Sustinuta de berea Redd’s, editura Polirom a lansat miercuri, 6 octombrie, titlul cel mai recent tradus al colectiei CHIC: „Clubul de pe 5th Avenue”, de Candace Bushnell. Evenimentul a reunit, la cafeneaua Roc-a-fella din AFI Palace Cotroceni, invitati speciali, intre care cunoscutul psiholog Aurora Liiceanu, cu cititoare CHIC si consumatoare Redd’s. Evenimentul a avut atmosfera unei discutii relaxate, intre fete, cu subiecte incitante, actuale, desprinse dintre randurile cartii lui Candace Bushnell si dezbatute din perspectivele diferite ale invitatelor speciale: psihologul Aurora Liiceanu, vedeta TVR Irina Pacurariu si redactorul-sef adjunct al revistei Elle, Mihaela Frank. „Clubul de pe 5th Avenue” este cel de-al 5-lea roman al scriitoarei Candace Bushnell, celebra pentru romanul „Sex and the City”, care a stat la baza multi-premiatului serial cu acelasi nume. O poveste scrisa cu mult umor, plina de voluptate si suspans, despre bani si celebritate, despre dorinta de ascensiune sociala si dezamagirea visurilor spulberate, „Clubul de pe 5th Avenue” abunda in personaje sofisticate si pitoresti. Povestea se petrece in Manhattanului zilelor noastre, intr-un decor-simbol, prin excelenta, al opulentei, influentei sociale si bunului-gust. In prezentarea cartii, Aurora Liiceanu remarca: „Daca in romanul care a facut-o celebra pe Candace Bushnell, nucleul povestii era „sexul”, in „Clubul de pe 5th Avenue” subiectul central, in jurul caruia graviteaza intreaga actiune, il constituie „banii”. Autoarea este extrem de abila. Ea ne arata, prin personaje, ca banul „sminteste”. Prin situatiile pe care le creeaza iti da, insa, optiuni, te lasa sa intelegi ca ai de ales: intr-o lume in care esti atat de vulnerabil din cauza banilor, depinde de tine sa limitezi influenta lor si masura in care te conditioneaza.” Despre carte: Candace Bushnell este autoarea romanului care a stat la baza celebrului serial Totul despre sex, distins cu opt Globuri de Aur. Clubul de pe 5th Avenue (2008) este o poveste plina de umor, voluptate si suspans despre bani si celebritate, despre putere si pericolele sale, despre dorinta de ascen¬siune sociala si dezamagirea visurilor spulberate, proiec¬tata pe fundalul elegant si stralucitor al Manhattanului zilelor noastre. Candace Bushnell surprinde cu o fidelitate uimitoare viata tumultuoasa a societatii elitiste din 5th Avenue nr. 1, printre ai carei membri se numara personaje sofisticate si pitoresti: figuri mondene, actrite, scenaristi, scriitori, finantisti, avocati sau colectionari de arta. Simbol prin excelenta al opulentei, influentei sociale si bunului-gust, imobilul olimpian din 5th Avenue nr. 1 exercita asupra tuturor o fascinatie diabolica si nici un pret – fie ca este vorba de intrigi, casatorii din interes, trafic de antichitati furate, razbunari perfide sau chiar crime – nu pare prea mare pentru a te numara printre locatarii lui privilegiati. „Candace Bushnell abordeaza cu ironie materialismul vietii urbane, aglomeratia si viteza metropolei, unde faima si bogatia domnesc pretutindeni, dar nu sint niciodata usor de atins. Scriitoarea are curajul de-a aduce toate aceste aspecte in prim-plan cu o maiestrie demna de romanele lui Jane Austen.” (The Guardian)
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: