Provocarea celor 5 intalniri sau NU forta mana destinului

In fiecare grup de prietene, exista zaluda vesnic singura si nemultumita de pornirile barbatilor de astazi. In grupul meu, zaluda sunt eu. Nu ca as fi neaparat suparata pe masculii patriei dar nu ma multumesc foarte usor si nici nu am fost printre norocoasele care si-ai gasit sufltul pereche pana-n pragul psihologic de 25 de ani.

Cu bune si cu rele, le-am incercat pe toate, de la prietenul cu beneficii la barbatul care tinea musai sa ma vada mireasa, indiferent daca imi doream asta sau nu. Una peste alta, s-a facut anul de cand am ramas singura si nici nu am mai incercat sa ma leg la cap fara sa ma doara. Nu pentru ca m-as razbuna pe potentialii parteneri pentru greselile celor din trecut ci pentru ca pur si simplu, timp de 365 de zile, nu am gasit pe nimeni care sa faca pamantul sa-mi fuga de sub picioare sau macar sa-mi dea ceva palpitatii de inima.

Drept pentru care, ingrijorate, cele 5 prietene ale mele au pus la cale ceea ce americanii numesc o interventie. Stiam ca de regula se face in cazul alcoolicilor care nu recunosc faptul ca au o problema, sau in cazul fumatorilor inraiti de tutun sau altceva, mult mai inalt si mult mai mirositor.

foto shutterstock femeie blonda

Concluzia lor a fost ca nu incerc suficient de mult si refuz pur si simplu sa le dau o sansa barbatilor din jurul meu. Si cum fiecare dintre ele credea ca stie cel putin un barbat care mi-ar putea deschide portile fericirii, am acceptat provocarea lor. Timp de 5 saptamani, urma sa ies cu cate un individ ales pe spranceana de cate una dintre ele, fara sa ii vad in prealabil. Ce a iesit, ‘mniezeu dragutu’ cu mila.

1. Cafea cu aroma de hipster

Cel dintai mandru soare ales de fete mi-a propus sa mergem la un citez, act artistic. Perfect, zic in gandul meu, mergem la teatru. As! In loc de teatru, ma duce in mansarda unei case de pe o strada celebra in trecut penru damele de moravuri usoare care incercau sa faca un ban cinstit.

Frig de-mi vedeam respiratia, un miros dubios de ranced si un intuneric de puteai sa-ti bagi degetele-n ochi, ai tai sau ai altcuiva.

Nu-i nimic, arta se poate face oriunde, topaie gandul meu optimist. M-am asezat jos, pe o perna si am asteptat.

De undeva dintr-un colt se aude un racnet infiorator si un geam spart! Haida de, am nimerit unde nu trebuie si-au venit mascatii, zic! Da’ de unde, asta era primul act.

In actul doi, din doua parti ale camerei se aprind laterne si in mijloc apare un taca pe la 19 ani, gol cum l-a facut muma-sa. Cu ochii in-n tavan de zici ca era Sfanta Tereza-n extaz, asta mic isi toarna o cafea in cap iar cu celalalta mana isi pipaie bijuteriile de familie.

In ast’ timp, pretendentul meu isi pune mana pe genunchiul meu si incepe sa urce incet dar sigur catre bijuteriile mele de familie. Din fericire, la cat era de frig afara, eu eram imbracata antiviol si pana sa ajunga el la „bunatati”, se plictisea. L-am pocnit peste mana si am iesit val-vartej.

In drumul spre casa in taxi mi-am dat seama ca e ceva in neregula cu mine, nu pricep eu arta moderna. Sa fie la ei acolo!