Setari Cookie-uri

Manichiura cu mai multe culori de ojă încă se poartă

Că vara aceasta este plină de culoare, de imprimeuri, de texturi, de poftă de joacă și de copilărie, de feminitate și sex-appeal, de îndrăzneală și ceva effortless, asta știm deja. De la haine la pantofi, de la genți la machiaj, de la accesorii la bijuterii sau alegerea ojei se simte spiritul ludic, curajos și bazat pe experimentat,al designerilor și stiliștilor. Așa că nu mă miră că manichiura cu mai multe culori de ojă este încă atât de șic!

Mie, una, mi-au plăcut mereu unghiile de la mâini cât mai naturale. Roz, nude, lac incolor, înțelegi tu, clasic, dacă vrei. Și totuși, din când în când, mă mai apucă câte o rebeliune și experimentez și pe manichiură, nu doar pe adesea colorata pedichiură.

Și atunci când mă simt rebelă aleg tot felul de oje: colorate, cu modele, cu forme geometrice, cu buline, cu flori, cu dungi, cu sclipici sau cu textură metalică, pasteluri sau tonuri intense de oraj, galben ori turcoaz. Pe toate le încerc!

De altfel, și acum țin minte că la examenul din clasa a opta am fost ”fata cu unghiile verzi”. La bac am fost fata cu ”buline pe unghii”. În fine, se pare că din când în când copilul din mine primește o trusă de pensule și tot pictează, chiar și pe unghii!

Citește și:

Așa s-a întâmplat și în cazul designerilor și stiliștilor. S-au ”uitat” copii! Și atunci au propus pentru vara asta unghii în culori diferite de ojă. Adio roz, nude și unghii simple! În fine, nu adio, dar oricum un ”piua!” Vara asta e plină de metalice, de culori, de modele cu frunze și flori, de geometrisme și grafisme. Și bine face! Să nu intrăm în monotonie, domnule!

Și cum să fii monotonă dacă alegi o manichiură cu unghii în culori diferite? Păi nu ai cum! Îți spun eu, că tot încerc asta ca mod de funcționare, de când mă știu #hihi. Și lăsând gluma la o parte și preferințele mele cromatice, desigur, hai să vedem cum arată manichiura cu mai multe culori de ojă, conform trendurilor de beauty din acest sezon.

Citește și:

Manichiura cu mai multe culori de ojă, în stil caleidoscop

Că alegi oje mate, că mergi pe tonuri metalice ori cu glitter, în vara aceasta scapi neprivită ciudat, dacă mergi pe o manichiură cu unghii în culori diferite. De altfel, cât mai colorate să fie!

Buline, picățele, floricele, dungi, geometrisme, spirale, zigzaguri, dungi mici, modele ce imită stofa tweed, în carouri, modele de tipul ”splash of color”, toate sunt la mare căutare. Mai ales dacă alegi multe accente colorate. Alege o manichiura cu mai multe culori de ojă și cu ”printuri” interesante și vei fi la modă. Manish Arora a propus ”imprimeuri” caleidoscopice, ca de eșarfă doar pe unghii. E un întreg Univers pe o unghie, serios, de la violet la alb și cyclamen!

Iată aici un kit de Do It Yourself de culori de unghii Melkior, care îți permite să combini infinit diverse culori de unghii pentru o manichiură în tendințe, realizată chiar la tine acasă! Kit-ul conține ojă in 3 culori de bază: roșu, galben, albastru și alb, prin amestecarea cărora rezultă mai multe culori. Cu ajutorul nuanței albe se poate deschide cu un ton sau două culoarea realizată.
kit do it yourself de manichiură Melkior pentru colorat unghii diferit chiar la tine acasă Vezi mai multe detalii

Citește și:

Se poartă și unghiile cu dungi diferit colorate, dar și manichiura cu dungi verticale, orizontale și oblice

Este vara dungilor. Chiar și pe unghii! Se poartă unghii în culori diferite de ojă și cu dungi în tonuri ce ies în evidență. orizontale, verticale, oblice, pe toată suprafața unghiei sau doar pe vârf ori doar la bază, o dungă, două sau mai multe, metalice, pastelate, colorate intens sa în non-culori! Oh, câte idei de manichiura cu mai multe culori de ojă ai de experimentat acum!

Ai unghiile colorate mat și conturate cu alb sau negru lucios (toată unghia de jur-împrejur) la Zang Toi. Ai reinterpretări de French manicure la Sachin + Babi, cu unghii nude și vârful de French cu argintiu metalic. Ai altă variantă de French la Alice + Olivia, cu lac de unghii incolor și linia de la vârf cu turcoaz.

Citește și:

Ai în contrapartidă pentru o manichiură cu unghii în culori diferite, unghii în nude natural cu o dungă grafică pe o singură unghie (negru la Philip Lim, pasteluri la Tibi). Și când te plictisești de dungi, alege spiralele, curbele sau valurile alb-roșii peste unghia naturală ca la Tania Taylor.

Jurnalul unei shopaholice, manichiura cu mai multe culori de ojă, manichiură cu unghii în culori diferite, unghii în culori diferite de ojă

Alege-ți lacuri și oje colorate de aici

Pictează toate unghiile în aceeași culoare și trasează detalii grafice, dungi, steluțe sau litere pe câte o unghie de la fiecare mână

Atunci când nu ai chef de culoare, poți oricând să mergi pe inspiraționale și mesaje ce ridică spiritul, așa cum au propus stiliștii Preen, de exemplu. Aplică stickere cu litere peste unghii și fixează cu un topcoat și gata! Ai obținut o manichiură interesantă și militantă! De exemplu #rezist, ce zici? Poți folosi chiar și monograme pe o singură unghie, de exemplu!

Citește și:

De la cuvinte și poezii ori sloganuri, trecem la manichiura cu mai multe culori de ojă ca accent. Cum adică? Inspirație găsești la Tibi, de exemplu, unde câteva unghii au primit dungi colorate.

La Opening Ceremony, stiliștii au propus unghii în culori diferite de ojă cu efect de tablă de șah. Iată o abordare interesantă pentru ținuta ta office!

entru detalii grafice, te mai poți inspira și de la Cristiano Burani, ce a propus fulgere negre și zigzaguri pe unghiile naturale. Graffiti-uri colorate, cu picături și forme ce ar putea rivaliza cu operele lui Jackson Pollock găsești la Christiano Siriano și Byblos.

Poți completa dungile negre de câte o steluță, așa cum a realizat Self Portrait, peste unghii nude ori poți alege dungi colorate intens ca la Kith.

Manichiură cu unghii în culori diferite, în tonuri neutre, de la alb, negru, nude

Fie că alegi o manichiura cu mai multe culori de ojă, fie că duci ”povestea” cu unghiile mate și una singură lucioasă, ori invers, mai departe, vei și fi în vara asta! Dacă ești curajoasă încearcă noutatea lui 2018 și mergi pe propunerea Baja East!

Citește și:

Stiliștii au propus pentru această casă de modă o manichiură cu unghii în culori diferite: alb, negru, nude. De altfel acest stil de unghii în culori diferite de ojă, dar toate din spectrul de neutre, de clasice, se potrivește indiferent de vârstă, de ținută, de eveniment. Încearcă și pe culori tari, diferite, e vară până la urmă!

Se poartă unghiile naturale cu mici modele florale sau vegetale (frunze, flori, petale) pe una sau mai multe unghii

Și tot pentru că e vară și e 2018, anul florilor, frunzelor și al pattern-urilor vegetale, florale, tropicale și exotice, adu acest suflu de Hawaii sau de Caraibe, fie de Mediterana, că e mai aproape, pe o manichiură un unghii în culori diferite, un pic” botanică”.

Manichiura cu mai multe culori de ojă poate fi subtilă, suavă, dulce și romantică. Creatures of Confort au propus unghii naturale completate de petale în tonuri diferite de bleu și verde metalic. Poți experimenta și unghii în culori diferite de ojă, cu flori și petale, sau poți alege aceeași culoare, tot cu model de petale, doar că pe vârful unghiei. Novis a ales petale în albastru intens peste unghii cu lac transparent.

Ideea este că să tot ai tu unghii și chef de experimentat, că vara aceasta a adus muuulte culori și desene, forme sau picturi pe unghii! Mai clasică ori mai colorată, alege și tu manichiura cu mai multe culori de ojă! Efectul WOW va fi garantat!

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.