu blugi se poate, într-o ținută de zi. Te poți inspira în acest sens de la Mugler ori Dior.

La Ralph & Russo am găsit rochia din dantelă-voal, delicată, cu fir de lurex, cu șlițuri până la genunchi, cu umerii căzuți și cu pantaloni scurți înalți, retro, pe dedesubt. Ba și pe plajă poți purta o rochie cu crăpătură, transparentă, ca piesă de purtat peste costumul de baie.

Așadar, poți purta orice fel de model de rochii de vară cu șliț pe picior! Ai de unde alege: texturi interesante ori strălucitoare, țesături transparente și senzuale, imprimeuri colorate, detalii de croială spectaculoase, oh, câte poți alege! Poți alege rochii cu șliț adânc pe centrul feței, ziua și rochii sexy cu șliț pe picior și tocuri înalte seara, de exemplu. Ai libertate, doar curaj să fie!

Și, dacă ești mai timidă și vrei să începi mai suav, alege o rochie lungă, cu nasturi, lăsând mulți nasturi deschiși, așa încât să pară un șliț. Da, și această propunere e cool!

Sursa foto front page – Unsplash

Ti-a placut?

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Alege rochii de vară cu șliț pe picior pentru un look sexy, de zi sau de seară.