Ioana Diaconu și Alexandra Lulache, fondatoare F-Sides: Vocile femeilor din industria de filme TREBUIE ascultate

5. De ce este important genul regizorului?

Pentru că atunci când vorbim de reprezentare, este nevoie de o diversitate cât mai mare în spatele camerei care să se reflecte în personajele și lumea creată în film. Este vorba despre nuanțe diferite pe care le pot aduce persoane diferite pe același subiect, pe măsura propriilor experiențe și viziuni despre viață. Aici la fel de important este și rolul scenaristului în a modela rezultatul. Este importantă toată experiența și backgroundul regizorului și al scenaristului, fie că vorbim despre gen, orientare sexuală, rasă sau clasă, și ar fi de dorit să existe o diversitate cât mai mare, astfel încât să reflecte realitatea în care trăim.

6. Care sunt diferențele notabile între felul în care sunt portretizate femeile în filmele regizate de bărbați și femeile în filme regizate de femei? E o situație general valabilă?

Există un concept în teoria de film feministă care se numește the ”male gaze”, introdus de Laura Mulvey. Termenul invocă puterea generată de actul de a privi, ilustrând prevalența în filmul mainstream al unei priviri în care, înainte de toate, femeia devine exclusiv un ”obiect” al dorinței unui bărbat heterosexual, pentru care încărcătura erotică masculină primează considerabil în fața sentimentelor, gândurilor sau propriilor ei dorințe. Conform Laurei Mulvey, în mod tradițional, femeia de pe ecran a avut un rol pe 3 niveluri - obiect al dorinței pentru personajul din film, obiect al dorinței pentru cel care se află în spatele camerei și obiect al dorinței pentru spectatori, care s-au identificat întotdeauna cu eroul filmului. De exemplu, la introducerea personajului feminin în scenă avem de-a face adesea cu un close-up pe corpul sau fața ei - un moment de pauză în narațiune pentru a înregistra și marca potențialul erotic al personajului. Acest lucru se poate observa și în ziua de azi, cu precădere când vorbim despre filmul mainstream. Există evident excepții, așa cum și o femeie poate obiectifica personajele de pe ecran. În ultimă instanță, este vorba despre o empatie și o autonomie pe care i-o oferi personajului de pe ecran. În ultimii ani se vorbește despre un ”female gaze”, un opus al celei dintâi, care prioritizează emoțiile și senzațiile personajului, oferindu-i statutul de subiect.

---