Setari Cookie-uri

3 idei de ținute cu denim albastru combinat cu piese galbene

Când mă gândesc la vară, gândul îmi sare instant la galben, una din culorile mele preferate; e de la soare, dar nici toamna nu e departe de o astfel de cromatică asortată cu frunzele căzute. Dar când mă gândesc la denim, mintea mea e între piesele majoritare din garderoba mea, adică la blugi, care se asortează cu absolut orice! Și de aici până la a crea ținute din denim albastru combinat cu haine galbene e doar un pas!

Piesele din denim albastru combinate cu haine de culoare galbenă, indiferent de nuanță, în ținute pentru orice stil, sunt adorabile! Galbenul mă trimite mereu cu gândul la vară, anotimpul meu preferat, la soare, care mă inspiră și îmi dă energie. Dar îmi amintește și de toamnă, pentru care e o culoare reprezentativă, a frunzelor în descompunere și a copacilor arămii... Galbenul e o culoare regală, inspiră noblețe, dar și gingășie și ludic.

Dar gata cu poezia, hai cu ținuta! :) Pentru că denimul și blugii sunt piese de bază, care merg cu aproape orice, indiferent de anotimp, ce-ai zice să le combinăm cu haine de culoare galbenă? Îți garantez că iese o combinație veselă, plină de energie și good vibe, în care vei arăta foarte bine.

Cred că galbenul se potrivește oricui, indiferent de culoarea ochilor, a pielii sau a părului. Dar dacă nu mă crezi, testează singură și vezi ce iese! Dar sunt convinsă că un combo foarte stilat. ;)

Citește și:

Contrastul dintre o culoare vie și vibrantă precum galbenul, indiferent de nuanță, și textura de denim albastru (cu cât mai deschis, cu atât mai bine, ca să nu acapareze din căldura și energia galbenului), este... criminal de frumos! Combinația aceasta de piese din blugi albastre cu haine și accesorii galbene are o infinitate de posibilități, dar eu am ales câteva idei de ținute denim-galben:

💛 Ținută cu rochie din denim albastru și sacou galben

💛 Ținută de bază casual „clasică” cu blugi și galben

💛 Outfit jucăuș cu cămașă din denim și rochie galbenă

haine galbene în ținute cu denim albastru Vezi mai multe piese de combinat

Sursa foto: shoplook.io

Ținută cu rochie din denim albastru și sacou galben

Sunt puține ținute de zi care să nu arate atât de bine cu o rochie din denim albastru. Că e o rochie tip cămașă din denim cu nasturi și mâneci lungi, că e vorba de o rochie scurtă de vară din denim lejer, confortabil, cu mâneci scurte, aceasta se poate purta într-o multitudine de posibilități și combinații, indiferent de anotimp.

Citește și:

ținută cu rochie din denim albastru și sacou galben sau palton tip sacou colorat galben

Rochie din denim tip cămașă Palton galben

Sacou galben gros Rochie scurtă din denim

Pantofi stiletto galbeni

De pildă, eu m-am gândit că ar arăta de minune o rochie din denim albastru, cu mâneci lungi sau scurte, în combinație cu un sacou galben. Poate fi vorba de orice nuanță de galben și, la fel, de orice tip și stil de sacou, în funcție de sezon și de destinația outfitului.

Așa că, iată-l, cât de drăgălaș arată: un outfit cu o rochie din denim albastru, o rochie A line, elastică în talie, sau cu o rochie tip cămașă din blugi, albastră, cu nasturi + un sacou galben scurt, tip crop, în croi drept, stil minimalist, cu aspect tricotat, de toamnă. Sau, iarna, poți înlocui sacoul cu un palton galben în nuanța de lămâie cu aspect și elemente de sacou maxi, mai lung, oversize.

Citește și:

Poartă acest outfit de rochie din denim cu sacou galben alături de pantofi cu toc sau încălțăminte cu talpă joasă, în funcție și de stilul pe care vrei s îl adopți, dar și de tipul de rochie de blugi pe care o alegi. Merge și cu bocanci ținuta aceasta, pentru că rochița de denim permite asta, indiferent de croi.

Ținută de bază casual „clasică” cu blugi și galben

În cazul în care ținuta de mai sus nu ți se pare suficient de confortabilă și basic, potrivită și pentru un look office, numai bun pentru întoarcerea la birou după vacanța de vară, s-ar putea ca această combinație „clasică”, lejeră, de blugi din denim albastru, fie ei și cu rupturi, cu o bluză yellow-ish sau un top galben simplu, dar cu aspect luxos, să fie răspunsul, de mai multe ori, la întrebarea obișnuită a aproape oricărei dimineți: „Eu cu ce mă îmbrac azi?”.

Citește și:

ținută casual cu blugi și bluză sau top galben Hanorac cu logo Diesel Pulover tricotat galben

Bluză tip cămașă galben-muștar Top galben satinat

Pantofi stiletto galbeni Blugi cu imprimeu floral

Iată „cheia”: adaugi pata de galben (/culoare) unei perechi de blugi albaștri oarecare dintre grămezile de pantaloni din denim din dressingul tău. Poate fi un tricou galben, un hanorac sport în această culoare solară, un top subțire de vară, un pulover tricotat sau o cămașă din voal diafan cu volănașe și accente romantice, în culoarea mierii sau a muștarului.

Poartă o astfel de ținută cu orice tip de încălțăminte pe care îl ai, în funcție de stilul și de look-ul pe care dorești să îl obții. Blugii merg cu orice, oricum. :) De ce n-ar merge cu o bluză galbenă sau cu un top în culoarea soarelui? :) Niciodată nu dai greș cu o pereche de blugi împerecheată cu un tricou simplu. Sau top, sau bluză.

Citește și:

Eu numesc „clasică” o astfel de ținută și prin acest cuvânt mă refer la „de bază”, obișnuită, must have, de garderobă-capsulă. Nu la stilul clasic, prin definiție, în croi de costum deux-pieces obișnuit, în linii simple. Adică o ținută simplă, cu piesa principală a garderobei fiecăreia dintre noi: blugii, normal!

De asemenea, un asemenea outfit cu blugi este foarte simplu de accesorizat și de schimbat, de la simplu la casual-elegant, prin intermediul unor bijuterii statement, dar și dacă alegi să pui în picioare o pereche de pantofi sau sandale cu toc. Faci astfel trecerea cu succes de la un outfit de zi versatil la unul de seară, lejer.

Outfit jucăuș cu cămașă din denim și rochie galbenă

Unul dintre modurile prin care poți să-ți însuflețești look-ul și să-l faci mai distractiv este prin a purta o culoare vie, caldă. Și ce e mai viu cromatic decât galbenul? Ia o rochie simplă de bază galbenă, în croi A line, lejer și adaugă-i elemente drăgălașe!

Citește și:

Un nod cu fundă la nivelul taliei adaugă încă un plus de simpatie și păstrează look-ul mult mai echilibrat prin crearea unei proporții egale între partea de sus și cea de jos. De aceea, cred că o cămașă din denim bleu înnodată în talie cu fundă simpatică, peste o rochie galbenă midi simplă, cu mâneci scurte, ar crea un outfit foarte plăcut din punct de vedere estetic, lejer, confortabil și copilăresc, ludic.

Adaugă însă, ca să pari mai sobră, o pereche de pantofi cu toc sau sandale, când vrei ceva mai elegant, sau o pereche de teniși ori adidași albi, dacă vrei un outfit casual-sport, dar feminin. O asemenea ținută de denim combinat cu rochie galbenă e perfectă inclusiv când călătorești. Îmi place că este și feminină, și simpatică, și confortabilă, totodată.

În zilele mai reci, poți înlocui cămașa înnodată din denim subțire cu o jachetă de blugi oversize, cu rupturi. Se va păstra look-ul adolescentin și lejer, jucăuș, doar că ușoare accente grunge. Da, galben și grunge a la anii 80-90, cine-ar fi crezut?

ținută feminină și jucăușă cu rochie galbenă A line și cămașă din denim cu nod în talie

Geacă de blugi oversize Rochie galbena

Cămașă din denim înnodată

Dintre toate aceste sugestii de combinații, cel mai mult mi-a plăcut să combin blugii mei cu rupturi cei mai albaștri, la o bluză din voal galbenă cu imprimeu floral romantic, ușor boho. A ieșit o ținută cu denim foarte lăudată și apreciată, pe care am purtat-o la birou, iar seara, i-am adăugat o pereche de pantofi galbeni cu toc stiletto în picioare, când am ieșit la o cină.

Voi cum ați combina piese, accesorii și încălțăminte în oricare nuanță de galben cu piese din denim albastru? Aștept sugestiile voastre! ;)

Vizionare placuta


Om cu atâtea visuri (și vise!), că nu le poate contabiliza. Dar care știe că mai târziu, cândva, se vor împlini toate. Așa cum multe i-au devenit istorii de povestit...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.