Cu o carieră unică în lumea muzicală, Cher a acumulat premii prestigioase și a câștigat iubirea fanior din întreaga lume. Cu toate acestea, Cher a demonstrat că talentul ei și spiritul antreprenorial nu se limitează doar la muzică și film. Cucerind noi domenii, artista a pregătit o surpriză dulce și răcoritoare pentru fanii ei, fiind vorba de lansarea unui brand de înghețată.

Într-un comentariu postat pe pagina sa de Instagram, Cher a făcut anunțul mult așteptat:

"Da, asta este real... Îmi lansez Gelato...", a cris iubita artistă.

Această declarație a stârnit un val de entuziasm printre urmăritorii ei, care au răspuns cu mesaje de încurajare și nerăbdare.

Pentru a-și face debutul în lumea deserturilor reci, Cher a pregătit un clip care prezintă momentul emoționant al lansării înghețatei. În fragmentul video acompaniat de coloana sonoră a hit-ului ei, "Believe", un camion de înghețată decorat frumos și vesel cu numele și portrete ale lui Cher în formă de cornet de înghețată își face apariția. Numele ales pentru acest delicios brand este "Cher-lato", o combinație haioasă dintre numele ei și al desertului italienesc.

Cu o sinceritate aparte, artista a împărtășit că a lucrat la acest proiect încă din 2018 și că acum visul ei devine realitate. Dezvăluindu-le fanilor că există "More To Come...", Cher a lăsat să se înțeleagă că acesta este doar începutul aventurii sale în afacerea cu gelato.

Cher, un artist complet

Dincolo de gloria și succesul său din industria muzicală, Cher a avut și câștiguri semnificative în lumea filmului. Denumită "Cea mai bună actriță" de către Academia de film pentru interpretarea sa din "Moonstruck" (1988), ea a demonstrat că talentul ei se extinde cu succes și în domeniul actoriei. De asemenea, a câștigat un premiu Grammy pentru melodia "Believe" (2000), un premiu Emmy pentru "The Farewell Tour" (2003) și trei premii Globul de Aur.

Cu o carieră impresionantă în spate, Cher a reușit să își câștige locul printre cele mai bine vândute artiste muzicale din toate timpurile, cu peste 100 de milioane de discuri vândute ca artist solo și 40 de milioane alături de duo-ul Sonny & Cher.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: