Octavia Geamanu s-a reîntors astăzi la muncă, după ce preț de câteva luni s-a aflat în concediu de odihnă. Vedeta și-a scris gândurile pe pagina sa de socializare și a mărturisit că va continua procesul pe care l-a intetat angajatorului său, trustul Intact.
„După multe luni (nici nu mai știu câte) mi s-a încheiat concediul de odihnă. Surprinși ai mei colegi să mă revadă azi, dar surprinsă și eu să discut cu unii dintre ei și să aflu cum mulți credeau că zilele de concediu mai vechi de doi ani «se pierd». Nu se pierde nimic pe drum dacă ești inspirat să îți notezi totul. Și eu aveam zile de concediu neluate din 2017 pe care mai mult de nevoie decât de voie le-am folosit acum”, a scris Octavia Geamînu, pe pagina sa de socializare.
Jurnalista a specificat că va continua lupta pentru dreptate în cadrul procesului pe care l-a intentat. Octavia Geamănu se simte neîndreptățită, mai ales că job-ul i-a fost, timp de 18 ani. ca o a doua familie.
„Azi, pe drumul spre redacție, simțeam un gol în stomac. Vin într-un loc unde nu mă aștept să curgă lapte și miere ca-n zilele în care nu aveam un proces cu angajatorul. Cert e că merg în continuare determinată pe acest drum. Mă întreabă mulți de ce nu renunț. Însă și mai mulți îmi spun să nu renunț. Eu aleg așa cum am făcut-o de fiecare dată, în raport cu cine sunt și ce simt”, a precizat ea.
Spune-ti parerea!