Unele lucruri ți se par abosolut firești, ca și cum le-ai știi de o viață, atât de tare rezonezi cu ele. Îți propui să le pui în aplicare însă te lași furată de val. Asta până când ai un moment în care chiar intergrezi informația iar viața ta se transformă pentru că tu te transformi. La fel se întâmplă și cu experiențele de viață, o minunată școală de zi cu zi. Pentru că tocmai am traversat o perioada in care am avut din belsug timp de introspectie, iată trei dintre lecțiile pandemiei:
Trecut înseamnă minte, înseamnă experiențe pe care le-ai perceput ca fiind negative sau traumatice, înseamnă credințe care nu îți mai servesc. Este ca și cum ai purta o pereche de ochelari mânjită cu maioneză și înghețată. Niciodată nu vei putea vedea ceea ce este în fața ta exact așa cum este.
Pentru a te putea bucura de prezent, este nevoie să lucrezi cu tine și să înveți să renunți la ceea ce nu îți mai folosește. Altfel nu vei face decât să perpetuezic ceea ce a fost cumva.
M-am luptat multă vreme în relația mea de cuplu cu senzația că nu contez. Dincolo de influența trecutului (vezi punctul 1), toată povestea a avut legătură cu percepția mea despre mine. Cu cât de mult contez eu pentru mine, cu cât de mult cred eu că valorez dincolo de ceea ce știu să fac, de cum arăt, de venitul meu lunar.
Să crezi în bunătatea oamenilor și în faptul că ești susținută în fiecare clipă. Să ai încredere că vei primi ceea ce îi este de folos sufletului tău, iar atunci când ceva nu se întâmplă așa cum îți dorești, nu dispera. In mod sigur, există o cale mai potrivită pentru tine.
Featured foto by fizkes via Shutterstock
-
Kudika
ONU: Populaţia lumii va ajunge la 8 miliarde în noiembrie. Care va...
-
Monica Măgureanu
Ție ce îți lipsește? Seria Tarot și Dezvoltare Personală - Mai
-
Carmen Ioana Olteanu
Masculinitatea toxică și feminitatea toxică, cele două fețe ale...
-
Lorena Martin
Ce înseamnă când visezi morți din familie
-
Kudika
Ucrainenii au furat combustibil de la ruși ca să țină în funcțiune...
-
Kudika
Influencerii ruși își taie gențile Chanel în semn de protest....
-
Kudika
Rușii anchetează incidentul de la ambasada Rusiei de la București:...
-
Kudika
Cum sunt explicate problemele tehnice de la discursul lui Zelenski...
-
Kudika
O mamă din Ucraina a scris pe trupul fetiței ei numele și date de...
Spune-ti parerea!