David Popovici este un tânăr extrem de muncitor și inteligent. Pe lângă performanțele unice obținute la Campionatele de Natație, sportivul s-a preocupat și de școală și nu a neglijat niciun aspect al vieții sale. Elev în clasa a 12-a la Colegiul Național George Coșbuc din Capitală, David Popovici știe cât de importante sunt cunoștiințele pe care le-a acumulat în decursul anilor de școală.
„Sunt foarte mulţumit de rezultat şi mai ales uşurat. Pentru că pe măsură ce se apropia Bacalaureatul, am început să învăţ din ce în ce mai mult, să mă şi stresez din ce în ce mai mult, cum sunt sigur că au făcut toţi care au dat examenul acesta”, a declarat Popovici pentru gsp.ro.
David Popovici a obținut media 8,65 la examenul maturității. Acum, sportivul se pregătește pentru o nouă etapă importantă din viața sa, admiterea la facultate. El vrea să studieze în cadrul Universității București, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Mama lui fiind psiholog, David Popovici are înclinație către acest domeniu și spune că vrea să cunoască cât mai multe despre felul în care oamenii aleg să se comporte și să reacționeze.
„Vreau să aflu cât mai mult despre ce e în capul meu, ce proces se întâmplă în creierul fiecărei persoane. Vreau să învăţ cât mai mult despre asta, despre comportamentul uman. Mi-am ales a treia materie la BAC sociologia pentru că m-au atras pur şi simplu subiectele, m-au atras temele care se puneau în, discuţie, exerciţiile şi mi-am dat seama că asta mă pasionează şi asta aş vrea să fac şi pe viitor.
Pe lângă înot şi în viitor, ceva care să aibă legătură cu psihologia, sociologia, pedagogia, aceste domenii mai mult umane, pentru că nu am fost niciodată destinat profilului real şi materiilor exacte. Şi mi-ar plăcea să învăţ cât mai mult despre oameni, pentru că oamenii sunt frumoşi”, a mai spus campionul la natație.
Sursă foto: Gorodenkoff, Shutterstock
Spune-ti parerea!