Mecanica Inimii

Sunt unele carti care aleg sa se simplifice pana ajung sa para neintentionat de simple, care se simt clare si hotarate in mesajul lor dezbarat astfel de giumbuslucuri estetice care uneori vin la pachet cu o lentoare fireasca a lecturii. Mathias Malzieu, despre care e bine de stiut ca e si solist in trupa lui rock, Dionysos, a luat exact aceasta hotarare in numele micului sau roman, Mecanica inimii (Editura Nemira, 2009).

Alegorica si de o naivitate in mod clar asumata, cartulia vorbeste – la o prima vedere, intr-o maniera usor dulceaga, fie spus - despre cum oamenii isi inventeaza mecanisme de aparare, despre cum acestia prefera uneori sa isi plafoneze pornirile sentimentale, doar pentru a fi in siguranta si, in fine, despre cum mai toti lasa loc de rezerve in orice interactiune chiar si cu cei apropiati. Ne cam ascundem dupa armuri cand nu e cazul – cam acolo vrea sa bata romanul.

Dar sa vedem cum s-au materializat toate aceste idei. Schitat, firul narativ al cartii ar fi cam acesta: unui baietel nascut cu o infirmitate i se implanteaza o inima mecanica, ce nu tolereaza emotii prea intense. Contrar tuturor recomandarilor, micul Jack nu isi inabusa pasiunea fara cale de intoarcere pe care o dezvolta pentru o tanara cantareata, domnisoara Acacia. Veti citi, asadar, despre cum mecanica inimii ii va fi deturnata, despre cum imprevizibilul sentimental il va acomoda cu insasi viata sa – trista sau nu, veti vedea in deznodamant.

Ca se urmareste formarea personajului Jack - probabil e deja evident. Ca vocea acestuia se distinge prin sinceritatea si ingenuitatea sa – aceasta trebuie spusa, in schimb. Induiosator si poate putin prea fixat pe aceasta unica pozitie, caracterul lui Jack isi puncteaza in roman, pe alocuri si subtil, momentele erotice. Nimic deosebit de palpabil, in sensul ca personajul ramane la stadiul sau simbolic, de prototip sentimental.