Deși este o prezență discretă în online, atunci când are ocazia, Misty spune lucrurilor pe nume, așa cum consideră de cuviință. Femeia alături de care Keo a decis să își întemeieze o familia, asta după ce a înșelat-o pe Andreea Bălan ani la rând cu ea, a vorbit despre prietenia care o leagă de George Burcea și Viviana Sposub.

Soția lui Keo a fost întrebată în mai multe rânduri ce părere are despre fostul soț al Andreei Bălan și noua sa parteneră, Viviana Sposub, mai ales că au fost văzuți împreună și par că se înțeleg foarte bine. Misty a povestit cum i-a cunoscut pe Viviana Sposub și George Burcea în emisiunea pe care Viviana o prezintă, iar între ei s-a format o legătură frumoasă, de suflet.

„Cum ai ajuns să te înțelegi cu George Burcea?”, a fost întrebarea primită de la una dintre fane.

„L-am cunoscut pe George când am mers la emisiune la Viviana. Așa i-am cunoscut pe amândoi, de atunci am început să vorbim și îmi sunt tare dragi.

Sunt oameni buni și faini, respectuoși, pe care îi apreciez, iar ei, la rându lor, mă apreciază și îmi apreciază familia. Cârcotași care transformă problemele personale ale altcuiva în problemele tuturor vor exista întotdeauna și nu datorez nimănui nicio explicație. Și dacă ar fi existat o problemă directă cu mine, în viață e frumos să lași loc de bună ziua indiferent de situații, iar lumea e foarte mică, vorba aceea.”, a fost răspunsul lui Misty, pe InstaStory,

O altă întrebare a fost legată de compatibilitatea dintre Burcea și Viviana, făcându-se referire și la trecut. Răspunsul lui Misty nu a întârziat să vină.

„Se potrivesc de minune pentru că pur și simplu era menit să fie împreună. Nu e atât de greu să înțelegi și să accepți. Toate cele bune și sănătate multă”, a răspuns Misty, potrivit Wowbiz.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: