Situația în Ucraina devine din ce în ce mai critică, iar mii de oameni suferă din cauza unui război pornit de la lupta oarbă pentru putere. Famili se destramă, iar copiii trăiesc o adevărată dramă în aceste zile. Cei mici abia dacă înțeleg ce este acela un conflict, însă ceea ce este greu de înțeles este de ce tații lor trebuie să rămână acasă, iar ei să plece alături de mame în locuri mai îndepărtate și mai sigure.

De joi seară guvernul din Ucraina a declarat că niciun bărbat cu vârstă cuprinsă între 18 și 60 de ani nu mai are voie să părăsească țara. Astfel, femeile și-au luat copiii și câteva lucruri pe care le puteau duce și au plecat spre România, unde speră să găsească siguranța de care au atât de multă nevoie. Totuși, gândurile lor se îndreaptă către tați, frații, partenerii de viață care rămân în calea pericolului și se roagă să se întâlnească cu toții cât mai repede, sănătoși.

Un videoclip postat pe rețelele de socializare a frânt inima a milioane de internauți. Un tată varsă lacrimi de durere, de nedreptare și de dor, în timp ce îi oferă fiicei sale o ultimă îmbrățișare înainte ca cea mică să plece cu mama ei într-un loc mai sigur.

Între timp. Ministerul Sănătății a anunțat că s-au luat măsuri speciale pentru a le facilita intrarea în țară a refugiașilor ucraineni. Acești sunt testați împotriva virusului Covid-19, însă nu mai sunt obligați să completeze formularul de intrare în țară și nici să stea în carantină sau în izolare.

„Trebuie să găsim o soluție, să-i testăm, să-i vaccinăm dacă este cazul și bineînțeles să inițiem și demersurile legislative care să-i excepteze această categorie de persoane de la măsurile legate de carantină și de completarea acelui formular electronic, zilele următoare să putem să operaționalizăm complet acest sistem. Există suficiente teste rapide, testarea acestor persoane va fi prioritară și e și normal să fie așa, încât să nu favorizăm în niciun fel transmiterea infecției cu noul coronavirus”, spune Alexandru Rafila.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: