De momentul acela în care pornești în viață și ai tot timpul din lume. De starea omului cu tot timpul din lume. Ca o dimineață de sâmbătă, când începi să te dezmeticești, cu senzația că urmează o zi ce nu se va termina niciodată. De starea aceea începe să îți fie dor cu cât sări mai mult de 30 de ani. De trăitul cu senzația că nu timpul e problema. Că avem timp. De anii în care aveai timp de cheltuială. “Time is money”, dar aș adăuga la asta o constatare care să pună lucrurile în ordine. Cu timpul poți cumpăra bani, invers din păcate nu funcționează.
Ca în “In Time”, filmul acela cu Justin Timberlake. Când în lume nu mai existau bani, există doar timp. Cei mai bogați erau cei care aveau timp. Aveau timp să cheltuiască. Timpul e principala resursă pe care o ai. Dar, vedeți, noi funcționam exact invers. Cheltuim tot timpul pentru a cumpăra bani. E o stranietate la care suntem condamnați. De aceea, uneori, mintea pe care ți-o pierzi îți zboară la anii în care nu aveai bani, dar aveai timp. Și nu-l cheltuiai pe bani, îl cheltuiai pe amintiri. Și amintirile pe care ni le-am cumpărat cu timpul acela pe care l-am cheltuit poate cel mai înțelept, paradoxal într-o perioadă în care nu dețineam nici un fel de înțelepciune, amintirile acelea sunt un fel de combustibil cu care funcționăm toată viața.
Sunt anii în care cheltuim timpul cu nesăbuință, pentru că e mult, pentru că nu trăiești cu înțelepciunea omului care îi înțelege valoarea. E ca dimineața în care te trezești și la telefon ai bateria plină. Cu cât ziua avansează în întâmplări, cu atât nivelul bateriei scade și noi devenim tot mai drastici în întrebuințarea lui. Convorbirile durează tot mai puțin. Capeți o eficiență în plus. Filtrezi cu relevantā totul. Treci într-un mod economic de întrebuințare a sa.
Știi când asculți o piesă știind exact cât mai are? Cum am cheltui timpul dacă am știi, nu cât a trecut, ci mai degrabă cât a rămas? Câte din cele pe care le facem le-am tăia de pe listă? Câte dintre preocupările în care trăim acum, nu s-ar mai regăsi în felul nostru de a fi atunci? Ce n-am mai face? Ce n-ar mai avea rost? Câte ne-ar mai rămâne de făcut, dacă am arunca mereu o privire nu pe câți ani avem, ci pe câți mai avem? Dar așa a gândit Dumnezeu lumea, să trăim și să facem lucrurile știind cât a fost, nu cât a mai rămas. Și atunci, cu siguranță așa e mai bine.
Închei aici, mai am 5% baterie la Macbook. Dar important nu e că s-a consumat, ci că probabil nu am consumat-o degeaba.
sursa foto front page: shutterstock/masson
Spune-ti parerea!