Adrian Mutu și Alexandra Dinu au trăit o poveste de dragoste intensă, dar scurtă, acum 20 de ani. Antrenorul a povestit în cartea sa de ce nu a funcționat căsnicia cu mama fiulu său, Mario, și de ce s-a ajuns la divorț, după doar doi ani de mariaj.
Adrian Mutu și Alexandra Dinu s-au căsătorit în anul 2000, atunci când el avea 21 de ani, iar frumoasa actriță abia împlinise 19. Mutu a vorbit despre intensitatea trăirilor de atunci, însă, recunoaște că erau mult prea tineri pentru tot ceea ce implica o căsnicie.
„Ne-am întâlnit și a fost dragoste la prima vedere. Tineri, foarte tineri, eu, 21, ea, 19 ani. Abia plecasem în Italia, Alexandra rămânea în țară, era greu. Însă relația avansa, așa că am hotărât să ne gândim la căsătorie și, după șase luni, am făcut acest pas. Voiam ca Gică Hagi și soția sa, Marilena, să ne fie nași. Era idolul meu, se spunea că la EURO 2000 îmi predase ștafeta, așa că l-am rugat pe Giovani să vorbească să vadă dacă sunt de acord”, povestește Adi Mutu în volumul „Revenirea din Infern, Povestea Neștiută a Vieții Mele”.
Aflat la cea de-a treia căsnicie, Adi Mutu mărturisește că la 21 de ani un bărbat nu este pregătit pentru căsătorie. Mai mult, în acea perioadă, el se simțea sufocat de toată atenția presei care voia să îi știe fiecare pas.
Căsnicia dintre el și Alexandra Dinu s-a încheiat la scurt timp după venirea lui Mario pe lume. Acum că nu mai merge în turnee, Adi Mutu și-a dat seama cât de multe evenimente importante a pierdut din viața fiului său.
„Înainte de începerea sezonului, pe 9 septembrie, se naște Mario. Debutasem la echipa națională, strânsesem destule meciuri în Serie A, în cupele europene, dar niciodată nu avusesem așa emoții. «Îmi tremurau grisinele», cum spun fotbaliștii, deși nu intrasem pe gazon, ci într-o maternitate. Abia după ce mă retrăgeam, îmi dădeam seama ce înseamnă viața de sportiv: nu ai timp să te bucuri de toate aceste evenimente importante, veșnic ești într-un cantonament, veșnic ești într-o ședință de pregătire”, a mărturisit fotbalistul.
Spune-ti parerea!