Atunci când te abați de la calea ta, primești semne. Semnele pot fi mai mici sau mai mari. De la o ușoară lovitură accidentală în cot la o gleznă luxată sau un accident de mașină. Punând o simplă întrebare și înțelegând mesajul întâmplării, evoluezi la toate nivelurile și eviți ca ”accidentul” să se repete în viitor într-o formă accentuată. Cu alte cuvinte, te eliberezi de trecut.
Metafora Luceafărului nepăsător și rece este doar o metaforă. Tot ceea ce există este interconectat și creat într-o stare de armonie și iubire. Fiecare întâmplare care creează dizarmonie este de fapt un strigăt, o chemare menită să ne aducă înapoi la starea inițială.
Sufletul știe și îți spune că nimic nu este întâmplător. El știe că nu ești în voia sorții sau la mâna destinului și că ai o putere creatoare uriașă. El știe că fiecare întâmplare și fiecare persoană care vine în viața ta și te zguduie din temelii are rolul de a te trezi. De a te scoate din starea de pilot automat, de a te face să vezi cu ochii tăi, să simți cu inima ta, să îți folosești mintea, să îți destupi urechile și să auzi mesajul.
Nu este ușor să îți menții o stare de încredere și zen atunci când treci printr-o întâmplare neplăcută. Insă a-ți pune întrebarea ”Ce am eu de învățat din asta?” te scoate din mentalitatea de victimă și te ajută să începi să faci pași mici pentru a ieși din situație. Iar de aici spre eliberarea de trecut și de tipare repetitive nu mai este decât un pas.
Featured foto by HBRH via Shutterstock
Spune-ti parerea!