Setari Cookie-uri

The Addams Family 2/ Familia Addams 2 un roadmovie exotic, o animație originală plină de aventuri stranii și umor bizar

După succesul filmului de animație “The Addams Family/Familia Addams” din 2019, care a atras deopotrivă atât fani tineri, cât și nostalgici ai genului, MGM a decis să facă o continuare și să aducă pe marele ecran noi aventuri ale tinerei generații din cel mai ciudat și dubios clan familial.

Astfel, în această continuare a animației, Morticia și Gomez descoperă cu uimire că Wednesday și Pugsley nu mai vor să petreacă timp cu restul familiei. Așa că pentru a-și reclădi legăturile de familie, decid să plece toți cu camperul lor bântuit într-o vacanță. Aventura lor prin America îi poartă în tot felul de situații hilare, cu personaje stranii, pe care le veți descoperi, în octombrie, la cinema.

Producătorul Gail Berman spune că, de data aceasta, echipa de producție a avut un deadline mai strâns și că toată lumea a fost hotărâtă să livreze la timp un film care să răspundă așteptării publicului.

“Ne-am mișcat super repede. Toți cei din distribuția primului film de animație au vrut să revină, mai ales că le-a plăcut să lucreze cu regizorul Conrad Vernon. Și frații Danna au vrut să facă muzica noului film și așa că tot ce ne mai trebuia era un scenariu puternic. Știm cu toții cât de important este să ai o poveste bună în spatele unui film. Norocul nostru a fost că Wednesday este un personaj foarte puternic și am putut crea o întreagă poveste în jurul ei”, spune Gail Berman.

Citește și:

Continuările nu sunt filme ușor de făcut, dar în cazul Familiei Addams situația a fost diferită, mai ales pentru că echipa a reușit să găsească un unghi de abordare complet nou de la care să creeze o poveste originală.

O poveste inedită

Regizorul Conrad Vernon spune că pentru el a fost foarte important ca noul film să aibă la bază o poveste nouă, complexă, care să ducă mai departe ideea de familie bizară. “Dintotdeauna mi-a plăcut să îi distrez pe oameni. Primesc mesaje de la părinți care îmi spun cât de mult s-au distrat urmărind cu copiii lor filmul nostru,” spune el.

Pentru noua peliculă au primit numeroase pitch-uri și povestea lui Wednesday le-a plăcut cel mai mult, așa că au organizat un fel de cameră a scenariștilor în care protagoniști au fost, printre alții, și Al Gough și Miles Malar, cei care fac producția “Wednesday” pentru Netflix.

Citește și:

Odată aleasă ideea, echipa de scenariști a început să analizeze care ar putea fi evenimentele sau problemele ce au potențialul de a dezbina o familie atât de unită cum e clanul Addams. “Am vrut să găsim acele provocări și probleme interne prin care trece orice familie și scenariștii au propus o idee îndrăzneață – ce-ar fi să pornim de la premisa că Wednesday nu este de fapt un Addams adevărat. Asta chiar ne-a construit drama de care aveam nevoie,” spune Vernon.

Vizionare placuta


Kudika
6 Octombrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.