Jennifer Aniston este astăzi o femeie extrem de asumată, care și-a dat seama că cel mai bine este să accepți lucrurile pe care nu le poți schimba. Actrița în vârstă de 53 de ani a vorbit într-un interviu emoționant pentru revista Allure despre încercările sale de a deveni mamă și presiunea pe care a simțit-o în toți acești ani.

Vedeta din serialul Friends a dezvăluit că toate speculațiile presei cu privire la o posibilă sarcină, în perioada în care ea încerca din greu să rămână gravidă au afectat-o enorm. Acum, ea este liniștită cu alegerile din viața sa și spune că femeile pot fi complete și fără a avea un copil sau un partener.

„Aș spune că la sfârșitul anilor 30, 40, am trecut printr-o perioadă foarte grea și, dacă nu ar fi fost cazul, nu aș fi devenit niciodată cine sunt astăzi. [...] „Am tot încercat să rămân însărcinată”, a povestit actrița pentru revista Allure. “A fost un drum dificil. Au fost ani întregi în care s-au făcut speculații în privinţa mea. Am încercat fertilizarea in vitro, am băut ceaiuri chinezești, de toate. Și iată-mă, azi. Am pierdut acel tren”, a povestit Aniston pentru revista Allure.

Actrița nu are niciun regret și soune că s-a împăcat cu ideea de a nu putea aduce pe lume un copil, Mai mult, ea trage un semnal de alarmă privind presiunea socială la care sunt expuse femeile care nu devin mame.

“Nu am niciun regret. Sunt mândră de ridurile şi părul meu alb. Nu îmi mai pun problema: ce-ar fi fost dacă, ceea ce este eliberator”, a mai spus Aniston.

“Nu îmi place presiunea pe care oamenii o pun pe mine, pe femei, cum că ai eşuat ca femeie dacă nu ai procreat. Nu mi se pare corect”, spunea aceasta, tot într-un interviu pentru Allure. Aniston a adăugat că poţi fi “un om complet” şi dacă nu ai un partener sau un copil, iar astfel de decizii sunt personale şi nu trebuie judecate de nimeni.", a fost mesajul lansat de Jennifer.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: