Cătălin Scărlătescu este unul dintre cei mai îndrăgiți bucătari din România, iar rețetele sale ajung imediat să fie virale pe social media. Chef-ul deține un restaurant în Capitală și cunoaște foarte bine fiecare detaliu din această industrie.

Recent, Scărlătescu a dezvăluit un secret din domeniul în care activează și i-a sfătuit pe urmăritorii săi să fie foarte atenți atunci când vine vorba de alegerea restaurantului în care mănâncă. Chef-ul a povestit în podcastul lui Mihai Morar cum patronii de restaurante își păcălesc clienții, oferindu-le cu totul altceva decât ceea ce scrie în meniu.

Mai mult, Scărlătescu i-a îndemnat pe internauți ca, înainte de a intra într-un restaurant, să meargă în spate, în zona de depozitare a gunoiului, pentru a vedea calitatea produselor oferite în farfurie.

„Dacă vrei să te convingi că mănânci ceea ce scrie în meniu, mergi mai întâi în spate, la gunoi. Vezi ambalajele de acolo și o să te convingi cât de mult ești păcălit, mințit”, a spus Cătălin Scărlătescu în podcastul Fain si Simplu, moderat de Mihai Morar.

Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea nu sunt prieteni

O altă surpriză pe care a dezvăluit-o Scărlătescu a fost aceea că el și cu ceilalți doi jurați de la chefi la cuțite, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu nu sunt prieteni, așa cum se credea.

„Eu încă n-am ieșit cu Bontea și cu Dumitrescu la o bere, noi trei. Noi încă n-am ieșit. Acum foarte mult timp, prima dată în viața mea, când am cunoscut-o pe Mona Segall, ea mi-a zis așa: «Tu o să fii cel mai iubit bucătar din țara asta!». Bontea și Dumitrescu au fost atenți. Și cred că de-atunci ne-a rămas în cap că eu sunt cel mai iubit bucătar. Și, atunci, ei doi fac front în fața mea”, a mai mărturisit juratul de la Chefi la Cuțite.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: