Mă simt cumva norocoasă că astăzi pot accesa informații dovedite sau infirmate prin studii ample cu privire la multitudinea întrebărilor pe care mi le pun ca părinte. Găsesc ușor răspunsuri venite direct de la specialiști și chiar pot accesa idei pentru un parenting necondiționat întâlnite în sfaturile câtorva psihologi și psihiatri ale căror cărți și publicații le citesc cu drag (Alfie Kohn, Aletha Solter, Lawrence J. Cohen, Isabelle Filliozat, Jean Liedloff, Deborah Solomon, Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson, Michael Thompson, Maria Montessori, Irvin Yalom, Jesper Juul, Marshall Rosenberg, Bruno Bettelheim, Meg Hickling, Gaspar Gyorgy, Ross Campbell etc.).
Despre time-out cred că am auzit cu toții. Este acea pauză emoțională care se folosește pentru a înlocui o pedeapsă (verbală sau fizică), însă chiar time-outul reprezintă tot o formă de pedepsire a copilul, o modalitate destul de aspră care poate tulbura pe termen lung relația cu copilul și comportamentul acestuia.
În time-out copilul este trimis, indiferent de voința lui, undeva într-un loc retras sau în camera lui, cu speranța că se va liniști și va medita asupra faptelor pe care le-a comis. Din păcate realitatea ne arată că acest tip de compotament al părintelui naște și mai multe frustrări pentru copil, ducând totodată la șubrezirea atașamentului și deci a relației părinte-copil, iar copilul de cele mai multe ori are cu totul alte gânduri și sentimente în timpul izolării decât cele care sunt așteptate de părinte. Practic time-outul reprezintă întreruprerea contactului părintelui cu copilul care s-a comportat neadecvat.
Atunci când copilul mic este în plină criză de nervi sau de afect, tot ceea ce îl ajută este înțelegerea și atenția părintelui, dar și faptul că persoana de atașament îl susține și îl lăsă să plângă. Copiii mici se echilibrează emoțional prin plâns și crize de furie, ei nu cunosc mecanismele de management emoțional și o bună perioadă de timp folosesc aceste manifestări pentru a se „vindeca”. Pe scurt, copilul are nevoie să plângă atât cât vrea în brațele sau lângă persoana de atașament, care îi arătă dragoste și înțelegere pentru suferința sa.
-
Alexandra Chivu
Înțelegerea impactului: 5 greșeli ale părinților care duc la...
-
Kudika
She's Next: femeile adună mai ușor oameni în jurul lor. Cum pot...
-
Kudika
Cine ți-a frânt inima o dată ți-o va frânge din nou, dacă ierți și...
-
Kudika
CONFIDENT devine agenția de comunicare a NOTINO în România
-
Alexandra Chivu
De ce fug bărbații de femeile puternice?
-
Kudika
Am de gând să aștept moartea cu fusta șifonată și ușor ridicată, cu...
-
Kudika
Top 3 obstacole cu care se confruntă antreprenorii moderni și cum...
-
Alexandra Chivu
Mesaje de Florii. Cele mai frumoase urări pentru sărbătoriții...
-
Kudika
Îți dorești o femeie frumoasă și deșteaptă, dar ești pregătit...
Există momente când copiii pot fi suprasolicitați și copleșiți emoțional în situațiile tensionate sau în medii cu mai multe persoane, când nu reușesc să se echilibreze. Retragerea într-o zona mai liniștită poate fi de ajutor, dacă părintele îl însoțește și îi rămâne alături, cu dragoste și respect.
Ce alternative ne propun specialiștii? De cele mai multe ori reacțiile părinților pot fi mănate de teamă (teamă că nu reușește să educe corespunzător copilul, că îl vorbește lumea sau prietenii, teamă de pierdere a controlului, teamă de accidentare etc.).
De aceea, înainte de a lua o decizie privind intervenția în disciplinarea copilului, am putea să ne întrebăm ce ne împinge în alegrea noastră: dragostea sau teamă de a nu pierde controlul? Ce este mai important: relația cu copilul și cum se va simți cel mic sau obținerea unor rezultate aparențe de disciplinare?
În criză de furie sau plâns copilul nu reacționează corespunzător la stimulii din jur. Aletha Solter, dar și alți specialiști în psihologia copilului ne îndeamnă să lăsăm copilul să plângă, timp în care îl îmbrățișăm, îi arătăm înțelegere și empatie și îi rămânem alături cu dragoste. Abia după încetarea crizei îi putem explică sau oferi alternative pentru comportamenul lui. Jocul prezintă de asemenea puteri terapeutice și mai ales educative. Va recomandăm să gășiți sugestii de joc, dar și de reacții pentru comportamentul inadecvat al copiilor (de exemplu când cel mic muscă sau vorbește urat, este violent sau refuză multe activități firești etc.):
Rețete de jocuri - Lawrence J. Cohen
Sugestiile actuale ale specialistolor susțîn parentingul necondiționat. Părinții ar trebui să țînă cont de competență emoțională a copiilor și de feedbackul sincer pe care îl primesc in mod constant de la aceștia, chiar dacă uneori acest feedback se poate traduce in crize, plâns, furie, cuvinte jignitoare, agresivitate – acestea sunt forme ale copiilor de a-și arată nevoile emoționale.
Referinte:
[1] Alfie Kohn – Parenting neconditionat
[2] Martin Hoffman – Review of Child Developmens Research
[3] Jocul atasamentului – Aletha Solter
Foto: ESB Professional, spixel / shutterstock
Spune-ti parerea!