In limba romana avem aceasta sintagma in felul nostru de a o vorbi: “o luam de la capat”. La capat, stim cu totii, ajungi. Dar ideea de a o lua de la capat, ne da asa, cumva, impresia ca ne invartim in cerc. Ajunsi la capat, o luam de la capat. Imi place ideea de tineri, pentru ca ei o iau de la capat. La varsta lor, pana in 20 de ani, priveam cu invidie spre capat. La capatul celalalt erau oameni aflati cumva in timpul unei vieti careia ii dadusera un sens. Sa ai sens e cel mai greu lucru in viata. De la capatul dinspre care porneam eu, pana la celalalt capat, era nevoie de un sens. Trebuia sa-l “capat”.
Autobuzele au sensul acesta, ajunse la capat, o iau de la capat. Imi aduc aminte seara, asteptand autobuzul 301, la capat, acolo, la Piata Romana, seara, urmaream masinile si-mi imaginam, la capatul zilei, spre ce case mergeau oamenii, spre ce viata, dinspre ce serviciu. Ma uitam la masinile oprite in dreptul statiei, la stop, si-mi imaginam viata oamenilor de la volan. Cu totii plecam din capat, cu o proiectie in minte despre cum ar trebui spre celalalt capat sa fim si sa fie. Asta ne ruineaza in viata. Pe de-o parte impresia ca ea incepe spre capat, pe de alta parte faptul ca acest capat e mereu departe. Privind spre capat, nu locuim niciodata prezentul.
Ce mi se parea cumva funny era ca, uitandu-ma la ei, priveam din nou cu invidie. Inca nu-si trecusera nimic pe foaie.
Foto prima pagina: Who is Danny, Shutterstock
Spune-ti parerea!