Amalia Enache, prezentatoarea Pro TV, este acum o femeie împlinită și fericită, dar a traversat multe momente dificile până a ajuns în acest punct. Vedeta a povestit deschis în cadrul unui podcast despre pierderea părinților, în special a mamei sale, un eveniment care a marcat-o profund și a blocat-o emoțional pentru mulți ani. Cu ajutorul terapiei, Amalia a reușit să-și depășească suferința și să își continue viața.

Vedeta de 37 de ani a mărturisit că relația sa cu părinții a fost una extrem de puternică, considerându-i pe aceștia centrul universului său. Mama și tatăl său au fost surse de dragoste și susținere, iar legătura lor a continuat și dincolo de moarte. Amalia a dezvăluit că încă menține o "relație minunată" cu părinții săi, chiar dacă au trecut ani buni de la decesul acestora.

„Eu am fost fata de la țară și de unde o fi știut mama lucruri d-astea de parenting, nu știu. Chiar predica povestea asta cum că nu trebuie niciodată copiii loviți, că nu trebuie să țipăm la copii, că trebuie să îi tratăm cu respect… Spunea lucrurile astea, nu doar că le făcea”, a povestit știrista, potrivit cancan.ro.

Momentul devastator a intervenit atunci când mama sa s-a îmbolnăvit și, în doar trei luni, a pierdut lupta cu boala. Amalia, nefiind pregătită pentru această tragedie, a trecut printr-un proces complicat de adaptare și de regăsire a echilibrului în viața sa. A evitat inițial confruntarea cu durerea, încercând să fugă de toate sentimentele, dar a realizat că aceasta nu este o soluție eficientă.

„După momentul morții mamei, am avut o perioadă în care am fost foarte bulversată, mai mult decât tulburată. După ce am ascultat și mi-au plăcut foarte mult oamenii din jur și viața aia, nu mi-a mai plăcut de nimeni și mi-am dat seama că e o problemă aici și că trebuie să intervin”, a explicat Amalia.

Vedeta a decis să meargă la terapie, un proces care a durat doi ani și în care lacrimile au fost un element esențial pentru eliberarea durerii pe care o purta în sufletul ei.

"După momentul morții mamei, am avut o perioadă în care am fost foarte bulversată, mai mult decât tulburată. Îmi amintesc, de exemplu, că ieșeam foarte mult în oraș. Mi-am făcut o gașcă, dar nu eram pe nicăieri. Fugeam de tot. Eu nu eram cu adevărat acolo. Nu puteam să rămân singură acasă și m-a ajuns din urmă propriul adevăr. M-a ajuns deșertăciunea pierderii.

Deodată, mi se părea că nimic nu mai are farmec. După ce am ascultat și mi-au plăcut foarte mult oamenii din jur și viața aia, nu mi-a mai plăcut de nimeni și mi-am dat seama că e o problemă aici și că trebuie să intervin, că trebuie să fac ceva pentru mine. Am fost la terapie, ceea ce era foarte greu să accept. Cam doi ani la terapie eu am plâns. Cu asta m-am ocupat. Ne învață psihologii, preoții să ne trăim doliu, l-am trăit un pic greșit, eu nu am stat din prima cu mine, pentru că nu eram în stare, nu voiam să mă aud pe mine niciun pic”, a mai spus Amalia Enache.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: