Rikkie Valerie Kollé, în vârstă de 22 de ani, a câștigat titlul de Miss Olanda 2023, fiind prima femeie transgender din Olanda care obține acest titlu național.

”A fost o călătorie educativă și frumoasă. Sunt atât de mândră și fericită că nici nu pot descrie asta. Îmi fac comunitatea mândră și arăt că se poate. Și da, sunt trans și vreau să-mi împărtășesc povestea, dar sunt și Rikkie și asta contează pentru mine. Am făcut asta de una singură și mi-a plăcut fiecare moment,” a scris Rikkie într-o postare pe pagina sa de Instagram.

Miss Olanda 2023 se pregătește acum pentru concursul Miss Universe, ce va avea loc în El Salvador, peste câteva luni.

”La cât mai multe aventuri, să ne pregătim @missuniverse.”, a mai specificat câștigătoarea.

Juriul care a votat-o pe Rikkie Valerie Kollé a fost impresionat de povestea ei, dar și de abilitățile cu care s-a făcut remarcată.

”Această finalistă a strălucit pe tot parcursul emisiunii și a făcut, de asemenea, cele mai mari progrese pe parcurs. Ea are o poveste puternică cu o misiune clară. Juriul este convins că organizația se va bucura să lucreze cu această tânără,” potrivit declarațiilor juraților.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: