Ati cunoscut vreodata un om de pana in 40 de ani fara cont de facebook? Deci un om care sa nu tina cont de facebook. Sa traiasca asa, fara. Sunt sigur ca exista.
La un moment dat, eu am intalnit unu. Mi s-a parut ca n-avea rost. Facea poze, n-avea unde sa le distribuie. Le tinea asa, pentru el. Mi s-a parut ceva stupid, sa depozitezi poze. Era ceva ce n-avea sens in felul lui de a fi. Avea pareri, credea lucruri, le tinea asa, pentru cativa prieteni cu care se vedea. Pareau idei ingropate. Sansa era ca astia, cativa, le puneau apoi pe facebook. Ca sa existe. O idee, nescrisa pe facebook, nu exista. Chiar mi se parea un om straniu. Mergea in vacante, aflau abia cativa oameni, pe care ii avea in jur. Era debransat total de la ce se intampla, suna oameni si vorbea cu ei ca sa afle lucruri. Cand el era pe pagina astora de o saptamana. Mi se parea debusolant. Adica n-avea busola. N-avea reperul asta. Ii lipsea motivatia.
Facebookul ne-a pus in postura omului aflat intr-o permanenta evaluare. Si ne-a lasat fara conversatie. Stim din capul locului ce gandesc cei din jur. Sensul era de a simplifica lucrurile, dar s-au simplificat prin complicare. Sensul era de socializare, dar excesul de socializare ne pune in situatia de a nu mai avea ce sa ne spunem.
Ma uitam la cel despre care va spuneam. Si parea un om fericit. Dar nu in viata trebuie sa fii fericit. Ci pe facebook. Era fericit in mod gresit.
Foto prima pagina: ViChizh, Shutterstock
Spune-ti parerea!