Boogie Shop, primul magazin cu obiecte 100% „hand made” in Romania, da startul, incepand cu luna februarie, unei campanii de promovare a tinerilor artisti plastici prin expunerea de vernisaje de pictura in interiorul magazinului, creatiile lor putand fi ulterior achizitionate de cei pasionati de arta si frumos. „Prin acest vernisaj, incercam sa dam putin curaj si avant tinerilor talentati, care se afla la inceput de drum. De aceea, va invitam in lunile februarie si martie sa urmariti prima editie a acestui sir de expozitii de picturi si sa indrazniti sa ne aratati talentul vostru”, a declarat Lucia Gheorghiu, managing partner Boogie Shop. Pentru expunerea creatiilor, oricine poate sa isi depuna CV-ul si cateva picturi din portofoliu pe adresa boogie@boogie-shop.ro, iar in urma unei selectii cele mai frumoase picturi vor fi alese si expuse. Boogie Shop este un magazin cu obiecte lucrate manual de peste 20 de artisti plastici din Bucuresti, Cluj, Iasi, mesteri populari din Sighisoara, Odorheiul Seciuesc, Targul Mures, Gorj, dar si de catre atelierele de olarit din Banat. Principalele categorii de produse expuse in magazin sunt: bijuterii, decoratiuni interioare, obiecte decorative si jucarii pentru copii, toate fiind lucrate manual din ceramica, piele, lemn, sfoara si alte materiale. Magazinul este localizat pe Calea Victoriei nr. 101, in gang la Fantana, vizavi de Teatrul Act.
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: