Rusia a atacat Ucraina în această dimineață, iar conflictele se țin lanț în țara vecină. Oamenii fug din calea războiului, iar militarii luptă pe front gândindu-se la familia pe care au lăsat-o acasă.

Potrivit Antena 3, un soldat ucrainean s-a filmat în timp ce se afla pe frontul de luptă, iar video-ul a ajuns viral pe rețelele de socializare. Tânărul este vizibil speriat, iar cuvintele sale sunt de-a dreptul copleșitoare. El le transmite părinților săi că este în viață și că îi iubește.

”A fost măcel! Bine că, deocamdată, suntem vii. Dar în caz de ceva, mama, tata, vă iubesc!” a transmis soldatul într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Vama este suprasaturată

Oamenii din Ucraina au luat cu asalt vama României. O femeie a fost surprinsă în timp ce traversa frontiera pe jos, împingând cu o mână căruciorul, în care se afla bebelușul său, iar în alta trăgând după ea un bagaj.

"Este panică mare pentru că toată lumea vrea să plece de acolo. E aglomerație mare la vamă.[...] E normal că lumea e panicată, toți au familii, copii. Am lăsat mașina acasă, am trecut pe jos, nu pot să stau atât cu copilul. Mă așteaptă soțul în România. Sunt stresată, mi-am lăsat familie, mi-am lăsat tot acolo. [...] Nu mi-am luat nimic în afară de documente și copil” a declarat femeia pentru Antena 3.

Imaginile de la fața locului sunt pur și simplu copleșitoare, iar războiul început astăzi aduce atât de multă durere printre oamenii nevinovați.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: