Setari Cookie-uri

Cămașa lungă în stil bluzon este piesă-cheie: vezi cum o porți și în funcție de siluetă

Dacă m-a bucurat ceva la veștile legate de trenduri în modă pentru vara asta, atunci a fost ideea de confort, de lejeritate, de funcțional, de fără efort, de naturalețe. Iar asta se vede în toate colecțiile, de la machiaj, la coafuri ușor de realizat, până la încălțăminte, genți, bijuterii și haine. Iar la haine, am ceva de de preferat mai tare: cămășile lungi tip bluzoane lejere și diafane.

Nu mă înțelege greșit, nu este nimic banal, plat, neutru sau lipsit de sare și piper. Este plin de feminitate, prin fuste, rochii vaporoase, prin texturi transparente, senzuale, misterioase. Este plin de opulență și prețiozitate, prin texturi bogate precum voalul, tulle-ul, mătasea, catifeaua, șifonul, satinul. Așa sunt și aceste cămăși lungi tip bluzoane.

Este plin de culoare, de vibrație, de viață, de sex-appeal, de ludic, prin imprimeuri colorate dar și pasteluri suave, delicate. Este plin de contraste, mai ales. De Rock Grunge lângă flori și broderii romantice. De blugi purtați cu sandale cu toc. De volane peste volane purtate cu jeans. De feminin juxtapus cu androgin!

Iar cămașa lungă în stil bluzon este exact un exemplu de care ne ”lovim” în vara aceasta. Poate vine la pachet cu influența anilor 80 și 90, când croielile feminine nu erau prea mulate sau prea scurte. Poate vine la pachet cu faptul că până anul trecut toate colecțiile erau cropped. Topuri cu vedere la abdomen, fuste mini, blugi ¾. Acum pletele sunt lăsate natural să curgă în vânt, blugii cu manșetă dispar să lase la purtare jeanșii largi și lungi, aproape lălâi, tricourile, topurile și cămășile sunt imense.

Citește și:

Da, dacă alegi să porți o cămașă supradimensionată nu este un faux-pas. Este un must-have, chiar! Fie că este vorba de o cămașă cu croială clasică, închisă până pe gât, dar care ajunge până la genunchi, fie că este vorba de rochii-cămăși maxi, până în pământ, acum e momentul lor. Se poartă multe cămăși lungi pentru vara asta și despre ele ori felul cum se asortează, vom discuta astăzi.

Trendurile pentru primăvară-vară au adus în prim-plan croiala oversize și look-ul effortless

Să fie lejere! Confortabile. Și, fără doar și poate, atrăgătoare! Și sunt! Modelele de cămăși lungi pentru vara asta sunt extrem de sexy. Poate și pentru că imaginea aceea din cultura pop, din filme și clipuri, cu femeia goală, purtând effortless doar cămașa lui, cu câteva măsuri mai mare, ne-a rămas în minte! Cine știe? Ideea este că, indiferent de combinațiile verii, cămașa lungă în stil bluzon are acel ceva senzual, deși acoperă mult din corp, ceva feminin deși este de inspirație bărbătească, ceva ludic și jucăuș, deși are la bază o linie sobră, clasică, serioasă, aproape aspră.

Citește și:

La Oscar de la Renta am văzut cămașa lungă în stil bluzon, până la jumătatea coapsei, cu imprimeu floral, purtată cu pantaloni scurți, ca și cum era vorba de un deux-piece sau un costum, alături de stiletto.

Monse a propus o cămașă supradimensionată, până la genunchi, cu imprimeu în dungi, abdomen la vedere și decupaje pe umeri.

La Brandon Maxwell cămașa elegantă a avut peplum și trenă și a fost mixată cu blugi skinny.

La Rochas cămașa lungă în stil bluzon devine rochie maxi, amplă.

La Aquilano Rimondi apare modelul de cămașă supradimensionată de blugi, purtată cu fustă midi cu volane și fronseuri și tocuri.

La Roksanda are mâneci foarte lungi și bufante, fiindu-i asortați pantaloni cu talia înaltă.

La Loewe apar cămăși lungi pentru vara asta, decorate cu mărgele și franjuri și inserții de voal, ce ajung până la glezne. La Kenzo apare o cămașă maxi, de inspirație androgină, albă, ”clasică”, asortată cu hot pants și corset pe deasupra.

Citește și:

Chanel propune bluzonul într-un mix pastelat ton sur ton, alături de alte piese oversize, ce lasă impresia unui costum cu pantaloni largi. Pe aceeași idee de maxi din cap până în picioare merge și Marc Jacobs care combină cămașa oversize cu pulover XXL și fustă largă.

Alege cămașa lungă în stil bluzon de aici

Alege cămașa lungă de aici

Cămașa lungă în stil bluzon este piesă-cheie în vara asta: iată cum o alegi

După cum vezi, poți asorta o cămașă supradimensionată oricum ai vrea. Și cu fuste ori rochii, și cu blugi, pantaloni scurți sau pantaloni eleganți. Și cu pantofi sport, papuci, sandale ori pantofi cu toc. Regula este să te simți bine, să te avantajeze și să alegi modele interesante de cămăși lungi pentru vara asta. Și să cauți, pe cât posibil, să te avantajeze modelul ales, căci aici e puțin dificil.

Citește și:

Sigur, cămășoaiele acestea arată superb pe modelele înalte și zvelte și pot arăta la fel de bine și pe oricare dintre noi, dacă alegem croiala, lungimea, culoarea, textura și detaliile de croială ce ne flatează silueta.

Cămașa fluidă, din satin cu peplum poate fi varianta perfectă dacă ai șoldurile late. Cămașa în dungi subțiri, asimetrică, mai lungă la spate, stil frac te flatează dacă ai siluetă-măr, alungind proporțiile. Alege cămașa cu dungi, purtată cu curea sau nu, dacă vrei să maschezi mici imperfecțiuni ale abdomenului.

Dacă ești minionă, alege cămăși maxi, dar nu foarte late, așa încât să le porți legate, înnodate la brâu. O cămașă fluidă, vaporoasă, croită evazat, cu imprimeu floral se potrivește la orice tipologie și la orice vârstă. Cămașa largă de blugi, mai ales dacă are decorațiuni și aplicații, este perfectă pentru tipologiile corporale androgine, adăugând un plus de structură și de volum.

Citește și:

Mai trebuie menționat faptul că frumusețea modelelor de cămăși lungi pentru vara asta stă în versatilitatea lor. Poți purta cămașa lungă în stil bluzon la birou, la ținutele casual sau cu tentă sporty. Le poți asorta chiar la ținute de cocktail sau de ocazie, cu puțină imaginație. În plus, o cămașă supradimensionată poate fi în sinea ei, doar cu o pereche de flip-flops sau papuci de plajă, ținuta ta preferată de purtat în vacanță, la mare.

Sursa foto front page – Unsplash

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.