Parerea lui Radu: Viata are niste simetrii frumoase. Priveste cu atentie in jurul tau

foto: pio3, Shutterstock

Viata are simetriile ei. Ca in filmul “Efectul fluturelui”, ce faci aici, modifica simetric un moment din viitor. Viata are splendoriile ei, iti trebuie din cand in cand putina rabdare, sa le astepti si putina detasare, sa le sesizezi.

Doi ani am prezentat un matinal de radio trecand dimineata zilnic pe langa scoala unde, cu 20 de ani in urma, ma jucam cu colegii si un reportofon, inchipuindu-ne ca suntem la radio. Ne inregistram si ni se parea ca avem o emisiune. 15 ani mai tarziu, 2 ani am concurat cu cel pe care il ascultam atunci in masina alor mei, in drum spre scoala. Munceste suficient, pana cand idolii iti devin rivali. Si cand am plecat i-am lasat locul celui pe care-l ascultam in masina alor mei, cand schimbau postul. In primele luni l-am avut invitat pe cel care ma refuzase cu 10 ani in urma, explicandu-mi de ce nu pot sa fac radio.

Viata are niste simetrii frumoase cu care ni se explica. Unii, mai grabiti din fire, le numesc expeditiv coincidente. Va mai spun una. Cel cu care faceam matinalul in primul an e altul care conducea un post de radio si care m-a ignorat cand eram un pusti la inceput, ce-si dorea sa faca ce-i place in viata. V-a placut? Acum sa o spun pe cea mai frumoasa. Si pentru prima data va dau si un nume: Andrei Gheorghe. Aveam 17 ani, el era in momentul lui de mare glorie. M-a invitat in emisiunea lui de la radio. M-am dus. Eram cu el in lift, il priveam admirativ, urcam spre Pro FM. Eram pentru prima data in lumea aceea spre care priveam cum te uiti de jos la un munte pe care-ti propui sa urci in picioarele goale. 15 ani mai tarziu, eram din nou cu el in lift. Venea invitat la emisiunea mea. Zilele trecute, mergeam sa-mi inscriu fata la scoala si asteptam pe hol, unde era un televizor deschis pe un post de stiri. Rulau informatii despre el. Viata e ceva ce noi construim impreuna cu Dumnezeu.

In anii aceia despre care v-am povestit, asteptam autobuzul 301 in statia de la Piata Romana. Si venea greu. Si treceau masini care se opreau la stop. Ma uitam spre ele si, ca sa treaca timpul, imi imaginam spre ce viata merg acasa oamenii aceia. Cand ma intorc acum de la emisiunea pe care o prezint seara la televizor, ma opresc la stopul acela de la Piata Romana si uneori ma uit in statie. Si ma uit asa, cum te uiti in urma dupa ce ai urcat jumatate de munte. Si-mi place viata spre care ma duc acasa.

Viata are splendoriile ei, iti trebuie din cand in cand putina rabdare, sa le astepti si putina detasare, sa le sesizezi.

foto prima pagina: Sergey Nivens, Shutterstock