Da, perioada sărbătorilor de iarnă înseamnă multă agitație. Dar pentru că știm deja cât de mult consum de energie și timp înseamnă asta, ne-am gândit să îți propunem astăzi niște cadouri cool și interesante pentru gurmanzi și pentru amatorii de bucătărie.

Nu trebuie să fie experți în gătit și nici tu nu trebuie să te consumi căutând ceva care să însemne lucruri complicate ca să te gândești că ai ales ce trebuie. Fără alte introduceri, iată mai jos câteva idei de cadouri pentru prietenii mâncăcioși sau pofticioși:

👉 Gusturi bizare: greieri și lăcuste comestibile 👉 Idei de cadouri pentru salvat timp în bucătărie 👉 Cadou pentru pasionatul de mâncare cu spațiu limitat în bucătărie 👉 Pachete gata de preparat pentru rețete naturale simple și rapide 👉 Cadou pentru pofticiosul pasionat de sosuri 👉 Băuturi tartinabile deosebite 👉 Aparat de popcorn pentru făcut floricele acasă

Cadou pentru mâncăciosul cu gusturi bizare: greieri și lăcuste comestibile

Atunci când vine vorba despre cadouri bizare, cu siguranță că ideea de greieri și lăcuste comestibile se înscrie pe această listă. Dacă vrei să transformi acest Crăciun în unul memorabil optează pentru acest tip de cadou.

Indiferent că se aleg lăcuste sau greieri, poți opta între arome variate: a la grec, cu piper și roșii, mango dulce, paprika, ceapă afumată la grătar, sare și oțet. Cu cât mai diferite, cu atât mai bine, așa că nu te limita doar la o cutie - se pare că sunt crunchy și savuroase.

Vezi detalii

Idei de cadouri pentru mâncăciosul care vrea să salveze timp în bucătărie

Aici vorbim despre oamenii care sunt mereu pe fugă, care nu au timp să facă mereu ce își doresc în stilul clasic - adică cu dichisit, cu migală, cu răbdare.

O să găsești în acest articol sugestii de produse pentru bucătărie care ajută persoanele să câștige timp la bucătărit. Sunt aparate ciudate la prima vedere, dar indiferent de destinația lor, aceste gadgeturi vor avea în comun faptul că îi economisesc timp utilizatorului.

Citește propuneri

Cadou pentru pasionatul de mâncare cu spațiu limitat în bucătărie

Pe noi ne-a super distrat acest cadou. Pe lângă faptul că arată într-un mod caraghios, la modul cel mai serios ni se pare și util. Pentru că ar ajuta băutorul să dozeze altfel cantitatea de băutură consumată.

Este vorba despre așa numitul pahar de vin pentru dietă, pentru că moderează cantitatea până la una neglijabilă. Bine, nu este chiar ceva cool, dar cu siguranță că va stârni multe hohote de râs.

Vezi detalii

Cadou pentru cel ce-și dorește să mănânce sănătos și rapid: pachete pentru rețete simple și naturale

Această idee de cadou pentru gurmanzi ni s-a părut pur și simplu spectaculoasă! Ce este? O propunere de pachete complete cu rețete și ingrediente pentru a se face pe loc ceva ce se dorește.

Poți alege dintre orez thai, falafel cu sos tzatziki, cușcus cu flori și sirop de arțar, supă de ciuperci cu smântană de migdale, budincă de ciocolată cu chia și cu cacao nibs, budincă de tapioca cu fructe, spirale quinoa și multe altele. O să pari un adevărat Masterchef în fața invitaților!

Vezi propuneri rețete

Cadou pentru pofticiosul pasionat de sosuri

Cât mai picant! Dacă știi pe cineva căruia îi plac foarte mult sosurile cât mai iuți, cât mai condimentate, să știi că noi am găsit unele imposibile!

Este vorba despre două pachete cu sosuri super picante al căror nivel de iuțeală ajunge sus de tot. Și care au un ingredient cheie - ardei iute de uiți de tine! Acum, sperăm că destinatarul îți va mai putea mulțumi pentru acest cadou spicy!

Urmărește propuneri sosuri

Cadouri pentru băutori profesioniști: băuturi tartinabile

Da, există băuturi tartinabile. Și le poți oferi cadou, indiferent de ocazie. Dar credem cu tărie că se potrivesc în sezonul de iarnă, când se pune accent pe cadouri trăsnite!

Așadar, poți opta fie pentru bere tartinabilă, fie pentru gin tartinabil. Practic, sunt niște dulcețuri, niște marmelade cu aceste gusturi, care se întind pe pâine și se savurează cu mintea deschisă - mindblowing!

Marmeladă gin tartinabil Marmeladă bere tartinabilă

Cadou pentru mâncăciosul care trăiește pentru Netflix: aparat de popcorn

Eh, și iată că și cinefilii au parte de răsfățul lor. Dacă nu ai făcut tu vreun binging serios, cu siguranță știi pe cineva care nu s-ar dezlipi din fața unui ecran până nu termină un episod. Și încă unul, și încă unul….

Ai putea să îi cumperi un aparat electric de făcut floricele, unul care să îl ajute să obțină rapid acel popcorn care îl ține ocupat cu ronțăitul și să nu adoarmă. Nu ocupă spațiu mult în bucătărie, este sigur, ușor de folosit și super eficient!

Vezi detalii aparat popcorn

Ne place să credem că pasiunea pentru gătit trebuie cultivată cu lucrușoare cât mai caraghioase. Pentru că avem încredere că treaba în bucătărie trebuie să fie și distractivă, nu doar o corvoadă.

Poți contribui la o bună activitate a prietenilor gurmanzi și pasionați de gătit prin alegerea unor cadouri potrivite pentru persoanele care petrec mult timp în bucătărie - ai de unde! Inspirație cu zâmbete în acest articol: sperăm că am ajutat.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: